Articol de GSP - Publicat joi, 10 aprilie 2008 00:00
Instalarea lui Rafa Benitez ca antrenor a făcut iar din Liverpool o mare putere europeană.
"The winner takes it all". Aşa spunea o celebră melodie a anilor '80, scoasă parcă de ABBA. Care se potriveşte perfect celor întîmplate marţi seară pe " Anfield", un stadion reintrat în circuitul marilor arene continentale. "Învingătorul ia totul" poate fi privit din mai multe laturi.
Una a fotbalului britanic.
Engleza e limba oficială a fotbalului european în acest moment pentru că pe "Anfield" s-a jucat fotbalul de azi, dar mai ales cel de mîine. Dinamism, forţă, viteză, iată caracteristicile sale. Plus un ritm fantastic, o tranziţie formidabilă de la o fază la alta, o succesiune de momente care nu te lasă nici să respiri. Cel mai bun exemplu: cele 100 de secunde interval în care s-au marcat golurile de 2-2 şi 3-2. După acţiunea de PlayStation a lui Walcott, cu al său exces de viteză nesancţionabil, a urmat penaltyul la Babel. Agonia şi extazul schimbîndu-şi locurile în sutimi de secundă, regizorul televiziunii prins la mijloc, între a relua o fază sau a urmări alta, cam aşa sună fotbalul perfect.
Cealaltă a lui Rafa Benitez.
Între magia lui "Anfield", geniul lui Fernando Torres, clasa lui Gerrard şi forţa lui Mascherano, după unii cel mai bun de pe teren, între ele aşadar trebuie aşezată la loc de cinste personalitatea lui don Rafael. Rafael Benitez Maudes, născut la 16 aprilie 1960 la Madrid, n-a pretins niciodată că e cel mai bun din lume, nu s-a scris niciodată despre el că e "The Special One", ca despre Mourinho, nu i-au fost niciodată dedicate ode ca lui Wenger.
Dar iată-l din nou în semifinalele Ligii. Pentru a treia oară în 4 sezoane, cu mari posibilităţi de a prinde finala încă o dată. Rafa Benitez e, în acest moment, cel mai bun antrenor-tactician din Europa. Poate să spună cine ce vrea, asta-i realitatea. Cînd are de pregătit un meci, Benitez o face perfect, transformîndu-şi echipa într-o maşinărie diabolică, în faţa căreia orice adversar are tendinţa de a cădea psihic.
După Benitez, fotbalul e "acţiune şi reacţie". Discursul său în faţa jucătorilor pleacă de la următoarele reguli:
- defineşte unde vrei să te aperi
- alege unde vrei să furi balonul adversarului
- defineşte cum va fi tranziţia de la faza defensivă la cea ofensivă
- alege cum vei ataca, elaborat sau pe contraatac.
Apoi totul se pregăteşte, se antrenează minuţios, după zeci de ore de studiu al adversarului. Jucătorii lui Benitez ştiu totul despre cel ce se va afla în faţa lui, astfel că ştiu mereu ce să facă. O echipă capabilă să întoarcă de două ori într-un meci soarta calificării e una care ştie ce face şi face ce ştie. Şi care are o singură mare datorie: Premier League.
ŞI ULTIMA, A LUI WENGER
Şi pentru că învingătorul ia totul, învinsul nu se alege, evident, cu nimic. E Arsene Wenger, pe care Liga Campionilor l-a negat încă o dată. Arsenal a jucat ca niciodată, dar a pierdut ca întotdeauna. Spre deosebire de Benitez, Wenger e antrenor de cursă lungă, nu de meciuri decisive. Puştii săi sînt talentaţi şi imprevizibili, dar pot cădea victime propriilor calităţi. Pentru Wenger, Liga Campionilor rămîne un vis interzis.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
