INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RETRAGERE

Sergio Ramos, reverență pentru Sergio Busquets: „Unul dintre cei mai străluciți mijlocași cu care am jucat vreodată”

Sergio Busquets (stânga) și Sergio Ramos (dreapta) / Foto: Imago Images
Sergio Busquets (stânga) și Sergio Ramos (dreapta) / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 26 septembrie 2025 10:57 / Actualizat vineri, 26 septembrie 2025 13:24

Sergio Busquets (37 de ani) și-a anunțat intenția de a-și agăța ghetele în cui la finalul actualului sezon din MLS. Sfârșitul carierei sale impresionante a stârnit reacții chiar și din partea unui dintre cei mai mari adversari pe care i-a înfruntat pe terenurile europene.

Sergio Ramos (39 de ani) i-a transmis un mesaj lui Sergio Busquets, care și-a anunțat retragerea din fotbal, printr-o postare emoționantă pe Instagram.

Sergio Ramos a postat un mesaj pentru Busquets

Cei doi s-au întâlnit de foarte multe ori în „El Clasico”, Barcelona - Real Madrid, cu Busquets în tricoul catalanilor, iar Ramos în cel al „galacticilor”. S-a ajuns la 2.977 de minute de joc unul împotiva celuilalt. În urma anunțului pe care fostul mijlocaș al Barcelonei l-a făcut, rivalul și, totodată, colegul din naționala Spaniei a ținut să-i transmită un mesaj special compatriotului său.

„Busqui, ești definiția modului de a fi extraordinar fără a înceta să fii un om obișnuit. Adversar de cele mai multe ori, coechipier de multe altele, te-ai remarcat mereu prin clasă, viziune și calitatea fotbalului tău, precum și prin modul tău umil și autentic de a fi.

Fotbalul pierde unul dintre cei mai străluciți mijlocași cu care am jucat vreodată, dar pleci cu recunoașterea și gratitudinea tuturor celor care au trăit alături de tine și a tuturor celor care iubesc acest sport.

Îți mulțumesc că ești un jucător grozav, un coechipier grozav și un prieten grozav. Îți doresc tot binele în următoarea etapă a vieții tale. Sărutări, fratele meu”, a fost mesajul jucătorului legitimat la echipa mexicană Monterrey.

Cele mai importante realizări din cariera lui Sergio Busquets

Produs al academiei La Masia, a ajuns la prima echipă în 2008. Pep Guardiola (54 de ani) a fost antrenorul care l-a remarcat și a avut încredere în el.

Timp de 15 ani a fost titularul de drept al postului de mijlocaș defensiv al clubului blaugrana. A evoluat în 722 de meciuri, în toate competițiile, și a înscris 18 goluri. Pentru „La Roja” a adunat 143 de selecții și 2 goluri.

Alături de clubul de suflet, și-a trecut în palmares, pe plan intern, titlul de 9 ori, iar de 7 ori Cupa Regelui și Supercupa Spaniei. Extern, a izbutit să câștige de 3 ori Liga Campionilor, Supercupa Europei și Mondialul Cluburilor.

Pe lângă trofeele cucerite la clubul catalan, mai are alături de naționala Spaniei Campionatul Mondial din 2010 și Campionatul European din 2012.

Citește și:
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Campionate
E gata! Zeljko Kopic, acord cu noul club
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Campionate
Cristi Chivu are o nouă susținătoare înfocată » Nu se oprește din postat fotografii: „Milano, suntem pregătiți!”
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Liga 2
Mutare-șoc în Liga 2! Daniel Oprița rupe contractul cu Steaua și semnează cu noua echipă!
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
Superliga
Artista faimoasă din România a cântat imnul echipei la meciul din Superligă: „Am avut emoții uriașe!”
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Profit.ro
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Controale ANAF la 800 de firme de pe platforme ridesharing. Sute de milioane de lei neplătite la buget, în principal contribuții la pensie și sănătate, TVA, dar și alte taxe și impozite
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează