SPORTURI  »  BASCHET  »  CUPA ROMÂNIEI

Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României pentru a 9-a oară » Victorie la 21 de puncte pentru formația din Covasna

Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României, ediția 2025/Foto: Facebook (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe)
Sepsi Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României, ediția 2025/Foto: Facebook (ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe)

Articol de - Publicat duminica, 02 martie 2025 20:55 / Actualizat duminica, 02 martie 2025 20:57

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a câștigat Cupa României la baschet feminin, după o finală cu CSM Târgoviște, scor 64-43. Trupa din Covasna și-a adjudecat trofeul pentru a 9-a oară și pentru prima oară în fața echipei dâmbovițene.

Duminică, 2 martie, în Sala Sporturilor „Victoria” din Arad, s-a disputat finala Cupei României, între ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe și CSM Târgoviște. În semifinale, cele două formații au trecut de CSM Constanța și de FCC UAV Arad.

Jordan Chiles a vorbit despre abuzurile venite din partea unui antrenor la începutul carierei sale în gimnastică: „Am fost în întuneric, în cea mai adâncă parte a oceanului”
DEZVĂLUIRI
Jordan Chiles a vorbit despre abuzurile venite din partea unui antrenor la începutul carierei sale în gimnastică: „Am fost în întuneric, în cea mai adâncă parte a oceanului”

Sepsi Sfântu Gheorghe, victorie fără probleme în fața lui CSM Târgoviște

În debutul partidei, gruparea din Sfântu Gheorghe a făcut o demonstrație de forță, arătând că rămâne în elita baschetului feminin, chiar dacă sezonul 2023-2024 nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. La finalul actului inaugural, scorul era 22-6.

A urmat un sfert ceva mai echilibrat, însă controlat în continuare de elevele lui Zoran Mikes, care nu le-au permis adversarelor să capete un ritm ofensiv. Drept dovadă, până la pauză, avantajul alb-verzilor crescuse la 20 de puncte: 37-17.

După revenirea de la vestiare, CSM Târgoviște a avut o evoluție mai solidă, dar nu îndeajuns de bună pentru a pune probleme reale. Antrenorul lui Sepsi, având în memorie „remontada” încercată de CSM Constanța în penultimul act al competiției, nu a lăsat nimic la voia întâmplării și nu s-a ferit să ceară time-out.

Ultimul sfert a fost gestionat bine de Mikes, care și-a condus echipa spre victorie și spre câștigarea Cupei României: 64-43.

Ciera Johnson, cu 21 de puncte și 13 recuperări, a fost MVP-ul finalei, în timp ce Taya Robinson s-a remarcat cu 19 puncte. De partea cealaltă, Alina Chivu (14 puncte) a fost principala marcatoare a lui CSM Târgoviște.

Datorită acestui rezultat, ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a obținut a 9-a Cupă din istorie, după cele câștigate în 2015, 2016, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022 și 2023.

La masculin, CSO Voluntari s-a impus în finala Cupei României, reușind să o bată cu 93-83 pe CSM CSU Oradea.

Citește și:
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Nationala
A lămurit-o, în sfârșit! » Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Mitriță la națională: „Eram eu nebun?!”
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează