FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

EXCLUSIV Claudiu Keșeru: „Doza de nebunie ne-a ajutat să câștigăm meciul!” » Care a fost mutarea-cheie a lui Lucescu: „Și-a câștigat locul de titular”

România - Austria 1-0. Foto: sportpictures.eu
România - Austria 1-0. Foto: sportpictures.eu

Articol de - Publicat luni, 13 octombrie 2025 13:09 / Actualizat luni, 13 octombrie 2025 13:40

Claudiu Keșeru (38 de ani) a urmărit victoria dramatică a României, 1-0, în fața Austriei, și a rămas impresionat de „spiritul de determinare și faptul că nu am renunțat la victorie”. Cu șase goluri în 21 de meciuri pentru echipa națională, fostul atacant a remarcat trei jucători care au strălucit pe Arena Națională.

România încă visează la calificarea la Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic. Victoria fabuloasă, obținută în minutul 90+5 în fața Austriei, menține echipa națională în cursa pentru World Cup.

Claudiu Keșeru: „Doza de nebunie ne-a ajutat să câștigăm acest meci”

„A fost un meci în care s-a văzut clar că echipa a fost extrem de bine pregătită! Toată lumea știa pe ce partitură cântă. Am anticipat adversarii, așa cum a spus și Chipciu după meci. Pregătirea făcută de Mircea Lucescu a fost excelentă”, a declarat Keșeru pentru GSP.RO.

Mihăilă / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
Mihăilă / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
Ianis Hagi / România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
Ianis Hagi /România - Austria, preliminariile Campionatului Mondial / FOTO: GSP.ro
+27 FOTO

Fostul internațional, dublu campion al României cu FCSB și de șase ori campion în Bulgaria cu Ludogoreț, spune că „am obținut o victorie de moral și cu caracter, chiar dacă nu a fost neapărat frumoasă”.

„Păcat de accidentarea lui Mihai Popescu. Dar Virgil Ghiță a intrat și a marcat golul victoriei într-un final incendiar. O schimbare pe care nu o făceai niciodată, mai ales într-o zonă unde nu prea faci modificări. Dar doza de nebunie ne-a ajutat să câștigăm acest meci”, a mai punctat cel poreclit „Bombardierul”.

S-a văzut că n-am renunțat niciun moment și ne-am dorit neapărat victoria. În schimb, Austria era mulțumită și cu un rezultat de egalitate la București. Acum victoria ne ajută mental, pentru că a fost muncită și s-a pus multă determinare, valori pe care noi nu prea le avem

Claudiu Keșeru, fost internațional

„Mi-a plăcut Ianis Hagi pentru determinare și capacitatea la efort”

Întrebat care au fost jucătorii care l-au impresionat în victoria de pe Arena Națională, în fața a 40.000 de spectatori, Keșeru l-a remarcat pe Ianis Hagi „pentru determinare și capacitatea la efort. A făcut un efort defensiv foarte mare și a contribuit decisiv pe partea ofensivă”.

Claudiu Keșeru: „Doza de nebunie ne-a ajutat să câștigăm meciul!” » Care a fost mutarea-cheie a lui Lucescu: „Și-a câștigat locul de titular”
În 2019, Keșeru a fost „lucky number 13” în Norvegia / foto: Arhivă GSP

„Apoi mi-a plăcut Vlad Dragomir, care se vede că joacă în grupele Ligii Campionilor cu Pafos. Este un jucător care a fost o surpriză și care, după părerea mea, și-a cam câștigat locul de titular la echipa națională. Decizia lui Mircea Lucescu de a începe meciul cu el a fost total justificată”, a spus Keșeru.

De asemenea, acesta a precizat: „Mi-a mai plăcut Chipciu, dar nu mă miră absolut deloc, pentru că are o mentalitate specială!”.

O să se simtă lipsa lui Andrei Burcă și Mihai Popescu în meciul cu Bosnia, dar putem fi la cel mai înalt nivel pentru că avem o creștere mentală care ne va ajuta foarte mult în meciul din noiembrie, pe care sunt convins că îl putem câștiga

Claudiu Keșeru, fost internațional

Citește și:
Fostul patron milionar din Liga 1, gest de suflet pentru iubita cu 23 de ani mai tânără: „De neuitat”
Stiri extrasport
Fostul patron milionar din Liga 1, gest de suflet pentru iubita cu 23 de ani mai tânără: „De neuitat”
Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”
Superliga
Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu Rapid: „Posibilă fractură”
Remarcat-surpriză după Voluntari - FCSB: „Zi-mi unul din campionat care joacă așa!”
Superliga
Remarcat-surpriză după Voluntari - FCSB: „Zi-mi unul din campionat care joacă așa!”
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Superliga
Cristiano Bergodi vrea să plece de la U Cluj! » Surpriză imensă: antrenorul favorit să-l înlocuiască
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
I0SIF_
I0SIF_  •  13 Octombrie 2025, 13:45

Care nebunie?? Noroc chior și atât. Bonus, nelipsita osana închinată prințului parvenit.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează