INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FENERBAHCE

Mourinho l-a confundat pe antrenorul lui Lyon cu fizioterapeutul echipei » Moment hilar în Europa League

Diego Carlos (31 de ani) este noul fotbalist al lui Fenerbahce, club antrenat de Jose Mourinho. Fundașul central a evoluat în ultimii doi ani și jumătate în Premier League, la Aston Villa.
Diego Carlos (31 de ani) este noul fotbalist al lui Fenerbahce, club antrenat de Jose Mourinho. Fundașul central a evoluat în ultimii doi ani și jumătate în Premier League, la Aston Villa.

Articol de - Publicat vineri, 24 ianuarie 2025 14:53 / Actualizat vineri, 24 ianuarie 2025 15:23

Antrenorul principal al lui Fenerbahce, Jose Mourinho, l-a confundat pe fizioterapeutul lui Olympique Lyon cu tehnicianul echipei franceze, Pierre Sage, după meciul dintre cele două formații din Europa League, încheiat 0-0.

Fostul manager al lui Manchester United și Chelsea s-a îndreptat spre banca francezilor după fluierul final. În loc să-l salute pe Sage, a strâns mâna și l-a îmbrățișat pe fizioterapeutul Abdeljelil Redissi.

„Trebuie să vorbim despre VAR” » Jose Mourinho, după 0-0 cu Lyon: „Greșelile arbitrilor de pe teren sunt acceptabile, nu și din cabină”
FENERBAHCE
„Trebuie să vorbim despre VAR” » Jose Mourinho, după 0-0 cu Lyon: „Greșelile arbitrilor de pe teren sunt acceptabile, nu și din cabină”

Surprins de situație, Redissi s-a uitat la Mourinho și l-a îndrumat către antrenorul principal al echipei franceze. Meciul s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar în interviul acordat câteva minute mai târziu, portughezul și-a lăudat omologul.

Mourinho: „În fotbal sunt o mulțime de proprietari și președinți care nu înțeleg nimic”

„În fotbal sunt o mulțime de proprietari și președinți care nu înțeleg nimic din joc. Totuși, această echipă Lyon este foarte bună și nu ar putea fi așa dacă antrenorul nu ar fi de nivel înalt”, a spus Mourinho.

Antrenorul portughez a criticat arbitrajul video din partida cu Lyon.

„Trebuie să vorbim despre VAR. Pentru că arbitrul a greșit când i-a arătat cartonașul galben lui Kumbedi pentru faultul asupra lui Szymanski în prima repriză. VAR ar trebui să ajute arbitrii atunci când aceștia fac o greșeală, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Ei nu l-au chemat pe arbitrul principal să revadă situația, ar fi arătat cartonașul roșu.

Paolo Mazzoleni era responsabil de VAR, el este un arbitru foarte cunoscut în Italia. Nu l-a chemat pe arbitrul principal. Pentru mine, greșelile arbitrilor de pe teren sunt acceptabile. De aceea există VAR, pentru a le corecta, dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat tehnicianul celor de la Fenerbahce.

În prezent, Fenerbahce se află la șase puncte în urma liderului campionatului turc de fotbal, Galatasaray, iar fiecare meci este crucial pentru antrenorul portughez. Următoarea confruntare este împotriva surprizei sezonului, Göztepe, echipă condusă de fostul tehnician al lui Levski Sofia, Stanimir Stoilov. Formația bulgarului ocupă locul patru în clasament și se află la 11 puncte în spatele giganților din Istanbul.

Citește și:
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
Campionate
Fotbalistul suspendat pentru dopaj a cucerit-o pe actrița din America: „Te completează atât de bine”
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Campionate
Fotbalistul de națională ascunde o relație cu vedeta de la Insula Iubirii: „Ea nu s-a putut abține”
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Profit.ro
Carburanții se pot scumpi considerabil în România. Motorina poate ajunge chiar la 12 lei/l
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează