INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Germania a încasat „o înfrângere istorică”, experții dau în selecționer: „Nu-l mai înțeleg deloc pe Low”

Foto: Getty Images +11   FOTO
Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 01 aprilie 2021 10:24 / Actualizat joi, 01 aprilie 2021 11:33

Eșecul rușinos cu Macedonia de Nord, „un pitic al fotbalului”, l-a readus pe selecționerul Joachim Low în focul criticilor. I se reproșează „schimbarea unui sistem care mergea”, iar unii jucători sunt desființați. Nemții nu mai pierduseră din 2001 în preliminariile CM.

„Așa n-avem ce căuta la Euro!", a comentat tabloidul Bild după prestația „jalnică" și „înfrângerea istorică" a Mannschaftului, aseară, la Duisburg, în duelul cu Macedonia de Nord (1-2). O națională considerată de nemți „un pitic al fotbalului". 

După ce i-au dat Islandei 3 goluri, iar la București au câștigat fără să se întrebuințeze prea tare, jucătorii lui Joachim Low au crezut că va merge din nou cu jumătăți de măsură. Mai ales că întâlneau locul 65 în clasamentul FIFA. 

Low a schimbat și el sistemul, din 4-3-3 în 3-4-3. L-a lăsat pe bancă pe Klostermann pentru a-i face loc lui Gosens, însă n-a făcut decât să slăbească un ansamblu apatic, cu mintea parcă în altă parte decât la meci. Urmarea? Un dezastru! 

Uli Hoeness: „Greu de explicat”

Fostul președinte al lui Bayern, Uli Hoeness, acum analist TV, s-a plâns încă de la pauză, când scorul era 0-1: „Este greu de explicat. Nu pot să pricep de ce trebuie să modifici un sistem cu care ai avut succes, fără motiv. Eu n-aș fi dat peste cap mai ales apărarea, care trebuie să fie omogenă. Când în față nu-ți iese nimic, măcar joci la zero. Nu mai înțeleg nimic". 

Recunoscut pentru comentariile sale acide, Hoeness nu i-a menajat nici pe jucători: „Gosens nu m-a convins. Younes joacă bine la Frankfurt, dar nu-i suficient pentru națională. Muller n-are voie să lipsească din echipă, la fel Hummels". 

La 1-1, iertată și de-un penalty clar, la hențul lui Emre Can, Germania a irosit o ocazie uriașă, prin Timo Werner. "Dacă nu înscrii nici de la patru metri, cu poarta goală.... O asemenea ratare poate fi un brânci dat propriei echipe", a comentat fostul internațional.

Ceea ce s-a și întâmplat. Iar nemții s-au văzut astfel învinși pentru prima oară după 20 de ani în preliminariile unui Mondial. Mai precis, din 2001, când Anglia le-a administrat un 5-1 la Munchen.

Citește și alte știri din preliminariile CM 2022:

FOTO Surpriză colosală în grupa României: Macedonia de Nord a câștigat în Germania!

Baraj infernal! România mai are doar șanse teoretice de a juca la CM 2022, chiar dacă termină grupa pe locul 2

Citește și:
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Superliga
A reziliat astăzi și sunt șanse să semneze cu CFR Cluj » Are 9 meciuri europene în acest sezon
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
Superliga
Gigi Becali, anunț-bombă despre transferuri la FCSB: „Negociem cu un român din afară”
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
Superliga
A fugit din cantonamentul din Turcia și ajunge în Superliga României
FOTO Bucureștiul va fi
Profit.ro
FOTO Bucureștiul va fi "tăiat" de o barieră verde. Proiectul care va schimba fața capitalei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (3)
879279308907845
Adrian Doncut  •  01 Aprilie 2021, 16:10

A juca cu daruire si cu determinare face mai mult decat blazonul de jucator versat in occident!

leu.mr
leu.mr  •  01 Aprilie 2021, 12:10

Declaratia lui Hoeness e valabila si pentru Radoi : "Eu n-aș fi dat peste cap mai ales apărarea, care trebuie să fie OMOGENA" !!!

cirus11
cirus11  •  01 Aprilie 2021, 11:00

Cum? nu ii cer demisia? socant

Vezi toate comentariile (3)
Comentează