FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL

Diagnostic de coșmar pentru jucătorul Petrolului, Valentin Țicu

Valentin Țicu, în galben // foto: Imago Images
Valentin Țicu, în galben // foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 07 august 2024 13:52 / Actualizat miercuri, 07 august 2024 17:14

Investigațiile medicale au relevat că fundașul stânga Valentin Țicu, 23 de ani, a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și o leziune a meniscului de la genunchiul stâng. Jucătorul Petrolului va fi indisponibil cel puțin o jumătate de an.

Valentin Țicu, unul dintre cei mai importanți jucători ai Petrolului, a suferit una dintre cele mai grave accidentări cu care se pot confrunta fotbaliștii. S-a întâmplat în finalul meciului Petrolul - Rapid 1-0 din etapa 3 de campionat, cu doar câteva minute rămase de jucat.

Țicu a fost suspect de ruptură a ligamentului încrucișat anterior al genunchiului stâng, iar investigațiile efectuate în ultimele zile au confirmat diagnosticul.

Accidentare gravă pentru Valentin Țicu de la Petrolul

Petrolul a anunțat astăzi că „toate examenele medicale au confirmat gravitatea accidentării, fiind vorba despre o ruptură a ligamentului încrucișat anterior, precum și de o leziune a meniscului, la genunchiul piciorului stâng”.

Petrolul a mai anunțat că Țicu va fi operat joi, 8 august. „Multă sănătate, Vali, și putere să treci peste acest moment dificil! Te așteptăm cât mai repede pe teren!”, îi transmite clubul ploieștean.

În etapa 4, la 0-0 cu Universitatea Craiova, cu Țicu indisponibil, pe poziția de fundaș stânga a fost utilizat Lucian Dumitriu. Având în vedere gravitatea accidentării lui Țicu, acesta va absenta cel puțin o jumătate de an. În unele cazuri, o astfel de accidentare presupune chiar un an pe tușă.

Acum 1 an l-a accidentat grav pe Dragoș Iancu

În septembrie 2023, Țicu l-a accidentat grav pe Dragoș Iancu, mijlocașul lui Hermannstadt, care a suferit o fractură a gleznei stângi în urma unui duel cu fundașul Petrolului. Pe atunci căpitan al Petrolului, Țicu a primit inițial 16 etape de suspendare, reduse la jumătate după recurs.

Valentin Țicu a evoluat doar la Petrolul la seniori. A jucat în 169 de meciuri pentru „lupi”, în care a înscris 8 goluri și a pasat decisiv la 11 alte reușite.

Match Quiz Poli Iași - Dinamo

Te pricepi la fotbalul din Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale și câștigă premiile puse în joc!

Citește și:
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
Superliga
FCSB și U Cluj se bat pe Stanciu, dar și Craiova a intrat în secret în cursă: „Ofertă de top!” + Replica lui Rotaru despre tratative
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Nationala
România, drum infernal spre EURO 2028 » Urnele pentru preliminarii în timp real + variantă de grupă grea și ușoară
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Nationala
Gheorghe Hagi a luat decizia: anunțul FRF
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Superliga
Fostul „decar” al naționalei dezvăluie: „Băiatul meu e la CFR. Fraților, ne batem joc de copiii noștri! Vă zic ce se întâmplă, e inadmisibil”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (5)
reddevill77
reddevill77  •  07 August 2024, 19:40

Acu' poate isi da si el seama ce a simtit saracu' Dragos Iancu...

Sadikul_
Sadikul_  •  07 August 2024, 18:49

Ticule nu mai esti bah tare in gura ???? Ce iti mai mergea gura dupa meciul cu Dinamo !!!

Sadikul_
Sadikul_  •  07 August 2024, 18:46

karma !!! sa speram ca vine si la fcsb in meciul retur cu spartii

Vezi toate comentariile (5)
Comentează