Articol de Aurelian Botezatu - Publicat miercuri, 26 iulie 2023 11:30 / Actualizat miercuri, 26 iulie 2023 13:04
BBN Haber, publicație din Konya, susține că mijlocașul lui Galatasaray, Alexandru Cicâldău (26 de ani), e dispus să joace sezonul viitor la Konyaspor: „Mai este de reglat un mic detaliu la salariu”. Universitatea Craiova, de asemenea interesată de „Cic”, se va orienta probabil asupra bulgarului Filip Krastev (21).
Vești proaste pentru Universitatea Craiova. Alexandru Cicâldău, pe care oltenii sperau să-l ia împrumut de la Galatasaray, este foarte aproape de a semna cu Konyaspor. Sau cel puțin așa susține publicația din Konya, BBN Haber: „Negocierile au decurs bine și mijlocașul în vârstă de 26 de ani a acceptat să vină la Konyaspor. Mai este de reglat un mic detaliu, la salariu, cu conducerea lui Galatasaray”. Salariul lui „Cic”, cifrat la 900.000 de euro pe sezon, conform contractului scadent în 2026, va fi suportat de ambele cluburi.
Alexandru Cicâldău va fi împumutat gratis de Galatasaray
BBN Haber mai dezvăluie că bașkanii lui Konyaspor „vor să definitiveze transferul cât mai curând, mai ales că jucătorul român nu costă nimic”, urmând să fie împrumutat gratis. Și că aceștia speră să-l anunțe oficial „în zilele următoare”.
Cicâldău nu intră în planurile lui Galatasaray pentru 2023/2024, cum n-a fost cazul nici în 2022/2023, când a fost de asemenea împrumutat, lui Al-Ittihad Kalba.
5 goluriși 7 pase decisive a avut Cicâldău în 31 de partide la Al-Ittihad Kalba în stagiunea trecută
Universitatea Craiova se va orienta probabil asupra lui Filip Krastev
Universitatea păstra o mică șansă de a-l repatria, în cazul în care nu-și găsea nimic mai bun „afară”. Acum, dacă fostul mijlocaș al oltenilor va semna cu Konyaspor, Craiova se va orienta foarte probabil asupra bulgarului Filip Krastev.
Jucătorul în vârstă de 21 de ani, stagiunea trecută împumutat de Lommel lui Levski Sofia, este proprietatea „City Fotball Group”, care deține clubul belgian. Iar juveții l-ar dori și ei, se pare, tot sub forma unui împrumut pe un sezon, dar cu opțiune de cumpărare.
4 milioane de euroeste cota de piață a lui Filip Krastev pe transfermarkt.de
Cei de la FCSB l-au luat pe Djokovic. Sperăm să venim și noi într-o zi sau două cu ceva la mijloc, să răspundem.
- Mihai Rotaru, finanțator Universitatea Craiova
Citește și:
Anamaria Prodan l-a luat tare pe Reghe, în direct: „E ultimul drum”
Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu