SPORTURI  »  ALTELE  »  ÎNOT

David Popovici aduce „Sprint with the Stars” în România: „Sunt foarte mândru”

Adam Peaty și David Popovici (în mijloc) la București
Adam Peaty și David Popovici (în mijloc) la București

Articol de - Publicat marti, 09 septembrie 2025 18:48 / Actualizat marti, 09 septembrie 2025 19:28

David Popovici (20 de ani) a făcut un anunț important marți: cvadruplul campion mondial a dezvăluit că va organiza anul viitor „Sprint with the Stars” în România. Campionul olimpic a participat de două ori la Londra la acest eveniment, gândit de Adam Peaty, în care copiii au ocazia să înoate alături de staruri mondiale ale acestui sport.

David Popovici a fost prezent săptămâna trecută pentru a doua oară la evenimentul „Sprint with the Stars”, organizat la Londra de multiplul campion olimpic și mondial Adam Peaty.

„Sprint with the Stars” este o inițiativă deosebită, originală, în care înotători începători, copii, au ocazia de a se întrece cu cei mai buni sportivi ai lumii. Competiția se desfășoară doar în curse scurte, de 50 de metri, la toate stilurile. Cei mai rapizi 9 concurenți din fiecare grupă de vârstă trec mai departe din serii spre finale.

Acolo, pe linia din mijloc înoată una dintre vedetele invitate, care va urmări restul înotătorilor plecând cu un handicap calculat în funcție de vârstă.

David Popovici: „Mi-ar fi plăcut să fac asta când eram și eu copil”

David Popovici a mai fost prezent și în 2023 la acest concurs inedit, i-a plăcut ideea și marți a anunțat că va organiza un astfel de eveniment și în România.

„Sprint with the Stars este un eveniment revoluționar în care sportivii în ascensiune au șansa să concureze cu înotători olimpici ca mine, dar cu un avantaj inițial. Am fost vedetă la Londra de două ori până acum și trebuie să spun că sunt evenimente incredibil de, nu știu, inspiraționale. Adică, mi-ar fi plăcut să fac asta când eram și eu copil. Sunt foarte mândru să anunț că în 2026 voi organiza Sprint with the Stars la Otopeni”, a transmis el printr-un video postat pe rețelele de socializare.

Evenimentul se va desfășura pe 17 ianuarie 2026, în Complexul de Natație de la Otopeni. Detaliile acestei colaborări între David Popovici și Adam Peaty au fost stabilite la finalul lui 2024, când britanicul a făcut o scurtă vizită în România.

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Superliga
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Profit.ro
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | „A cerut blocarea conturilor” » Caz spinos la FC Argeș: „Din cauza lui nu am luat licența de Europa!”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează