INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EMIRATELE ARABE

VIDEO Olăroiu spune că are probleme medicale: „Trebuie să văd dacă pot continua sau nu”

Articol de - Publicat sambata, 29 aprilie 2023 10:31 / Actualizat sambata, 29 aprilie 2023 14:31

Al Sharjah, formația antrenată de Cosmin Olăroiu, a învins-o pe Al-Ain în finala Cupei Președintelui din Emiratele Arabe Unite. Finala a fost una incredibilă. A fost 1-1 în timpul regulamentar, și 13-12 la penalty-uri.

După meci, antrenorul de 53 de ani a vorbit despre viitorul, declarând că are anumite probleme medicale, care l-ar putea împiedica să-și prelungească actuala înțelegere.

Oferta colosală de la miezul nopții: peste 5,5 miliarde de euro pentru un club din Premier League
OFERTĂ
Oferta colosală de la miezul nopții: peste 5,5 miliarde de euro pentru un club din Premier League

Cosmin Olăroiu dezvăluie ce probleme medicale are

Trebuie să văd dacă pot continua sau nu. Trebuie să fac niște controale. Am anumite probleme la coapsă și nu pot merge bine. Nu-mi pot face munca așa cum vreau”, a spus Olăroiu, potrivit presei din Emirate.

Acesta a vorbit și despre victoria obținută, lăudându-și elevii.

„Nu știu câte trofee acum. Pentru mine, e important că jucătorii mei, cu care am început să lucrez acum 18 luni, au arătat că au personalitate, că pot face multe și că au crescut. Cred că mai avem multe de îmbunătățit și cred putem fi și mai buni decât astăzi, decât în acest sezon.

E important că i-am făcut fericiți pe fani. Trebuie să muncim și să ne antrenăm pentru astfel de momente. E cel mai important să câștigi un trofeu și să-i bucuri pe fani”, a spus Cosmin Olăroiu.

Antrenorul a fost întrebat și despre modul incredibil în care s-a decis finala, declarând că: „A fost o nebunie. Nu știu câte penalty-uri au fost... 

Numai antrenor nu vrei să fii într-o asemenea situație. Nu am vrut să ajungem la penalty-uri. Am băgat chiar și doi atacanți, dar nu am putut marca”.

Cosmin Olăroiu scrie istorie în fotbalul din Golf 

Cosmin Olăroiu a ajuns la 18 trofee câștigate de-a lungul carierei în Asia. Cupa Președintelui din Emiratele Arabe Unite este al 17-lea din zona Golfului, unde a obținut cel puțin un trofeu cu toate cele 5 echipe pe care le-a antrenat.

  • Al Hilal (Arabia Saudită): un titlu (2008) și două Cupe ale Prințului (2008, 2009);
  • Al Sadd (Qatar): o Cupă a Qatarului (2010);
  • Al Ain (Emirate): două titluri (2012, 2013) și o Supercupă (2012);
  • Al Ahli (Emirate): două titluri (2014, 2016), două Cupe ale Ligii (2014, 2017), două Supercupe (2013, 2014, 2016) și o finală în Liga Campionilor Asiei (2015);
  • Jiangsu Suning (China): titlul (2020);
  • Al Sharjah (Emirate): Cupa Președintelui (2022), Supercupa (2023), Cupa Președintelui (2023).

VIDEO Totul despre Universitatea Craiova - FCSB

Citește și: 

Al Nassr - Al-Raed 4-0 » Echipa lui Șumudică, umilită de trupa lui Ronaldo! Șumi a primit cadou tricoul lui CR7

L-a rupt în două! Thomas Tuchel a făcut o criză de nervi la antrenamentul lui Bayern

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (5)
ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  29 Aprilie 2023, 14:33

Chemati nl pe Daniel Boruga ...el stie cum sa le vorbeasca la arabi ...

VanBasten
VanBasten  •  29 Aprilie 2023, 13:53

Daca arabii pluseaza 4-5 milioane in plus la salariu, problemele cu coapsa se vor rezolva mult mai usor.

VanBasten
VanBasten  •  29 Aprilie 2023, 13:49

Meseriasilor, mai cititi si voi textul inainte de publicare... Nu știu câte trofee acum acum.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează