INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  PARMA

„Man, înlocuitorul lui Ribery” » Românul se pregătește de un transfer spectaculos! Ce profit poate face Parma

Fiorentina ia în calcul să-l transfere pe Dennis Man
Fiorentina ia în calcul să-l transfere pe Dennis Man

Articol de GSP - Publicat vineri, 23 aprilie 2021 21:35 / Actualizat vineri, 23 aprilie 2021 23:12

Fiorentina ia în calcul să-l transfere pe Dennis Man (22 de ani, extremă dreapta), în cazul în care Parma va retrograda la finalul sezonului.

Fiorentina vrea să-l înlocuiască pe Ribery, iar unul dintre numele aflate pe lista grupării viola este Dennis Man.

Dennis Man, în vizorul Fiorentinei

Parma, locul 19, e la retrogradare în Serie A, are șanse mari să pice, iar echipa lui Roberto D'Aversa se poate vedea nevoită să renunțe la câțiva jucători în vară.

Conform publicației fantamaster, „multe cluburi din Italia sunt cu ochii pe Man, bijuteria lansată de Steaua București”. Sursa citată informează că Fiorentina e clubul care și-a exprimat cel mai serios intențiile în privința unei mutări: împrumut inițial, cu obligativitatea unui transfer definitiv.

Parma l-ar evalua pe Man la 15 milioane de euro, însă suma ar fi negociabilă. Ar fi un profit de 4 milioane obținut după numai jumătate de sezon de la transferul de la FCSB (11 milioane de euro). Jucătorul român al anului 2020 l-ar putea înlocui la Firenze pe Franck Ribery, ajuns la 38 de ani. Nu neapărat ca poziție în teren, întrucât cei doi evoluează în părți opuse ale atacului, ci ca impact asupra fazei ofensive.

Dennis Man în Juventus - Parma 3-1

  • 33 de atingeri
  • 24 pase reușite / 25 încercate (96% acuratețe)
  • Șuturi: 0
  • Dueluri câștigate la sol: 4/8
  • Pase lungi: 1/1
  • Centrări: 0
  • Pase cheie: 0
  • Dueluri aeriene: 0
  • Mingi pierdute: 3
  • Tackling-uri: 4

5a fost nota primită de Man în Gazzetta dello Sport, românul fiind cel mai slab de pe teren, alături de Ronaldo

Adrian Mutu, idol la Fiorentina

Adi Mutu a marcat 69 de goluri și a oferit 26 de assisturi în 143 de partide pentru Fiorentina, cu care a reușit să evolueze în Champions și Europa League, câștigând Guerin d'Oro în 2007.

„Man, înlocuitorul lui Ribery” » Românul se pregătește de un transfer spectaculos! Ce profit poate face Parma
Cinci sezoane în tricoul viola (2006-2011), Mutu a fost golgeterul Fiorentinei în Coppa Italia 2009-2010, cu 4 reușite / FOTO Gulliver/Gettyimages

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Se întoarce Cristiano Ronaldo la Manchester United? Detalii de ultim moment

Gary Neville, atac necruțător împotriva Barcelonei după implicarea catalanilor în Super Liga Europei: „Ca niște gangsteri”

Citește și:
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Superliga
Efect de domino la FCSB: „Ne gândim să meargă împrumut”
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Altele
Ea e artistă cu milioane de vizualizări, el e fotbalist în România! Cuplul care nu se mai ascunde: imaginile postate
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
Handbal
Gloria Bistrița s-a calificat într-un mod FABULOS în „sferturile” Ligii Campionilor! So Delgado, prestație rar văzută în handbal + următoarea adversară
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
Handbal
CSM București își construiește sală multifuncțională! Cât costă și în ce zonă a Capitalei va fi ridicată
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (30)
aius
aius  •  24 Aprilie 2021, 18:46

Mai baieti,voi va contraziceti,singuri !Eu stiu ca vin sarbatorile si aveti nevoie de banii ciobanului, dar da o naibii, doua articole in aceasi zi, in care Man pleaca ori la Fiorentina ori la Sevilla!!!

514091889218839
Mihai Buzea  •  24 Aprilie 2021, 12:30
Postat de fairplayromania pe 24 Aprilie 2021, 07:17

Ca sa compari pe Man cu Ribery este ca si cum nu ai avea legătură cu sportul..... şi ai intreba pe baba Ioana daca Messi-a-pare in ziua de Paşte.....

ADEVARAT. Nu la văzut pe filip,anton si restul de la marea dinamo.

pson2
pson2  •  24 Aprilie 2021, 08:53
Postat de observator_federal pe 24 Aprilie 2021, 02:48

Autorul articolului (și care o avea "sursele" lui credibile - chiar numele portalului fantamaster_it, o platformă ce dă posibilitatea adunării de informații diverse de la aproape oricine, o veni de la fantasia?) este Jonathan Manca, are 27 de ani, un bloger probabil (un "menestrel", cum le zicea Cârțu fârtaților lui români, gen emanuel roșu - ca să dau un exemplu) care o fi avut comandă pentru un articol... Impresionant... Căutați pe saitul lor, la chi-siamo (cine suntem), o să vedeți cât de credibilă e platforma de zvonuri și date despre Jonathan Manca... Penibili!!

Păi și-a pierdut credibilitatea în momentul în care a menționat Steaua București. Fiiisss! Jenant e că fitzuica gigista citează astfel de surse.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează