FOTBAL  »  Superliga  »  CORONAVIRUS

EXCLUSIV Ce voiau de fapt investitorii spanioli de la Dinamo: „Bani n-avem, vrem doar să devenim proprietari!”

Ioan Andone, intermediarul vânzării lui Dinamo către spanioli
Ioan Andone, intermediarul vânzării lui Dinamo către spanioli

Articol de - Publicat miercuri, 29 aprilie 2020 17:10

Afacerea cu spaniolii pe care Ioan Andone i-a introdus la Dinamo e ca și anulată. Negoiță și oamenii lui le-au cerut să probeze cumva că dispun de sumele pe care promit că au să le investească. N-au putut să demonstreze nici cu extras de cont, nici cu vreo garanție.

  • Ioan Andone a încercat să medieze vânzarea clubului Dinamo către un grup de investitori spanioli;
  • Negocierile au întâmpinat probleme, ca de fiecare dată în cazul cedării clubului. Datoriile pe care formația lui Ionuț Negoiță le are i-au pus pe gânduri pe spanioli;
  • Aceștia nu avea banii necesari tranzacției și aveau alte planuri cu echipa

Grupul investitorilor spanioli hotărâți să salveze clubul Dinamo a participat la negocierile cu Ionuț Negoiță doar cu intenții, cu nimic concret, și tranzacția e ca și anulată, părțile doar mai trag de timp înainte să întrerupă tratativele. Surse apropiate de spanioli pretind că ar mai fi vorba numai despre redactarea documentelor, un proces pe care l-au tot reluat fiindcă nu se înțelegeau cu oficialii clubului. Realitatea e că trupa pe care o conduce Herminio Menendez, un fost canotor medaliat olimpic, a apărut la București doar cu dorința de a deveni proprietară a societății, nu a prezentat nimic clar. 

Cât sunt dispuși spaniolii să dea pe Dinamo?

Spaniolii au verificat contabilitatea, au negociat cu Negoiță modul în care se angajau să-i achite actualului acționar majoritar sumele pe care el le are de recuperat. Când li s-a cerut să prezinte o garanție de vreun fel, un extras care să arate că dispun de banii necesari sau vreo altă valoare, au recunoscut că nu sunt în stare să arate nimic!

A dat „țeapa istoriei” 

Herminio, angajat ultima oară într-un club din liga a treia spaniolă, ar fi falimentar, cu conturile poprite de ani de zile în Spania. Asociatul lui român, Toni Curea, e cel care a intermediat legătura cu Dinamo. Curea a participat la unul dintre cele mai proaste transferuri din istoria campionatului românesc. 

În sezonul trecut, el l-a adus la CFR pe Julio Baptista, brazilianul fost la Real Madrid. Baptista se lăsase de jucat fotbal de doi ani, dar agentul l-a convins pe patronul Varga să gireze un contract care îi asigura fostului fotbalist 50.000 de euro lunar! CFR a scăpat de Julio după mai puțin de o jumătate de an în care se convinsese că din brazilian mai rămăsese doar numele, nu mai era capabil să joace nici măcar în campionatul românesc. 

Datoriile lui Ionuț Negoiță

Dinamo are, potrivit contabilității oficiale, datorii de 18 milioane de lei, o mare parte din sumă fiind de plătit către Negoiță. Debite noi ar mai putea apărea în viitor, din moment ce contabilitatea nu reține datoria de un milion de euro către Vasile Șiman, din "afacerea Șerban". Indiferent de modul în care Ionuț Șerban va pleca de la club, Dinamo va avea de achitat un milion de euro. Din cauza asta, Negoiță și ceilalți oficiali ai clubului le-au cerut spaniolilor să demonstreze cumva că ar fi capabili să plătească. Și nu au putut ibericii să indice niciun cont, nicio sursă de finanțare. 

Ce urmăreau: să vândă totul 

De ce au apărut spaniolii într-un context complicat, cu datorii și cu suporterii împărțiți, când ei nu au banii necesari să stingă datoriile? Sperau să capete dreptul de a conduce clubul și să lichideze ultimele bunuri. Sorescu, mai ales, dar și Ricardo Grigore, Moldoveanu, Mihaiu sunt fotbaliști tineri care pot fi vânduți. Planul ibericilor conținea vânzarea acestor jucători în perioada următoare, pentru a finanța astfel activitatea curentă și plata datoriilor către Negoiță. 

EXCLUSIV Ce voiau de fapt investitorii spanioli de la Dinamo: „Bani n-avem, vrem doar să devenim proprietari!”

Andone e emblema 

Herminio Menendez, Ioan Andone și Toni Curea nu au apărut singuri în negocieri. L-au prezentat drept simbol pe "Fălcosul", fost căpitan și fost antrenor al "câinilor". Andone are o casă în Spania, o țară în care se află și în perioada aceasta, și funcționează în schemă cam ca Duckadam la FCSB, ca o imagine pe care o folosesc afaceriștii reali. Fostul internațional a susținut permanent că intenția asociaților lui e serioasă, că ar fi cea mai bună soluție pentru viitorul clubului. 

Negoiță anunțase că era dispus să cedeze clubul în schimbul unui leu, doar cât să nu fie gratis. În spatele leului sunt datoriile pe care le-a acumulat societatea pe care acționarul a trecut-o și printr-o insolvență, mai mult de 18 milioane de lei. Cine devine proprietar e obligat să preia datoria totală, din care o parte e de achitat urgent. Salariile jucătorilor nu au fost plătite de trei luni și e vorba despre 400.000 de euro doar la capitolul acesta. 

9 milioane de leia pierdut Dinamo doar în 2019, un an în care rezultatele "câinilor" au fost sub așteptări, au participat în play-out și s-au mulțumit să evite retrogradarea

„Au fost români, arabi, acum spanioli, eu nu mai cred! Îmi pare rău că Dinamo a ajuns așa, tot mai sper să se întâmple ceva și să fie rezolvată situația, măcar pe termen scurt” 
- Claudiu Niculescu, ex-căpitan Dinamo

VIDEO / Sacrificiile făcute de Claudiu Niculescu în carieră

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV VIDEO Claudiu Niculescu, poveste savuroasă cu Giani Kiriță: „Să vă zic ce mi-a adus în cameră și ce i-a ordonat”

Omul care a vrut să cumpere Dinamo, dorință șocantă: „Lăsați-mă să mă autoinfectez cu coronavirus!”

Citește și:
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Campionate
Face dezvăluiri interzise despre fotbaliștii de primă ligă: „Mi-am mărit sânii pentru el”
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Handbal
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (154)
mariuss72
mariuss72  •  29 Aprilie 2020, 18:08

Interesant e ca pina acum ii prezentati pe spaniolii astia ca pe niste invstitori seriosi...si deodata ati descoperit ca's doar niste tepari. Ce fel de jurnalism e asta, stiti doar sa copiati din afara (si asa prost) sau sa intingeti in laturile locale?

ares.123
ares.123  •  29 Aprilie 2020, 19:37
Postat de nicu.rares pe 29 Aprilie 2020, 19:34

Un nenorocit ***

Baga clubul in faliment, apoi in locul bazei de la Saftica o sa apara un frumos ansamblu rezidential. Pozitia e foarte buna, iesire chiar in DN1. Daca nu a tinut figura cu parcul dinamo, merge si Saftica.

jackryan
jackryan  •  29 Aprilie 2020, 22:58
Postat de mihai_bn pe 29 Aprilie 2020, 22:54

Capitalismul le vine de hac milițienilor:))

Iar militia voua ..v-a inchis baza

Vezi toate comentariile (154)
Comentează