SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV / VIDEO Narcisa Lecușanu și-a spus povestea incredibilă de viață: „Am comunicat cu mama și cu tata doar prin semne, nu auzeau deloc amândoi”

Articol de - Publicat sambata, 16 decembrie 2023 10:00 / Actualizat sambata, 16 decembrie 2023 10:47

Narcisa Lecușanu (47 de ani) este una dintre cele mai importante jucătoare de handbal din România: vicecampioană mondială cu naționala, campioană cu Oltchim Rm. Vâlcea, câștigătoarea Cupei Cupelor cu Ikast Handbold, dar și vicecampioana Germaniei, cu Borussia Dortmund. Aceasta povestește cum a crescut într-o familie cu părinți surdo-muți și cum era să fie călcată de tren în fața blocului din Bacău.

- Să le spunem celor citesc că te-ai născut într-o familie cu părinți surdo-muți.
- Dumneavoastră o să vi se pară ieșit din comun, dar eu așa am deschis ochii pe acest pământ, cu mama și tata fiind cu acest handicap. Dumnezeu să-i odihnească! Suntem cinci frați, am fost a patra și-am crescut într-o oază de iubire. 

- Dar voi?
- Noi nu avem nicio problemă, dar și la părinți a apărut mai târziu problema. Mama a făcut o meningită și așa a fost dobândită boala. Tata, din câte își amintea, în timpul războiului, de la o bombă... Tata până la patru ani a auzit.

- Și nu ți-a fost greu să te descurci?
- Mama a fost foarte avidă de educație, venind dintr-o familie de intelectuali. Dragostea a biruit orice problemă. Am comunicat cu ei doar prin semne, nu auzeau deloc amândoi. Mama citea foarte mult pe buze, pentru noi a fost ceva normal să creștem așa.

- Incredibil!
- E trist, e trist... Mai târziu, când au apărut telefoanele astea moderne, ne vedeam pe FaceTime. Mama a fost o femeie foarte deșteaptă, icoana mea!

- Apoi am citit că ai fost călcată de tren la Bacău?
- Nu m-a călcat efectiv trenul, dar a trecut peste mine! Aveam în jur de trei ani și jumătate. Noi locuiam la Bacău, lângă fabrica de hârtie Letea, care avea șine speciale pentru a ieși marfarele. Și ele ieșeau numai noaptea! Noi stăteam la bloc, foarte aproape de șine.

- Și cum s-a întâmplat necazul?
- Eram între linii și mă jucam. Fratele meu Edi era cu zece ani mai mare, iar el trebuia să aibă grijă de ăla mai mic. Dar m-a lăsat acolo. El juca fotbal într-un părculeț. Și dintr-odată a apărut trenul... Slavă Domnului că am ieșit de acolo teafără! Marele avantaj e că m-a observat mecanicul și a ridicat lamela, grila din față. Am avut doar o tăietură... Am stat acolo până a trecut și după am plecat acasă.

Au aflat târziu de mine, sora mea Camelia făcea deja handbal. Erau momente când mă milogeam să mă ia cu ea și mi-a plăcut foarte mult. Apoi domnul profesor Cornel Ciocoiu mi-a zis că sunt înaltă și că vrea să mă ia la echipa școlii. Am început acolo și așa mi-a dat Dumnezeu talentul. Sora mea a făcut carieră prea puțin pentru că s-a accidentat la spate
Narcisa Lecușanu, fostă jucătoare de handbal

Citește și:

Fabulos! Fostul mare jucător român dezvăluie de ce a picat transferul: „Am vrut să fug în Belgia, dar le-am cerut vin de Sâmburești și mici. Nu aveau mici și-am plecat!”
INTERVIU GSP
Fabulos! Fostul mare jucător român dezvăluie de ce a picat transferul: „Am vrut să fug în Belgia, dar le-am cerut vin de Sâmburești și mici. Nu aveau mici și-am plecat!”
Magdalena Jerebie, fostă mare jucătoare de baschet, și-a deschis sufletul în fața reporterilor GSP: „Dacă rămâneam în străinătate, n-aș fi ajuns în situația să mă milogesc de alții să mă ajute”
INTERVIU EXCLUSIV
Magdalena Jerebie, fostă mare jucătoare de baschet, și-a deschis sufletul în fața reporterilor GSP: „Dacă rămâneam în străinătate, n-aș fi ajuns în situația să mă milogesc de alții să mă ajute”

Citește și:

România s-a calificat în semifinalele Europeanului de minifotbal » Urmează marele test: reeditarea finalei CM din 2023
Altele
România s-a calificat în semifinalele Europeanului de minifotbal » Urmează marele test: reeditarea finalei CM din 2023
Kosovarii anunță: „Au bătut palma cu Rapid” » Cât încasează Șucu în total pe Krasniqi și Rrahmani
Superliga
Kosovarii anunță: „Au bătut palma cu Rapid” » Cât încasează Șucu în total pe Krasniqi și Rrahmani
Reacția lui Mititelu, când a auzit ce a spus Claudiu Niculescu în „războiul Craiovelor”: „Caracter și bărbăție, nu lașitate!”
Liga 2
Reacția lui Mititelu, când a auzit ce a spus Claudiu Niculescu în „războiul Craiovelor”: „Caracter și bărbăție, nu lașitate!”

Avem lista de rezervă a selecționerului României! Cele 4 nume de back-up pentru Euro 2024 + termenul pentru închiderea listei

Povestea României la primul Euro, din 1984: am lăsat Italia acasă! » Fără niciun stelist, cu cel mai tânăr selecţioner pe bancă şi debutul lui Hagi la un turneu final la doar 19 ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează