INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  UEFA YOUTH LEAGUE

S-au bătut singuri! Puștii Farului au pierdut cu Lokomotiva Zagreb și mai au doar șanse teoretice de a mai prinde primăvara europeană în UEFA Youth League

Puștii Farului au pierdut cu Lokomotiva Zagreb. Foto: Farul.ro
Puștii Farului au pierdut cu Lokomotiva Zagreb. Foto: Farul.ro

Articol de - Publicat miercuri, 27 noiembrie 2024 16:36 / Actualizat miercuri, 27 noiembrie 2024 16:40

Puștii Farului au cedat în duelul cu Lokomotiva Zagreb (0-2), din UEFA Youth League, după ce au ratat nepermis, chiar și de la punctul cu var.

Puștii de la Farul Constanța au rămas cu șanse teoretice de a mai prinde primăvara europeană în UEFA Youth League. Constănțenii au pierdut prima manșă a duelului cu Lokomotiva Zagreb, din turul al treilea al competiției, după un meci ciudat. Campioana României în Liga de Tineret a fost învinsă cu 2-0 în partida disputată astăzi, pe arena centrală a bazei sportive a Academiei Hagi de la Ovidiu, rămânând doar cu marile ocazii.

Mundo Deportivo, ziarul Barcelonei, dezvăluie că numele unui internațional român a apărut AZI în discuție la negocierile cu agenții lui Pedri: „S-a interesat de situația lui”
BARCELONA
Mundo Deportivo, ziarul Barcelonei, dezvăluie că numele unui internațional român a apărut AZI în discuție la negocierile cu agenții lui Pedri: „S-a interesat de situația lui”

Farul U19, ratări uriașe în eșecul cu Lokomotiva Zagreb

Cu mai mulți jucători care și-au făcut deja debutul în Superligă, alb-albaștrii au început în forță, irosind două mari oportunități de a deschide scorul în primul sfert de oră, de fiecare dată prin Luca Băsceanu. În minutul 17, Iustin Doicaru a luat o acțiune pe cont propriu, a intrat în dribling printre trei adversari și a fost faultat în suprafața de pedeapsă. Doar că Alexandru Stoian a executat foarte slab de la punctul cu var, trimițând mingea mult peste poartă. 

În replică, oaspeții au înscris la prima ocazie importantă, în urma unei lovituri de colț. În minutul 25, Leonardo Perkovic a primit o minge în mijlocul careului, a pivotat sub privire fundașilor Farului și a trimis lângă bară. 

Gazdele au început asaltul în căutarea egalării, dar același Alexandru Stoian a irosit o șansă imensă, reluând din 8 metri, direct în portarul advers. Povestea s-a repetat și croații și-au dublat avantajul în penultimul minut al primei reprize. După o serie de greșeli ale jucătorilor constănțeni, mingea a ajuns la Antonio Bazdaric, care a plasat-o perfect la colțul lung. 

S-au bătut singuri! Puștii Farului au pierdut cu Lokomotiva Zagreb și mai au doar șanse teoretice de a mai prinde primăvara europeană în UEFA Youth League
Farul U19, ratări uriașe în eșecul cu Lokomotiva Zagreb. Foto: Facebook

Puștii Farului nu au reuşit să revină în repriza secundă

După pauză, echipa antrenată de Stere Banoti a încercat să revină, dar ofensiva insistentă s-a lovit de o apărare bine organizată a adversarilor, pregătiți de fostul internațional croat Nikica Jelavic. Mai mult, Lokomotiva a fost aproape să mai puncteze o dată, dintr-o lovitură liberă de la 16 metri, acordată după ce David Barbu a ieșit cu mingea în mână din careu în momentul unei degajări. Portarul constănțean și-a luat revanșa și a scos senzațional de sub transversală.

Eforturile disperate ale gazdelor nu s-au concretizat pe tabela de marcaj, chiar dacă Luca Băsceanu și-a mai încercat o dată norocul cu un șut periculos de la distanță. Drept urmare, Farul nu mai poate decât să se spere într-o minune în returul programat pe 11 decembrie, în capitala Croației. 

Echipe de start la Farul U19 - Lokomotiva Zagreb U19 (0-2)

Farul: D. Barbu – G. Munteanu, Podoleanu (82 Cercel), Dumitra, Aioanei – Marchidan (55 C. Leonte), Banu – Doicaru (82 Birbic), Al. Stoian (70 C. Sima), Băsceanu – Cocoș (55 Avramescu);
Antrenor: Stere Banoti

Lokomotiva: Kostopec – Katic, Kristo (63 Godec), Utrobicic, Markanovic – Bazdaric, Subotic, Reic (90+1 Crnjak) – Durkovic, Perkovic (63 Kardum), Huskic (70 Pavlovic).
Antrenor: Nikica Jelavic)

Citește și:
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Tenis
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Superliga
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Tenis
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Tenis
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (4)
mehigh_ms
mehigh_ms  •  28 Noiembrie 2024, 05:41
Postat de OlteanuMarian pe 27 Noiembrie 2024, 17:02

...n au dat macar un gol ...ratangii de mici...

mai poti ma frustratule? unde joaca olguta voastra? prin craiovita pe manele?

luigi_nb
luigi_nb  •  28 Noiembrie 2024, 00:19

Nu sunt neamuri Hagi si Banoti, nu mai vorbiti prostii. Si oltene, Lokomotiva Zagreb e academia lui Dinamo Zagreb, aka unde a plecat Dani Olmo de la Barcelona. Daca juca cu academia oricarei din Universitati va dadeau 10.

TheRealGicaContra
TheRealGicaContra  •  27 Noiembrie 2024, 19:27

Cand antrenor la U19 e Stere Banoti, ce pretentii sa ai?! Asta e marele manager... Punem neamurile antrenori la copii...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează