SPORTURI  »  TENIS  »  WTA PRAGA

S-a tras tabloul de la Praga » Pe cine va înfrunta Simona Halep în primul tur

Polona Hercog, 1,85 m, și Simona Halep, 1,68 m, la finalul partidei de la Miami FOTO HEPTA
Polona Hercog, 1,85 m, și Simona Halep, 1,68 m, la finalul partidei de la Miami FOTO HEPTA

Articol de - Publicat sambata, 08 august 2020 15:14 / Actualizat sambata, 08 august 2020 15:35

Simona Halep o întâlnește în primul său meci de reluarea circuitului WTA pe Polona Hercog, o jucătoare pe care a învins-o de două ori anul trecut pe hard și iarbă

Românca în vârstă de 28 de ani este principala favorită la turneul din capitala Cehiei, iar sâmbătă și-a aflat prima adversară de la reluarea competițiilor WTA. Simona Halep, 2 WTA, o va întâlni pe Polona Hercog,  29 de ani și 45 WTA, din Slovenia.

Istorie comună

Cele două jucătoare s-au mai duelat până acum de trei ori: în 2009, într-un turneu de 100.0000, când s-a impus Polona și în 2019 la Miami și la Eastbourne, când a câștigat Simona. 

Meciul din Florida, care a avut trei seturi, e unul special pentru slovenă, chiar dacă l-a pierdut cu 5-7, 7-6 (1), 6-2. „Cred că am jucat foarte bine atunci și mi-a dat multă încredere. A fost o dezamăgire, dar să poți evolua așa în fața unei jucătoare care a fost constant în Top 10 și lider mondial, m-a încurajat. Faptul că am putut să o pun în situații dificile și să fiu aproape de a câștiga mi-a dat încredere”, a spus slovena în aprilie 2019, după ce s-a impus în turneul de la Lugano. Ea are în palmares trei trofee WTA și cel mai sus a urcat în carieră până pe poziția 35 WTA.

Posibil duel tricolor”

Dacă va trece de Hercog, Halep urmează să o întâlnească pe învingătoarea din meciul Țig-Krejcikova. Pe tabloul principal de la Praga au mai acces două românce: Irina Begu și Ana Bogdan. Țig și Begu au mai jucat și la Palermo, dar au pierdut din primul tur, în timp ce pentru Bogdan e prima competiție, după pauza de cinci luni cauzată de noul coronavirus.

Simona Halep a disputat ultimele meciuri în luna februarie, la Dubai, turneu pe care l-a câștigat. Înainte de această competiție, ea mai jucase la Adelaide, unde a ajuns până în „sferturi" și la Australian Open, unde a parcurs drumul până în semifinale.

Adversarele româncelor la Praga

  • Simona Halep (2 WTA)-Polona Hercog (Slovenia, 45 WTA)
  • Patricia Țig (85 WTA)-Barbora Krejcikova (Cehia, WC, 115 WTA)
  • Irina Begu (81 WTA)-Dayana Yastremska (Ucraina, 25 WTA)
  • Ana Bogdan (92 WTA)-jucătoare din calificări

4 jucătoaredin România evoluează în calificări la Praga: Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian, Irina Bara și Laura Ioana Paar

Citește mai multe știri din tenis:

Luptă pe două fronturi la Praga » Simona Halep va evolua și la dublu: „Suntem foarte fericiți că vor juca împreună"

Simona Halep și Serena Williams sunt singurele jucătoare din Top 10 care vor evolua săptămâna viitoare la Praga, respectiv Lexington

Citește și:
Fanii sunt în șoc » Vinicius jr., de nerecunoscut după vizita la doctorul vedetelor: „Nu are cum să fie aceeași persoană!”
Campionate
Fanii sunt în șoc » Vinicius jr., de nerecunoscut după vizita la doctorul vedetelor: „Nu are cum să fie aceeași persoană!”
Uitat pe bancă în finala Cupei Mondiale, Lautaro Martinez a rupt tăcerea
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Uitat pe bancă în finala Cupei Mondiale, Lautaro Martinez a rupt tăcerea
Farsa crudă făcută de un pilot spaniol într-un avion plin cu argentinieni
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Farsa crudă făcută de un pilot spaniol într-un avion plin cu argentinieni
Scandal cu Michael Olise! » Fosta iubită îi aduce acuzații grave fotbalistului plătit cu 14 milioane de euro pe an
Campionate
Scandal cu Michael Olise! » Fosta iubită îi aduce acuzații grave fotbalistului plătit cu 14 milioane de euro pe an
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Profit.ro
“E sfârșitul capsulei. Cafeaua boabe este noul standard.”. Consumatorii încep să renunțe la pachetele cu cafea măcinată sau la espresoarele cu capsule
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Nadia Comăneci numește 3 sportivi români actuali și o echipă puternică drept model: „Le arată copiilor că se poate”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (3)
cristiano9ron
cristiano9ron  •  09 August 2020, 07:51

Meci capcana cu Hercog..

347655969058390
Ion Popescu  •  08 August 2020, 20:54

In calificari numai 2 romance au trecut in turul doi.b

347655969058390
Ion Popescu  •  08 August 2020, 15:51

Mai sunt 4 romance in calificari. Poate GSP se ocupa si de ele.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close