INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  CRAIOVA

Baiaram mai are un singur obiectiv la Craiova: „După asta mă gândesc la alte lucruri”

Ștefan Baiaram +22   FOTO
Ștefan Baiaram

Articol de - Publicat joi, 28 august 2025 23:09 / Actualizat joi, 28 august 2025 23:50

Craiova - Basaksehir 3-1. Ștefan Baiaram (22 de ani) a oferit prima reacție după calificarea oltenilor în grupa principală de Conference League. Ușor accidentat la meciul cu Petrolul din campionat, vârful s-a refăcut la timp și a înscris golul 2 în minutul 27.

Acesta a recunoscut că a jucat cu injecții și cu un bandaj din cauza problemei medicale pe care a avut-o. Pe finalul interviului a lăsat de înțeles că mai are un singur obiectiv în Bănie, titlul.

Ștefan Baiaram, declarații după Craiova - Basaksehir 3-1: „Mi-am îndeplinit una dintre dorințe”

„Mă bucur din tot sufletul că am făcut tot orașul mândru de noi. Am realizat o performanță în această seară. Sper să realizăm lucruri mărețe, pentru că avem o echipă foarte bună.

Cu gândul la aceste momente m-am apucat de fotbal: să ajung să câștig campionatul cu Craiova, să intru în Europa. Mă bucur că mi-am îndeplinit una dintre dorințe.

Toată lumea m-a sunat și m-a întrebat. Ieri n-am făcut antrenament cu băieții, am făcut însă sală, am lucrat și am făcut injecții. Am avut și un bandaj pe toată durata partidei. Am vorbit cu mister să-i spun că mai mult de 45 de minute era destul de dificil să joc. Nu am simțit dureri foarte mari și mă bucur că am putut juca.

A fost un moment dificil când am primit primul gol, dar știam că avem timp. Jucam pe teren propriu, cu suporterii alături. Știam că nu vor mai ține pasul cu noi, au căzut fizic. Ne-am dorit mai mult, am muncit mai mult și mă bucur că ne-am calificat.

Îmi doresc să iau titlul cu Craiova. După acest lucru pot spune că sunt un om împlinit. Simt că se poate anul acesta, acesta e visul meu. Pot să mă gândesc și la alte lucruri după asta. Rădoi are o filosofie foarte bună, avem ocazii, a schimbat sistemul. Mă bucur că avem un moment bun și sper să o ținem tot așa.

Nu știu cât vom petrece, avem o deplasare lungă la Botoșani. Vine foarte repede meciul. În această seară vom petrece, iar apoi ne gândim la următoarea etapă”, a declarat Baiaram, la Prima Sport.

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini de la finalul meciului Craiova - Basaksehir

+15 FOTO
Citește și:
Scandalizat de noua modă de a începe meciurile în Superliga: „Băi, băieți, terminați cu prostiile astea! Ce copiați? Prostia?!”
Superliga
Scandalizat de noua modă de a începe meciurile în Superliga: „Băi, băieți, terminați cu prostiile astea! Ce copiați? Prostia?!”
„A treia repriză” șocantă » Președinții cluburilor s-au bătut în parcare, după etapa a 2-a!
Campionate
„A treia repriză” șocantă » Președinții cluburilor s-au bătut în parcare, după etapa a 2-a!
Andrei Nicolescu: „O să spun o chestie. După Craiova, cel mai mult m-a bucurat că ei s-au ofticat atât de tare”
Superliga
Andrei Nicolescu: „O să spun o chestie. După Craiova, cel mai mult m-a bucurat că ei s-au ofticat atât de tare”
„E România o țară rasistă? » Italianul care trăiește aici de 20 de ani a dat răspunsul în direct: „Aveți niște înjurături...”
Superliga
„E România o țară rasistă? » Italianul care trăiește aici de 20 de ani a dat răspunsul în direct: „Aveți niște înjurături...”
Waze extinde o funcție. Nu apare însă la toți șoferii
Profit.ro
Waze extinde o funcție. Nu apare însă la toți șoferii
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta mare jucătoare de tenis, de nerecunoscut la evenimentul organizat la Moscova

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează