SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

Irina Begu e în optimi de finală la Roma, ea reușind cea mai însemnată victorie de la revenirea în circuit

Articol de - Publicat duminica, 12 mai 2024 13:30 / Actualizat duminica, 12 mai 2024 14:13

Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) a trecut duminică, în turul al treilea al turneului de la Roma, de Elise Mertens (28 ani, 30 WTA) cu 6-2, 6-0.

Irina Begu este pentru a opta oară pe tabloul principal de la Roma și pentru a treia oară în optimi de finală după isprăvile din 2015, 2016. Românca și-a obținut calificarea în această fază la ediția din 2024 a turneului de la Roma, în urma unui meci bun făcut în fața belgiencei Elise Mertens, pe care a învins-o cu 6-2, 6-0.

A fost a doua victorie a româncei în fața lui Mertens, cea care conduce la general cu 3-2. Belgianca a dominat primele secvențe ale partidei care a avut loc pe Terenul 12 de la Foro Italico.

Irina a avut răbdare și cu pași mărunți și o strategie adecvată și-a impus jocul, pe final de set ea defilând și confiscându-i serviciul de două ori adversarei sale. După 41 de minute, românca se impunea cu 6-2.

În partea a doua, Irina a reușit să o facă pe Mertens să greșească și mai mult, nelăsându-i niciun game și punând pe tabelă un 6-0 contondent într-un meci care a durat o oră și optsprezece minute.

Sorana Cîrstea, cel mai bun rezultat la Roma egalat! » Calificare în „optimi” cu victoria în fața campioanei de la Wimbledon
WTA ROMA
Sorana Cîrstea, cel mai bun rezultat la Roma egalat! » Calificare în „optimi” cu victoria în fața campioanei de la Wimbledon

Irina Begu, un succes care dă încredere

Este cea mai importantă victorie a româncei de la revenirea în circuit la finalul lunii martie, după o pauză de șase luni cauzată de o accidentare la cot. În cele trei turnee pe care le disputase până la Roma, ea trecuse numai de adversare clasate în afara Top 100.

La Internazionali BNL d'Italia, unde a intrat pe tablou grație clasamentului protejat, Begu a învins-o pe Rebeka Masarova (Spania, 104 WTA) și a beneficiat de abandonul lui Oceane Dodin (Franța, 73 WTA) la 5-2, cea care a înlocuit-o pe tablou pe Elena Rybakina, retrasă cu o oră înainte de partida cu românca din cauza unor probleme medicale.

Cel mai bun rezultat al româncei la Roma este atingerea semifinalelor în 2016, atunci când a fost învinsă de Serena Williams.

Begu nu mai trecuse de o jucătoare de Top 30 din mai 2023, când a învins-o pe Liudmila Samsonova, 18 WTA, în optimi de finală la Madrid.

Pentru un loc în sferturi de finală, Irina se va lupta cu învingătoarea din partida Danielle Collins (SUA, 15 WTA)-Caroline Garcia (Franța, 23 WTA).

Citește și alte știri din tenis:

Imagini COPLEȘITOARE la Roma! Rafael Nadal, aclamat de mii de fani după ce a fost învins + Roland Garros, în pericol?
ATP ROMA
Imagini COPLEȘITOARE la Roma! Rafael Nadal, aclamat de mii de fani după ce a fost învins + Roland Garros, în pericol?
Jaqueline Cristian s-a înclinat în fața lui Coco Gauff la Roma după ce i-a luat un set la zero
WTA Roma
Jaqueline Cristian s-a înclinat în fața lui Coco Gauff la Roma după ce i-a luat un set la zero
Citește și:
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
Stiri extrasport
Soția l-a înșelat cu Dan Alexa, dar sportivul nu a vrut să divorțeze: „Vezi ce repede își găsește un bărbat?”
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Superliga
„Mi-a zis: «Du-te de aici, că nu te las»” » MM Stoica a vorbit pe larg despre despărțirea de FCSB: „Ce greșeală era să fac”
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Superliga
Gigi Becali îl vrea manager general la FCSB! Se întâlnesc luni să negocieze
Noua Dacia Spring, dezvăluită de francezi! Au fost prezentate schimbările pentru modelul electric
Noutati auto
Noua Dacia Spring, dezvăluită de francezi! Au fost prezentate schimbările pentru modelul electric
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (3)
fibra
fibra  •  12 Mai 2024, 14:54

De apreciat.Irina a inceput bine dupa accidentare.Felicitari!

Trandafir
Trandafir  •  12 Mai 2024, 14:50

Minunat ! Felicitari ! O victorie coplesitoare. A urcat 35 de pozitii in clasamentul WTA Live !! Succes mai departe !

utilizator șters
utilizator șters  •  12 Mai 2024, 13:55

Felicitari ! Hai cu finala !

Vezi toate comentariile (3)
Comentează