FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

Amicale cu Dunfermline şi Livingstone în Scoţia

Articol de GSP - Publicat marti, 01 iulie 2008 00:00

Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, se va deplasa în intervalul 8-19 iulie în cel de-al doilea stagiu de pregătire, care va fi organizat în Scoţia.

Elevii „Bursucului“ vor susţine patru partide de verificare, pînă la această dată fiind confirmate jocurile cu Livingstone (10 iulie) şi Dunfermline (18 iulie).

Ambele formaţii activează în Scottish Division One (Liga a doua scoţiană), ocupînd la finalul sezonului încheiat în aprilie locurile 7 şi, respectiv 5.

Echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni, se va deplasa în intervalul 8-19 iulie în cel de-al doilea stagiu de pregătire, care va fi organizat în Scoţia.

Elevii „Bursucului“ vor susţine patru partide de verificare, pînă la această dată fiind confirmate jocurile cu Livingstone (10 iulie) şi Dunfermline (18 iulie).

Ambele formaţii activează în Scottish Division One ( Liga a doua scoţiană), ocupînd la finalul sezonului încheiat în aprilie locurile 7 şi, respectiv 5.

Citește și:
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează