Articol de GSP - Publicat joi, 22 mai 2008 00:00
Ea a oprit Chelsea din goana dupa Champions League.A facut-o o data, de doua, pentru ca a treia oara sa consemneze inceputul sfarsitului.Pentru Terry, pentru Grant, pentru inimosii fani ai lui Chelsea si pentru milioanele de rusi care se infratisera peste noapte cu alb-albastrii.Parca nici nu mai conta, ca Anelka a trimis trofeul pe Old Trafford.Paradoxal Chelsea, aceasta veritabila valiza cu euro, pleca aseara cu sansa a doua.De fapt asa a si inceput jocul, ca un outsider.Timid, cu o lipsa ingrijoratoare de combativitate.Ca atare United a deschis scorul, lasand impresia ca va ucide finala inca din prima repriza.Probabil ca asa s-ar fi intamplat daca, Tevez sau Carrick, ar fi inscris golul 2.Insa Chelsea a crezut in axiomele fotbalului, razbunand ocaziile lui Manchester, in chiar ultimul minut al primei reprize.Marcatorul, Lampard, a privit spre cer, acolo de unde mama sa, probabil ii zambea, mandra de reusita acestuia.
Actul secund a inceput cu un moment simpatic.Sir Alex mustruluindu-l pe arbitrul slovac, Lubos Michel.Pe de alta parte, Grant, isi certa jucatorii.Cunostea ca numai sansa a pastrat-o pe Chelsea in joc.De asemenea, stia ca echipa sa poate mai mult.Poate sa domine pe United si, de ce nu, sa o invinga.Avea dreptate, caci Chelsea a iesit altfel de la vestiare.Furase ceva din spiritul rusesc al patronului, acela ce a facut Stalingradul sa reziste celor mai crunte incercari, in cel de-al doilea razboi mondial.
Ca atare, bara il renega pe Drogba, dupa un sut demn de finala Ligii Campionilor.Inmarmuriti, jucatorii lui Ferguson, realizeaza ca africanul, nu stie doar sa simuleze.In zadar, pentru Chelsea intrucat chiar Ballack, rezumase ca fotbalul ii retine doar pe invingatori.Cine isi va mai aduce aminte peste ani de bara lui Didier?Sau de cea ce a urmat, avandu-l ca “autor” pe Lampard.Degeaba presa Chelsea, degeaba sutase la poarta de aproape 20 ori.E drept, arareori albastrii nimerisera tinta.
Paradoxal Chelsea, aceasta veritabila valiza cu euro, pleca aseara cu sansa a doua.De fapt asa a si inceput jocul, ca un outsider.Timid, cu o lipsa ingrijoratoare de combativitate.Ca atare United a deschis scorul, lasand impresia ca va ucide finala inca din prima repriza.Probabil ca asa s-ar fi intamplat daca, Tevez sau Carrick, ar fi inscris golul 2.Insa Chelsea a crezut in axiomele fotbalului, razbunand ocaziile lui Manchester, in chiar ultimul minut al primei reprize.Marcatorul, Lampard, a privit spre cer, acolo de unde mama sa, probabil ii zambea, mandra de reusita acestuia.
Actul secund a inceput cu un moment simpatic.Sir Alex mustruluindu-l pe arbitrul slovac, Lubos Michel.Pe de alta parte, Grant, isi certa jucatorii.Cunostea ca numai sansa a pastrat-o pe Chelsea in joc.De asemenea, stia ca echipa sa poate mai mult.Poate sa domine pe United si, de ce nu, sa o invinga.Avea dreptate, caci Chelsea a iesit altfel de la vestiare.Furase ceva din spiritul rusesc al patronului, acela ce a facut Stalingradul sa reziste celor mai crunte incercari, in cel de-al doilea razboi mondial.
Ca atare, bara il renega pe Drogba, dupa un sut demn de finala Ligii Campionilor.Inmarmuriti, jucatorii lui Ferguson, realizeaza ca africanul, nu stie doar sa simuleze.In zadar, pentru Chelsea intrucat chiar Ballack, rezumase ca fotbalul ii retine doar pe invingatori.Cine isi va mai aduce aminte peste ani de bara lui Didier?Sau de cea ce a urmat, avandu-l ca “autor” pe Lampard.Degeaba presa Chelsea, degeaba sutase la poarta de aproape 20 ori.E drept, arareori albastrii nimerisera tinta.
Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
