Articol de GSP - Publicat duminica, 13 martie 2022 14:13 / Actualizat duminica, 13 martie 2022 16:16
Toni Petrea, antrenorul celor de la FCSB, a prefațat meciul cu Farul, din prima etapă din play-out și a vorbit despre situația portarului Andrei Vlad (23 de ani), trecut pe banca de rezerve după greșeala din meciul cu FC Argeș.
- FCSB - Farul se joacă luni, de la ora 21:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe LookSport+, DigiSport și TV TelekomSport.
Tehnicianul spune că încă nu a decis dacă portarul Andrei Vlad va juca luni sau va apăra din nou Ștefan Târnovanu, explicând și că a avut discuții cu jucătorul criticat dur de Gigi Becali.
VIDEO Anton Petrea: „Încerc să comunic individual cu fiecare jucător”
„Nu se întâmplă nimic cu Vlad. E în lot, se antrenează. Vom vedea dacă va fi în lot și dacă va juca, încă nu am decis. Se poate întâmpla orice. Am discutat cu el, încerc mereu să ridic moralul jucătorilor.
Vorbesc sincer pentru a vedea lucrurile bune sau mai puțin bune. Nu îi critic, ci vreau să elimină greșelile pe viitor. Încerc să remediem pentru ca pe viitor să nu mai existe asemenea erori. E datoria mea să stau de vorbă cu ei, avem discuții individuale, dar și de grup. Discutăm imediat pentru meci ca să vedem ce s-a întâmplat și ce nu a mers. Discut și patronul, ne-a încurajat tot timpul. Nu ne-a criticat, am încercat să vedem ce facem în continuare”, a spus Toni Petrea la conferința de presă.
VIDEO Anton Petrea: „Cu Farul, ne așteaptă o partidă dificilă”
Petrea a vorbit și despre disputa cu Farul, declarând că speră că jucătorii să nu repete evoluția din precedenta partidă cu echipa lui Gică Hagi, pierdută cu 2-0.
„Ne așteptă o partidă dificilă, dar sper ca jucătorii să aibă o reacție diferită față de meciul precedent. Vom vedea mâine seară ce am schimbat. La acel meci nu am avut agresivitate, nu am pasat cum trebuie, i-am permis adversarului să aibă ocazii. Sperăm ca luni să nu se întâmple asta.
La meciul cu Farul, din campionat, sau Mioveni au fost momente în care lucrurile nu au funcționat. Dar noi am dominat meciul. Și cu Voluntari am făcut un joc foarte bun, nu pot spune că nu a fost cum mi-am dorit. Faptul că nu am mai marcat atât de mult a contat”, a adăugat Petrea.
CFR Cluj are un sezon fantastic, a continuat forma bună. Acum sunt 10 puncte și e destul de dificil. Dar atât timp cât avem șanse, trebuie să credem în ele. Trebuie să ne gândim la meciurile noastre, la ce avem de făcut. Lupta s-a strâns, acum a apărut și Craiova, de care ne desparte un punct. Trebuie să fie realiști, având în vedere situația din clasament. A venit o serie de jocuri fără înfrângere pentru Craiova, mă așteptam la asta pentru că-l știu foarte bine pe Reghecampf. Cred că în acest play-off, fiind echipele cele mai bune, se poate întâmpla orice la fiecare meci
-Toni Petrea, antrenor FCSB
Citește și:
Octavian Popescu l-a uimit pe Mihai Stoica: „Altul, dacă ar avea mașină nouă, asta făcea”
Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!