INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

OFICIAL Everton și-a numit noul antrenor » Revine după aproape 12 ani

David Moyes, foto: Getty Images
David Moyes, foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 11 ianuarie 2025 17:01 / Actualizat sambata, 11 ianuarie 2025 17:20

David Moyes (61 de ani) este noul manager al celor de la Everton. Clubul a anunțat mutarea, iminentă încă de vineri, prin intermediul rețelelor de socializare.

Așadar, Moyes revine pe banca lui Everton după aproape 12 ani. El părăsea formația din Premier League în 2013, iar acum va trebui să salveze clubul de la retrogradare.

„Vrea să vină la noi, negociem” » Se face transferul de la FCSB: „Doar pe el îl vreau”
FCSB
„Vrea să vină la noi, negociem” » Se face transferul de la FCSB: „Doar pe el îl vreau”

David Moyes, noul antrenor al lui Everton

Clubul Everton este încântat să anunțe astăzi instalarea lui David Moyes ca antrenor principal.
David este recunoscut drept unul dintre cei mai experimentați și valoroși manageri din Premier League, având în vedere că a condus Everton în mai mult de 500 de meciuri, între 2002 și 2013.

El a mai antrenat echipe precum Manchester United sau West Ham United, având în palmares UEFA Conference League.
Vor urma anunțuri suplimentare referitoare la staff-ul lui David.

- comunicat Everton

Everton și-a numit noul antrenor » Revine după aproape 12 ani
David Moyes, noul antrenor al lui Everton, foto: X

Moyes a oferit și o primă reacție, după anunțul făcut de Everton: „Este minunat că m-am întors!

Am petrecut 11 ani minunați și plini de succese la Everton și nu am ezitat în momentul în care am primit oferta de a reveni la acest mare club.

Abia aștept să ajut la reconstruirea clubului! Avem nevoie de toți suporterii lui Everton să se implice și să susțină jucătorii în acest sezon important, ca să ne menținem în Premier League”, a spus Moyes, pentru site-ul oficial al clubului.

Scoţianul în vârstă de 61 de ani a semnat un contract pe doi ani şi jumătate în urma demiterii lui Sean Dych de joi.

Everton ocupă locul 16 în Premier League, la un punct distanţă de zona retrogradării, cu doar trei victorii din 19 meciuri în acest sezon.

Moyes a condus-o pe Everton din 2002 până în 2013, înainte de perioadele în care a antrenat Manchester United, Real Sociedad, Sunderland şi West Ham de două ori.

El era liber de contract de la sfârșitul sezonului trecut, după despărțirea de West Ham, alături de care a câștigat Conference League.

  • Moyes nu a câștigat niciun trofeu alături de Everton, dar le-a condus pe „caramele” până în finala Cupei Angliei în sezonul 2008/2009, pierdută contra lui Chelsea, 1-2.
  • Va debuta pe banca lui Everton pe 15 ianuarie, într-un meci cu Aston Villa, din Premier League.

Clasamentul la zi din Premier League

Citește și:
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Stiri extrasport
Natalia Mateuț, apariție incendiară într-o destinație exotică: „Cel mai bun loc de pe Pământ”
Fostul jucător de la Dinamo s-a retras, la doar 29 de ani: „Nu știți nimic!”
Superliga
Fostul jucător de la Dinamo s-a retras, la doar 29 de ani: „Nu știți nimic!”
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Stiri extrasport
Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Superliga
Dinamo a prezentat primul transfer din 2026: „Un vis din copilărie devine realitate” » Contract bizar
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Profit.ro
Ryanair renunță la o rută din România. Nicio altă companie nu o mai operează
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

Dan Negru a văzut audiențele de Revelion, în bătălia Pro TV - Antena 1, și a reacționat! A fost și un duel al foștilor fotbaliști


Comentarii (2)
mariusghideu79
mariusghideu79  •  11 Ianuarie 2025, 21:07
Postat de 22cea pe 11 Ianuarie 2025, 20:43

O mai avea cosmaruri cu Dinamo ?

Cred ca meciul ala cu Dinamo l-a albit :))

22cea
22cea  •  11 Ianuarie 2025, 20:43

O mai avea cosmaruri cu Dinamo ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează