SPORTURI  »  SNOOKER  »  DECES

Terry Griffiths, campion mondial la snooker în 1979, a decedat după o lungă luptă cu demența: „E o zi tristă pentru sportul galez”

Terry Griffiths/Foto: Imago Images
Terry Griffiths/Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 02 decembrie 2024 12:35 / Actualizat luni, 02 decembrie 2024 12:36

Terry Griffiths, campion mondial la snooker în 1979, a decedat duminică, 1 decembrie, la vârsta de 77 de ani, la câteva luni după ce familia lui a anunțat că suferă de demență.

Terry Griffiths, considerat o legendă a acestui sport, a fost jucător profesionist de snooker în perioada 1978-1997, ajungând la un moment dat pe locul al treilea în clasamentul mondial.

„Prietenilor noștri și urmăritorilor de snooker în general, suntem extrem de triști să împărtășim vestea pierderii noastre. Terry Griffiths a decedat în pace în 1 decembrie, după o luptă lungă cu demența”, a scris Wayne, fiul lui Terry Griffiths, pe Facebook.

Juan Martin del Potro s-a retras oficial din tenis, după un meci emoționant jucat contra lui Novak Djokovic: „Cea mai mare victorie a sa este că e o persoană minunată”
RETRAGERE
Juan Martin del Potro s-a retras oficial din tenis, după un meci emoționant jucat contra lui Novak Djokovic: „Cea mai mare victorie a sa este că e o persoană minunată”

Terry Griffiths a devenit campion mondial la prima participare

Născut în Llanelli, Țara Galilor, Griffiths a impresionat lumea snookerului, reușind să devină campion mondial în 1979, la doar un an după ce a devenit membru al Asociației Mondiale de Snooker și Biliard Profesionist.

În prima sa finală mondială, galezul a trecut cu 24-16 de Dennis Taylor. Griffiths avea să se întoarcă în ultimul act 9 ani mai târziu, când a fost învins de Steve Davis cu 18-11.

În 1981, Griffiths a câștigat titlul Masters și, un an mai târziu, s-a impus în Campionatul Britanic, reușind să își adjudece „tripla coroană”.

Mark Allen: „Nu a fost doar un antrenor, a fost parte din familie”

După retragerea din snooker, Terry Griffiths a devenit antrenor și a pregătit jucători precum Mark Allen, Ali Carter, Ding Junhui, Marco Fu, Barry Hawkins, Stephen Hendry, Stephen Maguire, Joe Perry sau Mark Williams.

„Ce om legendar care a ajutat la formarea carierei și vieții mele atât la masă, cât și dincolo de ea. Am inima frântă. Nu a fost doar un antrenor, a fost parte din familie”, a spus Allen, citat de The Guardian.

Terry a fost un tip plin de duh. De fiecare dată când eram la Openul Galez, el venea și făcea o glumă. Am avut o legătură bună cu el. Este greu să te conectezi cu unii din generația veche, însă el era o persoană cu care simțeam că mă pot înțelege. E o zi tristă pentru sportul galez”, a declarat Judd Trump, liderul mondial, pentru Mail Online.

În 2007, Terry Griffiths a fost decorat cu Ordinul Imperiului Britanic pentru „servicii aduse snooker-ului”.

Citește și:
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Noutati auto
Dacia decapotabilă face furori pe străzi în Italia: cum arată mașina specială
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
Superliga
Gigi Becali l-a ofertat în direct: „Salutări, tată! Când iei licența?”
La 71 de ani, fostul patron miliardar din Superliga se căsătorește cu o femeie cu 21 de ani mai tânără
Diverse
La 71 de ani, fostul patron miliardar din Superliga se căsătorește cu o femeie cu 21 de ani mai tânără
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
Superliga
„Mamă, e ceva incredibil aici!” » Ce echipă din Liga 1 a cucerit-o pe Cătălina
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Profit.ro
EXCLUSIV FOTO Fabrică celebră renaște după 10 ani. Familia Rădulea repornește Semănătoarea: Se decide viitorul fostului gigant industrial
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac, dezvăluire din comunism: „Aveam pașaportul pe care 99% dintre români nu-l aveau!”

Diana Munteanu are un fotbalist favorit la CM: „Dacă m-ar da o tură cu trotineta nu mi-ar părea rău”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează