SPORTURI  »  HANDBAL  »  CAMPIONATUL EUROPEAN

Condusă la pauză de campioana mondială, Olanda, cu 15-9, Serbia a câștigat repriza a doua cu 20-10!

FOTO: kolektiffimages
FOTO: kolektiffimages

Articol de - Publicat sambata, 05 decembrie 2020 23:59 / Actualizat duminica, 06 decembrie 2020 01:12

Cel mai spectaculos meci de până acum la Euro 2020 a fost disputa dintre Serbia și Olanda. Venite direct din carantină, sârboaicele au făcut o repriză secundă senzațională. Cinci jucătoare din echipa Serbiei evoluează în România

Ce revenire a reușit Serbia în primul meci al său la Europeanul din Danemarca! Partida cu Olanda ar fi trebuit să se dispute vineri seara, dar s-a amânat cu o zi după ce două jucătoare sârboiace au fost descoperite cu coronavirus. Tot lotul a intrat în carantină și abia după o nouă testare, s-a putut trece la joc. Olanda a controlat clar prima repriză. Portarul Tess Wester a făcut minuni între buturi, iar Olanda conducea cu 15-9 la pauză. În repriza a doua diferența a crescut chiar la 18-11!

Condusă la pauză de campioana mondială, Olanda, cu 15-9, Serbia a câștigat repriza a doua cu 20-10!
Hora bucuriei sârboaicelor FOTO: kolektiffimages

Repriză de vis

Diferența liniștitoare de la pauză s-a păstrat însă până în minutul 44: 22-16. Ce a urmat a fost ca un coșmar pentru olandeze. Șapte goluri primite consecutiv și Serbia trecea în față, 23-22 când mai erau 10 minute. Cu încrederea la maxim, Serbia a zburdat spre o victorie incredibilă. De la 25-25 a marcat de 4 ori consecutiv, MVP-ul partidei a fost Karolina Krpez, marcatoare a 11 goluri.

Cinci jucătoare de la Serbia care evoluează în campionatul României au pus umărul la una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor: Kristina Liscevici, Jelena Trifunovici, Zelika Nikolici (SCM Rm. Vâlcea), Andjela Janjusevici (Gloria Buzău) și Dijana Radojevici (Măgura Cisnădie). La Olanda a jucat și Martine Smeets, extrema stânga de la CSM București.

Lekici, accidentare gravă!

Victoria Serbiei a fost umbrită de accidentarea gravă a Andreei Lekici. Fosta jucătoare de la CSM București a suferit, se pare, o ruptură de tendon. Lekici a fost scoasă cu targa de pe teren. Cel mai probabil, pentru jucătoarea de la Buducnost, acest Campionat European s-a încheiat.

Condusă la pauză de campioana mondială, Olanda, cu 15-9, Serbia a câștigat repriza a doua cu 20-10!
FOTO: kolektiffimages

REZULTATELE ZILEI

Grupa D: Polonia-România 24-28, Norvegia-Germania 42-23 
Grupa C: Serbia-Olanda 29-25 
Grupa B: Cehia-Rusia 22-24, Spania-Suedia 23-23

PROGRAMUL DE DUMINICĂ

Grupa C: Serbia-Ungaria (17:00), Croația-Olanda (19:15) 
Grupa A: Slovenia-Franța (19:15), Danemarca-Muntenegru (21:30)

Campionatul European de Handbal Feminin. Cronica meciului România - Polonia 28-24, de Marian Ursescu » Salvarea a venit de la apărare!

Norvegia defilează spre titlul european! A demolat Germania, echipa care învinsese România în meciul de debut

Citește și:
Și-a anunțat retragerea, după Farul - Chindia: „A fost ultimul meci al carierei mele”
Superliga
Și-a anunțat retragerea, după Farul - Chindia: „A fost ultimul meci al carierei mele”
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
Gimnastica
Momente fabuloase pe scenă: Loredana a căzut în genunchi în fața Nadiei, după un duet antologic la Onești
Denis Alibec a rămas liber de contract și și-a anunțat decizia, imediat după Farul - Chindia
Superliga
Denis Alibec a rămas liber de contract și și-a anunțat decizia, imediat după Farul - Chindia
Negocieri în toi pentru transferul lui Darius Olaru! Gigi Becali a refuzat prima ofertă: „Să îmi dea 4,5 milioane”
Superliga
Negocieri în toi pentru transferul lui Darius Olaru! Gigi Becali a refuzat prima ofertă: „Să îmi dea 4,5 milioane”
Revolut anunță în România o schimbare la card.
Profit.ro
Revolut anunță în România o schimbare la card.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Madalena, mesaj emoționant pentru cel mai faultat jucător din PSG - Arsenal: „A trebuit s-o facem din nou”

Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique


Comentarii (1)
viorelpreda
viorelpreda  •  06 Decembrie 2020, 12:39

S-ar putea ca Olanda sa nu treaca de grupe.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează