INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  PSV

Dennis Man i-a impresionat pe olandezi » Laude după Leverkusen - PSV: „Perfect! Strălucit!”

Dennis Man a fost titular în Leverkusen - PSV, în Liga Campionilor/ foto: Imago Images
Dennis Man a fost titular în Leverkusen - PSV, în Liga Campionilor/ foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 02 octombrie 2025 00:26 / Actualizat joi, 02 octombrie 2025 00:36

Dennis Man (27 de ani), extrema dreapta de la PSV, a jucat 73 de minute cu Bayer Leverkusen, scor 1-1, în Liga Campionilor. Internaționalul român a primit laude în presa din Olanda.

Man a fost titular în premieră în Champions League. A fost a doua apariție în UCL, după ce jucase 10 minute în prima etapă, cu Royale Union, 1-3. În weekend, intrase în repriza a doua cu Excelsior, reușind un assist, în Eredivisie, scor 2-1.

Peter Bosz l-a titularizat pe Bay Arena, iar Man s-a văzut în joc imediat. În minutul 5 i-a centrat lui Perisic în careu, din flancul drept, cu interiorul piciorului stâng. Croatul a marcat, dar a fost într-un ofsaid de câțiva centimetri, iar reușita a fost anulată.

Presa din Olanda, laude pentru Dennis Man după Leverkusen - PSV: „Centrare perfectă, strălucită”

Presa din Olanda a remarcat faza făcută de Dennis Man și l-a lăudat pe internaționalul român pentru centrare. Ulterior, Man i-a mai dat o pasă bună cu Perisic, care a trimis peste poartă.

„A fost startul de vis al lui PSV, dar în zadar. Centrarea lui Dennis Man a fost perfectă, lovitura de cap a lui Ivan Perisic în colțul scurt a fost eficientă, dar bucuria a fost anulată. Croatul era la limită în ofsaid, conform VAR”, a scris Eindhoven Dagblad.

„După excelenta sa intrare de pe bancă împotriva lui Excelsior la Woudestein, Dennis Man a fost numit titular. Românul a avut un început dificil la Eindhoven, dar după ce a fost decisiv împotriva lui Excelsior, Man a avut un impact pozitiv și pe BayArena.

Cu o centrare strălucită, extrema, care a fost transferată de la echipa italiană Parma, l-a găsit pe Perisic după doar patru minute. Croatul a trimis o lovitură de cap superbă, dar PSV a sărbătorit prea devreme, deoarece croatul a fost găsit ușor în ofsaid la analiza VAR”, a scris De Telegraaf.

Pentru Dennis Man a fost meciul cu numărul 5 la PSV. El a jucat de 3 ori în campionat și de două ori în Liga Campionilor în tricoul olandezilor.

Centrarea lui Dennis Man de la golul anulat al lui Perisic, care i-a impresionat pe olandezi

Dennis Man i-a impresionat pe olandezi » Laude după Leverkusen - PSV: „Perfect! Strălucit!”
Centrarea lui Dennis Man de la golul anulat al lui Perisic
Citește și:
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Superliga
Iată primele imagini! Gigant instalat în baza de 6 milioane de euro de la Ștefănești: „Dan Șucu a vrut să fie ceva special”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Campionate
Sydney Sweeney a revenit într-o nouă reclamă controversată, doar în chiloți: „Bărbați în toată firea pariază pe culoarea lenjeriei mele intime”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (14)
rumunek
rumunek  •  02 Octombrie 2025, 11:35

Ce au reușit alți fotbaliști români în meciurile din Champions League, în etapa asta? Aștept răspunsurile criticilor și nemulțumiților, care s-au exprimat deja în comentarii.

mihaita_
mihaita_  •  02 Octombrie 2025, 09:45

Tare Denis, băiatul ăsta. Când mă gândesc ca Haaland s-a autocriticat după meciul de alaltăieri în care a dat cele două goluri pentru city.

bogat
bogat  •  02 Octombrie 2025, 08:50

Deci Man i-a impresionat pe olandezi cu o contrare buna in min 4 din care s- a dat un gol anulat pentru offside. Cred ca deja lucreaza un sculptor la statuia lui Man din fata stadionului PSV. Tare, de asta merge bine nationala, avem jucatori care pe durata meciului de 90 minute au o faza remarcabila din care rar iese ceva.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează