INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Și legendarul Fabio Capello e impresionat de Chivu: „Da, aceasta este echipa lui! Un spectacol să o vezi jucând pe Inter”

Fabio Capello a devenit un fa al lui Cristi Chivu, care are șapte victorii și două eșecuri în acest sezon din Serie A și Liga Campionilor
Fabio Capello a devenit un fa al lui Cristi Chivu, care are șapte victorii și două eșecuri în acest sezon din Serie A și Liga Campionilor

Articol de - Publicat luni, 20 octombrie 2025 20:21 / Actualizat luni, 20 octombrie 2025 22:24

L-a avut doar 29 de meciuri antrenor, în sezonul 2003-2004, dar Cristi Chivu i-a atras de-atunci atenția lui Fabio Capello. Tehnicianul în vârstă de 79 de ani și-a scos pălăria în fața celui care a preluat-o pe Inter după plecarea lui Simone Inzaghi în Arabia Saudită.

Nu doar cele șase victorii consecutive, ci și prestațiile oferite de nerazzurri după înfrângerea (3-4) din Derby d'Italia, l-au convins pe Capello să lase deoparte dubiile și pesimismul relativ la impactul avut de Chivu asupra vicecampionei Europei.

„Da, acum putem spune: aceasta e Interul lui Chivu. Și este o plăcere să-l urmărim. E minunat să vezi jucătorii adunându-se în jurul antrenorului lor, așa cum au făcut-o pe Olimpico. Pentru că acea îmbrățișare surprinde legătura care s-a creat.

Se vede o schimbare de perspectivă foarte importantă. Când jucătorii se obișnuiesc să paseze mereu mingea portarului sau să joace lateral, ajung să se eschiveze de la responsabilitățile lor. Chivu, pe de altă parte, îi încurajează să joace cât mai vertical posibil, iar adevărații lui campioni au acceptat să-l urmeze pe această nouă cale
Fabio Capello, fost antrenor italian

Și legendarul Fabio Capello e impresionat de Chivu: „Da, aceasta este echipa lui! Un spectacol să o vezi jucând pe Inter”
Cristi Chivu a preluat-o pe Inter în vară / Foto: Imago

Fabio Capello: „Inter are campioni maturi, poate trecuți de apogeu, dar în niciun caz nu e o echipă la sfârșitul ciclului”

Totul funcționează perfect acum și echipa continuă să crească. De la meci la meci, de la victorie la victorie. Jucătorii sunt în perfectă armonie cu Cristian. În doar câteva luni, el a îndeplinit cea mai importantă și, în același timp, cea mai delicată misiune pe care președintele Marotta și întregul club i-au încredințat-o: să șteargă amintirile și să alunge fantomele finalei sezonului trecut”, a declarat marele Capello în interviul din Gazzetta dello Sport.

Antrenorul, cu cinci scudetti în Italia, cu Milan și AS Roma, două titluri în Spania și o Champions League cu Real Madrid, a mai explicat: „Chivu a reușit pentru că a intrat în mintea jucătorilor și i-a reconectat. Nu le-a crescut nivelul, pentru că acesta era deja foarte ridicat, iar valoarea nerazzurrilor e incontestabilă.

Le-a redat încrederea, iar asta este o realizare uriașă. După finalul de sezon traumatic, exista riscul ca depresia post-Munchen să-i cuprindă din nou pe jucători în acest sezon.

Sunt curios să văd dacă vor fi la fel de multe rotiri ale titularior ca la ultimul meci din Liga Campionilor, dar un lucru este sigur. Indiferent cine va intra pe teren marți, în Belgia, Inter va continua să apese pedala de accelerație. Pentru că Chivu a repornit motorul
Fabio Capello, fost antrenor italian

Chivu a dat lovitura știind să-i atingă și în mândrie. Inter are campioni maturi, poate trecuți de apogeu, dar nu e în niciun caz o echipă la final de ciclu. Mulțumită noului antrenor, conceptul a devenit clar pentru toată lumea”.

Citește și:
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Stiri extrasport
„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Superliga
Ce fac acum UEFAntasticii României » La fix 20 de ani de la FCSB - Rapid, un singur fotbalist mai e în activitate
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Comunicat de ultimă oră emis de SUUB: „Întâlnire complexă a personalului medical”
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Comunicat de ultimă oră emis de SUUB: „Întâlnire complexă a personalului medical”
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
Tenis
„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Profit.ro
România a depășit Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia: a șasea țară producătoare de automobile din Europa
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ce fac acum UEFAntasticii României » La 20 de ani de la FCSB - Rapid, Bănel Nicoliță încă e în activitate

„Vorbesc în engleză, ne urmăresc 110 țări” » Fiul lui Ion Țiriac, discurs neașteptat după finala turneului de la București: „Chiar dacă ești din Iran, Israel, SUA...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!