INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  FINALA

Lubos Michel va arbitra finala Ligii Campionilor

Articol de GSP - Publicat luni, 19 mai 2008 00:00

Arbitrul slovac Lubos Michel va conduce finala Ligii Campionilor din acest sezon, care va avea loc miercuri, pe stadionul Lujniki, între Manchester United şi Chelsea Londra, informează site-ul oficial al UEFA.

Lubos Michel, care va împlinit vineri 40 de ani, a debutat în arbitraj în 1987, într-un meci dintre echipele FK Duplin şi FK Strocin, iar în 1993 a promovat în prima ligă, iar în luna noiembrie a acelui an a debutat în fotbalul internaţional, fiind desemnat să conducă un meci al formaţiilor de tineret dintre Anglia şi San Marino.

Michel a fost prezent la Jocurile Olimpice din 2000 şi a arbitrat finala Cupei Confederaţiei din 2005, dintre Brazilia şi Argentina. El a fost primul arbitru din Slovacia independentă care a condus un meci la Campionatul Mondial, în 2002. Slovacul a condus şi finala Cupei UEFA din 2003, dintre Porto şi Celtic, fiind arbitru şi la EURO 2004. A debutat în Liga Campionilor în urmă cu zece ani, iar în 2005 a condus semifinala dintre Liverpool şi Chelsea.

În finala din 2008 a Ligii Campionilor, Lubos Michel va fi asistat de slovacii Roman Slysko (34 de ani) şi Martin Balko (36), în timp ce arbitru de rezervă va fi Vladimir Hrinak (44).

Sursa: NewsIn

Citește și:
Gigi Becali a plecat furios de la stadion și i-a făcut PRAF: „Rușine! Asta îi reproșez lui Reghecampf” » Singurul jucător care a scăpat
Superliga

Depunctări pentru două echipe din Superliga » Dinamitează lupta la play-off + Antrenorul amenință cu plecarea

Război total cu Rapid! Miza e imensă: „Mergem în instanță! Nu-i mai iertăm!”

Daniel Pancu, discurs devastator: „Mă depășește, jucătorii nu pot! Avem o problemă mare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Noi imagini spectaculoase de pe șantierul Polivalentei - OZN: „Am pus șampania la frapat” + Costul investiției a crescut cu aproape 60%!

Comentarii (3)
 •  19 Mai 2008, 20:05

Am doua explicatii pentru el : face greseli incredibile (si-atunci nu stiu de ce e atat de apreciat) sau ne uraste (mi-amintesc de suedezul Fredriksson care a gresit de doua ori incredibil in defavoarea URSS: la CM'86 cu Belgia - doua goluri belgiene din off-side si 4-3 pentru diavolii rosii care s-au calificat, respectiv la CM'90 cu Argentina, hent Maradona pe linia portii ca ultim aparator, neacordat). Cum suedezul, altfel arbitru bun, avea ceva cu rusii, poate Michel are cu noi. De recuzat.

 •  19 Mai 2008, 20:01

Lubos Michel ... N-am cuvinte. Nu inteleg ce anume il face un arbitru atat de bun. Noua ne-a facut-o de cel putin doua ori (Norvegia-Romania si Middlesbrough-Steaua) cand de fiecare data n-a vazut henturi in careu ale adversarilor (la meciul cu Norvegia a fost chiar hilar: a vazut hent, dar comis de ai nostri).

 •  19 Mai 2008, 15:18

NO COMMENTS despre cel ce ne-a furat cata putut! Afara de cazul in care nu ia o bricheta in cap sau moare de inima ....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează