SPORTURI  »  BOX  »  TRIBUNA ZERO CU OVIDIU IOANIŢOAIA (LUNI, 22:30)

Diaconu: "Mi-am încheiat contractul cu Interbox!"

Articol de - Publicat marti, 22 aprilie 2008 00:00

Adrian Diaconu a vorbit aseară la EuropaFM, la Tribuna Zero, despre meciul cîştigat împotriva americanului Chris Henry. "Sînt puţin tumefiat şi mă arde o răceală puternică. Am făcut o băiţă şi sper să-mi revin. Sînt bine şi bucuros, fericit şi mulţumit. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a-mi apăra avantajul cîştigat în primele runde, Henry a fost un adversar foarte puternic şi foarte rezistent", a spus Diaconu.

Acesta a precizat că contractul pe care-l avea cu firma Inter box a expirat. "Am încheiat contractul pe care-l aveam cu firma canadiană, dar îl voi renegocia, cînd mă voi întoarce în Canada şi o să cer şi mai mulţi bani", a precizat Adrian.

  Diaconu se află la Ploieşti, alături de familie. "Sper ca pe viitor boxul românesc să ia o amploare mai mare la noi în ţară şi îmi doresc să avem mai multe meciuri de box în România!", a încheiat Adrian Diaconu.

Citește și:
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Superliga
Zi neagră în fotbalul românesc! Mijlocașul cu 190 de meciuri în prima ligă, mistuit în incendiu: „Ce dramă, ce destin, ce nenorocire”
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Superliga
Fotbalistul ofertat de Gigi Becali, omul zilei în Superliga! Mihai Stoica recunoaște: „Aș vrea să-l văd la altă echipă”
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Campionate
Situație bizară: fostul câștigător al Europa League s-a retras la 32 de ani, după ce clubul nu i-a mai putut plăti salariul!
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Superliga
Au plecat de la FCSB și au semnat cu Dinamo, pentru 300.000 de euro: „Profesionalism și calitate”
Wizz Air lansează noi curse din România
Profit.ro
Wizz Air lansează noi curse din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (10)
 •  23 Aprilie 2008, 15:36

FELICITARI !! Cum sa se manjeasca cu banii lui JIJI ? Ce sa faca el cu 10000 de euro ? Anuntati-l pe JIJI ca Adrian a castigat 600.000 de euro . BRAVO CAMPIONULE!!

 •  22 Aprilie 2008, 12:27

Esti Vis Bai baiatule..totzi romani te apreciaza si va apreciaza(bute) Suntetzi imaginea romaniei in america..Iabani ciobanului ca sunt bani din suflet

 •  22 Aprilie 2008, 12:06

bravo esti mare , dar te rog sa nu te manjesti cu banii ciobanului

Vezi toate comentariile (10)
Comentează