Inteligența maxilarelor lui Ancelotti

Mai întâi, se cuvine să-mi pun la punct drastic impertinența la adresa lui Ancelotti cu care încheiam săptămâna trecută articolul meu. Am fost impertinent, ceea ce nu intră în obiceiurile pixului meu. 

Am extins observația corectă a lui Klopp, „O mare echipă trebuie să fie gata să piardă ca o mare echipă”, la Ancelotti și mă întrebam dacă ideea ar fi valabilă și pentru el. Rea inspirație.

Monologul steril al lui Liverpool

Ideea - după această finală soldată cu un anemic 1-0 pentru Real - i s-ar fi potrivit lui Klopp căci Liverpool a pierdut nu ca o mare echipă, ci ca una, înainte de toate, uzată. 

Și azi nu-mi vine să cred că am citit corect cifra statistică de 23 attempts față de 3 ale Realului. 23 și niciun gol. 9-1 la șuturi pe poartă! Nu mai descriu golul Realului pe centrarea lui Valverde care-l găsește liber pe Vini. 

Necăjit de impertinența mea față de Ancelotti, nu mai discut nici prima repriză a Realului, care a fost - după expresia corectă a lui ilie Dumitrescu - un monolog al lui Liverpool. Un monolog care, desigur, l-a obosit ca pe orice actor neputincios, obligat să primească doar replicile lui Courtois.

De la Zamora la Courtois

În repriza a doua, și asta nu e o impertinență!, Realul l-a consacrat pe Courtois în menținerea la rece a unui 1-0 - și întreb sfios: când ne-a mai dat Realul ca erou al său portarul? 

De data asta, întrebarea lui Klopp e la locul ei; există chiar o legendă de pe vremea Războiului Civil din Spania care ne zice că și Stalin, la Moscova, știa cine e Zamora, portarul Realului! 

Așa încât - revenind la 2022-ul actual - putem spune cu toată liniștea că meciul extraordinar al lui Courtois i-a consolidat și lui Benzema îndreptățirea la Balonul de Aur.

Excelența fălcilor lui Carlo

Carlo Ancelotti nu este doar un excelent strateg, ci și un om cu noroc

Și, totodată, celebrarea lui Ancelotti, cel înțelept ca Seneca, gânditorul care ne-a lăsat cu vorbă de moarte că panica e cel mai rău sfătuitor. Nimeni n-a modernizat-o ca Ancelotti prin mestecarea viguroasă a ciungii americane. 

Vigoarea fălcilor sale în masticație e cea mai importantă operație de alungare a panicii. În toate elogiile care i se aduc, nu avem voie să uităm de excelența maxilarelor lui. O spun foarte serios: Ancelotti e mare pentru că nimeni pe lumea asta nu-și mestecă panica și furiile cu tenacitatea lui! Regret insolența mea față de el.

Mondial, Nadal, Di Maria

Profit de Ziua de mai ieri a copilului care am fost și de care nu mă pot despărți din cauza euforiilor mele vinovate ca să precizez că m-au entuziasmat, de asemenea, două evenimente: 

1) victoria lui Nadal asupra lui Djokovici la capătul unui meci bestial și 

2) triumful Argentinei în finala de pe Wembley, cu un Messi mai vesel decât la Paris, lângă Mbappe, cu o cursă a lui Di Maria pentru 2-0 care mi-a ridicat puțin moralul (ei, de ce?, întrebarea cea mai stupidă) așa cum o poate face doar fotbalistul sud-american când se crede campion mondial și răcnește în final mai ceva ca Nadal.