FOTBAL  »  Superliga  »  U CRAIOVA

Unde se duce Andrei Ivan: „De acolo are ofertă” » Sorin Cârțu l-a făcut praf: „E deconectat, vi se pare bombă că a fost dat afară? Știți ce mi-a spus în vestiar?”

Sorin Cârțu și Andrei Ivan // foto: Imago Images
Sorin Cârțu și Andrei Ivan // foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 21 iulie 2025 12:23 / Actualizat luni, 21 iulie 2025 13:31

Sorin Cârțu (69 de ani), președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova, a anunțat că Ivan are ofertă din Grecia și ar putea semna din postura de jucător liber de contract.

Universitatea Craiova l-a pus pe liber pe Andrei Ivan, iar imediat acesta a intrat la negocieri, conform lui Sorin Cârțu. Se speculează varianta Aris, iar oficialul celor de la Universitatea Craiova nu a negat, dar nici nu a confirmat această posibilitate.

Sorin Cârțu a vorbit despre despărțirea de Andrei Ivan: „Da, este o ofertă din Grecia”

Vouă vi se pare bombă? Probabil nu se bazează pe el Mirel. De la început era vorba să aducem alt atacant. A fost ideea să se pregătească și să se ivească un transfer. Parcă tot neconectat e. Tot la aceiași parametri e, tot neconectat. Știți momentul din primul joc, ratarea aceea cu UTA.

Acum avem un jucător tânăr, pe care se va miza mai mult. Mă refer la David Barbu (atacant de 19 ani). Îmi place și cred că va juca mai mult. Între timp, probabil se reface Paradela. Poate fi folosit ca atacant. Sunt soluții și încă vrem să aducem un atacant.

Eu n-am vorbit cu Rădoi. Este absolut 100% decizia lui Rădoi. Au discutat împreună. Mi se pare o decizie logică.

M-a surprins un răspuns de-ale lui. S-a terminat meciul cu FC Argeș, 3-1. Am trecut prin vestiar și am discutat cu el: «Măi, cum să ratezi de acolo?». A răspuns: «Da, nea Sorin, dar am dat gol după aceea». M-a surprins atitudinea asta. Interpretarea lui.

Și eu am fost atacant și eu am avut multe ocazii ratate, dar preocuparea mea era să dau cât mai multe goluri. Nu mă liniștea un gol, aș fi vrut mai mult. Dacă ai posibilitatea să dai două, trei goluri, exploatează asta. Sunt și lucruri mai intime, care nu se vorbesc.

Da, este o ofertă din Grecia. Semnează din postura de jucător liber de contract. Probabil avea în buzunar oferta din Grecia. Noi știm despre situație și de aceea ne-am înțeles așa. N-a spus ce echipă e. Trebuie să își schimbe mentalitatea ca să reușească. E un fotbal pe forță, pe viteză. Are calitățile, dar trebuie să schimbe mentalitatea. Ar putea fi Aris”, a declarat Sorin Cârțu, la fanatik.ro.

Unde se duce Andrei Ivan: „De acolo are ofertă” » Sorin Cârțu l-a făcut praf: „E deconectat, vi se pare bombă că a fost dat afară? Știți ce mi-a spus în vestiar?”
Sorin Cârțu la tragerea la sorți Superligă 2025-2026. Foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Pentru Craiova, Ivan jucase 16 meciuri în sezonul 2024-2025, fără să înscrie sau să ofere vreun assist, înainte de experiența din Turcia.

Acum, Mirel Rădoi a decis că nu mai are nevoie de el, iar Universitatea Craiova i-a reziliat contractul fotbalistului cu efect imediat. În ediția abia începută de Superliga, Ivan a bifat 88 de minute cu UTA Arad și 14 cu FC Argeș.

Sporting Pitești, Universitatea Craiova, Krasnodar, Rapid Viena și Adanaspor sunt cluburile pentru care a evoluat Ivan de-a lungul carierei. Andrei Ivan este cotat de site-urile de specialitate la un milion de euro.

Citește și:
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Superliga
Dan Șucu, Mihai Rotaru, Mihai Stoica și Iuliu Mureșan au semnat o petiție și i-au trimis-o lui Nicușor Dan: „Nu are ce căuta în vestiar!”
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Campionate
Starul din Premier League s-a ferit, însă camerele tot l-au surprins cu celebra prezentatoare TV
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Superliga
Dinamo sparge banca pentru ultimul transfer! » Poate ajunge la 1,7 milioane de euro
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Campionate
Aventura cu o blondă căsătorită a pus capăt căsniciei cu Ana
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Profit.ro
Nouă fabrică în România, investiție de 10 milioane euro FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (11)
danglumetu
danglumetu  •  23 Iulie 2025, 09:04

raspuns obrazic pt ca asa l-au crescut si educat, la o intrebare de mare tact din partea unui pedagog pirit!

mihai_capraru
mihai_capraru  •  21 Iulie 2025, 16:58

Cel mai bun transfer din aceasta vara pentru Craiova! A scapat de salariul unui nimeni, un atarnache pe unde a fosr. Chapeau, Mirel!

luigi_nb
luigi_nb  •  21 Iulie 2025, 15:52

el nu a fost in stare sa faca fata in a doua liga din turcia si vrea in prima din grecia... in fine

Vezi toate comentariile (11)
Comentează