INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Omul care a anunțat mutarea lui Haaland în 2022 are confirmarea pentru transferul anului: „E făcut!” » Suma e una record!

Alexander Isak vrea să plece la Liverpool / foto: Imago
Alexander Isak vrea să plece la Liverpool / foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2025 11:18 / Actualizat duminica, 31 august 2025 12:44

Foarte bun cunoscător al fotbalului scandinav, fostul internațional norvegian Jan-Aage Fjörtoft (58) anunță în exclusivitate transferul suedezului Alexander Isak de la Newcastle la Liverpool.

Cea mai „toridă” afacere a acestui mercato estival, Alexander Isak de la Newcastle United la Liverpool, este încheiată - susține Fjörtoft. Fostul internațional norvegian, acum în vârstă de 58 de ani, este expertul postului ESPN pe fotbalul din țările scandinave și și-a întărit reputația de „insider” în 2022, când a anunțat în premieră că Erling Haaland a refuzat-o pe Bayern și va merge la Manchester City.

Nou record pentru Premier League: 150 de milioane de euro!

Acum dă „în plic” al doilea mare transfer, susținând că „tranzacția «Isak» este încheiată”. Fjörtoft, fost jucător la Eintracht Frankfurt, a anunțat și cât se va închide tranzacția: 150 de milioane de euro! O cifră care reprezintă un nou record în Premier League, în ceea ce privește suma plătită pentru transferul unui jucător.

Tot Liverpool îl înregistrase și pe precedentul, și tot în această vară, luându-l pe Florian Wirtz de la Bayer Leverkusen cu 125 de milioane de euro, plus bonusuri ce ar putea crește suma la 140 de milioane.

Newcastle ar fi acceptat în cele din urmă oferta lui Liverpool, după ce a reușit să-i găsească înlocuitor lui Isak. „Coțofenele” l-au achiziționat pe Nick Woltemade, de la VfB Stuttgart, în schimbul a 85 de milioane de euro plus bonusuri, ceea ce în final ar putea însemna 90 de milioane de euro.

Cheltuielile lui Liverpool cu transferurile ajung la 490 de milioane de euro!

Dacă transferul atacantului suedez va fi confirmat de cluburi, cheltuielile lui Liverpool cu achizițiile acestei veri vor ajunge la nu mai puțin de 490 de milioane de euro – aproape o jumătate de miliard!

În afara lui Wirtz, campioana Angliei i-a mai transferat pe Hugo Ekitike (Eintracht Frankfurt/95 de milioane de euro), Milos Kerkez (Bournemouth/46,9 milioane de euro), Jeremie Frimpong (Leverkusen/40 de milioane de euro) și pe Giovanni Leoni (Parma/31 de milioane de euro).

Citește și:
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Nationala
Extrem de furios, Mihai Stoica a demolat 6 „tricolori”: „Nu știu cum se poate uita în ochii coechipierilor” + „Acum joacă doar din mâini”
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Nationala
Gică Hagi și-a turnat cenușă în cap după eșecul cu Bosnia: „Usturător! Îmi asum tot, eu sunt principalul vinovat”
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Nationala
Așa națională, așa note la România - Bosnia: „Au urlat neputința și haosul în tricolori” » Doar 3 titulari au trecut clasa: Hagi a luat 3!
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (1)
Van____Basten_
Van____Basten_  •  31 August 2025, 12:50

Cea mai „toridă” afacere a acestui mercato estival este Louis la fcsb pentru doar 4.5M euros.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează