INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ATALANTA - MILAN 0-2

AC Milan s-a întors în Liga Campionilor după 7 ani de absență. Ce urmează pentru echipa lui Pioli

AC Milan revine la masa bogaților, prinzând locul 2 în Serie A, foto: Imago
AC Milan revine la masa bogaților, prinzând locul 2 în Serie A, foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 24 mai 2021 12:53 / Actualizat luni, 24 mai 2021 13:08

După șapte ani de absență, AC Milan revine la masa bogaților, prinzând locul 2 în Serie A. În premieră, Lombardia va avea trei echipe în grupele competiției.

După ce a condus o bună parte campionatul, Milan a tremurat pentru locul de Ligă, pe care însă l-a obținut câștigând duelul cu Atalanta (2-0). Rossonerii au încheiat chiar pe 2 și s-au întors, după șapte ani de absență, la masa bogaților. 

Astfel, Lombardia va avea în premieră trei cluburi în grupele competiției, Inter și învinsa lor de duminică completând tabloul.

Gurile de tun ale lui Milan: Kessié, 13 goluri! Ibrahimovic, 15

„Misiune îndeplinită. Sunt emoționat și fericit. Am demonstrat încredere și echipa a crescut mult, cu mulți tineri și o jumătate de campionat fără Ibra, atingându-și, meritat, obiectivul. Mi-a fost teamă de locul 5, dar am gândit mereu pozitiv", a mărturisit antrenorul Stefano Pioli. 

„Dubla" lui Kessié, din două penaltyuri, a făcut diferența la Bergamo, mijlocașul ivorian fiind al doilea marcator (13 goluri) al lui AC Milan după Zlatan Ibrahimovic. Pioli rămâne pe San Siro, mai rămâne să fie convins și Donnarumma să prelungească.

16 victorii în deplasareare Milan în acest campionat, nou record în Serie A. Doar Real (2011-'12) și Man. City (2017-'18) au mai atins performanța în Top 5 campionate din Europa

Gattuso, demis la miezul nopții pe Twitter! Napoli a ratat grupele Ligii în ultima etapă

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Nationala
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează