Articol de Justin Gafiuc, Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru - Publicat vineri, 14 noiembrie 2025 19:26 / Actualizat vineri, 14 noiembrie 2025 19:28
Enes Sipovici, 35 ani, a evoluat șase sezoane în L1, la Oțelul, Farul și Petrolul, devenind campion cu Galațiul în 2011. Vorbește despre încărcătura partidei Bosnia - România și deapănă episoade tulburătoare din copilăria petrecută în timpul războiului de la începutul anilor ‘90.
Enes Sipovici a sosit în România la 18 ani și a crescut ca fotbalist în Liga 1. A făcut parte din lotul Galațiului la titlul miraculos din 2011, iar experiențele sale carpatine i-au format profilul de jucător, care a apucat apoi să evolueze prin Belgia, Maroc, Qatar sau India. Plus 15 selecții în naționala U21 a Bosniei, în perioada imediat după recrutarea lui de către Oțelul.
S-a lăsat recent de fotbal, iar acum, dintr-un Sarajevo care încă poartă urmele războiului din ‘92-’95 în suflete, pe străzi și în munții din împrejurimi, face o analiză a „finalei” Bosnia – România. Și se întoarce în timp în vremurile crunte ale copilăriei marcate de gloanțe, bombe și rachete.
„La București, Bosnia avea nevoie de vize ca să treacă centrul terenului”
- Enes, cum e atmosfera în jurul meciului Bosnia – România?
- Noi, toți bosniacii, așteptăm un meci mare, un rezultat pozitiv, fiindcă suntem doar la mâna noastră pentru a ajunge la Mondiale. Cred că lucrurile s-au mai calmat și cu suporterii, cu grupul de la BHFanaticos. România va fi însă un adversar incomod, în fața căruia am câștigat cu noroc la București.
- Te-a surprins succesul din prima partidă a campaniei?
- Sunt convins că mulți au fost surprinși de acel rezultat, mai ales că România a fost peste noi în repriza secundă. Aveam nevoie de vize ca să trecem centrul terenului. Nu puteam ieși din propria jumătate. Dar știți cum se întâmplă uneori: dai un gol, te aperi foarte bine și câștigi. E clar că România a fost mult mai bună atunci, merita măcar un egal, dar norocul s-a plasat de partea Bosniei.
„România ne prinde într-o perioadă foarte complicată la nivel de lot”
- Ce va fi însă la Zenica în condițiile în care Bosnia vine acum cu un lot decimat de accidentări și suspendări?
- Într-adevăr, România ne prinde acum într-o perioadă foarte complicată. Și, în afara problemelor medicale sau disciplinare, mai e și situația lui Dzeko, fără prea multe minute adunate în ultimele etape la Fiorentina. Surpriza pe care o așteptăm e cea dinspre Tabakovic, într-o formă formidabilă în Bundesliga, la Monchengladbach. El poate rezolva acest meci cu România.
- Care e punctul slab al Bosniei?
- Bosnia e într-o perioadă de tranziție, sunt mulți jucători tineri, buni, dar fără experiență. N-au adunat încă în picioare meciuri cu adevărat importante la națională. Asta spre deosebire de România, care, în mare parte cu grupul de acum, a mers la Europeanul de anul trecut și a căpătat rutina partidelor cu miză. Știu, va lipsi Stanciu, dar acolo sunt băieți care joacă de ceva ani împreună și pot acoperi o asemenea absență, chiar a căpitanului.
Bosnia nu e o țară care să dispună de o arie de selecție generoasă, cum se întâmplă în alte părți. Trebuie să căpătăm și puțin curaj, să trecem peste o barieră mentală, pentru că noi am ratat de fiecare dată când am ajuns la baraje în pragul unei calificări. Când am avut nevoie de un rezultat mare, am pierdut mereu!
- Enes Sipovic, fost fundaș Oțelul
„România mi se părea favorită, dar lucrurile curg în mod bizar în Balcani”
- Ca bosniac, ce te îngrijorează cel mai tare înaintea unei „finale” cu România?
- Faptul că urmează două meciuri foarte grele, cu România și în deplasare cu Austria, ar trebui să învingem în amândouă pentru a câștiga grupa. Dar, dacă-mi amintesc bine, Bosnia n-a realizat niciodată în istorie două partide remarcabile în interval de patru zile. Și e greu să se întâmpla asta acum în premieră, mai ales cu un lot decimat.
- Cum ți se pare România de acum?
- Sincer, după tragerea la sorți, România mi se părea favorita grupei, la capătul unui European bun realizat în Germania. Numai că aici, la noi, în Balcani, lucrurile se întâmplă deseori bizar și n-am înțeles ce s-a petrecut cu naționala voastră. Vorbăria multă înlocuiește deseori realitatea și nici nu mai știi unde e adevărul. Am citit că au apărut și diverse probleme de genul unor conflicte între Lucescu și jucători, Mitriță s-a retras. Adică e o zonă a lumii în care azi ești pe val, iar mâine te duci direct în prăpastie, aparent fără nicio explicație logică.
Federația programează meciurile la Zenica pentru că acolo tribunele sunt aproape de teren, se crează o stare de presiune teribilă asupra adversarului. Dar, sincer, eu aș fi ales stadionul lui Zelezniciar Sarajevo, unde n-ați fi avut nicio șansă. E o arenă cu o aură fantastică și parcă te duce înainte spre victorie
- Enes Sipovici, fost fundaș Oțelul
„Urmez cursuri de antrenor, mi-au oferit un job la Academie în Maroc”
- Spune-mi ce faci acum după ce ți-ai pus ghetele în cui?
- Alerg toată ziua după fiul meu de trei ani și jumătate. M-am înscris și la școala de antrenori, am și un bussines în turism, așa că nu mă plictisesc. Am fost invitat recent și în Maroc pentru a participa la un film documentar despre clubul la care am jucat trei ani. Ceva foarte frumos! Mi-au oferit și un job în Academie, dar vreau întâi să-mi iau licențele și pe urmă voi vedea încotro o apuc.
- Aminitirea cea mai plăcută din România?
- Fiecare moment a avut ceva frumos, și la Oțelul, și la Farul, și la Petrolul. Mă simt mândru că am petrecut șase ani minunați în România și, de câte ori am prilejul să vorbesc în limba română, o fac cu mare plăcere.
- Chiar vorbești extraordinar românește, felicitări!
- Mulțumesc! Știți de ce mi-a fost ușor s-o învăț? Când eram mic, mă mai uitam pe la telenovele, auzeam spaniola, italiana, iar româna mi-a părut imediat similară și am prins-o destul de repede pentru că am avut și profesori buni la Oțelul. Pe Viorel Tănase, pe Pelin, care m-au acceptat imediat în grup, ceea ce a însemnat un lucru admirabil pentru un puști de 18 ani venit din Bosnia.
Cu siguranță, momentul cel mai frumos a fost când am cucerit titlul cu Oțelul, dar cel mai bine am jucat în cele șase luni petrecute la Petrolul, unde am avut o colaborare senzațională cu Vivi Răchită. Dacă regret ceva, e că n-am continuat la Ploiești
- Enes Sipovic, fost fundaș Liga 1
„Am avut o săptămână grea după scandalul de la Petrolul - Steaua”
- Un episod din România care ți-a rămas pe retină?
- Mai țineți minte scandalul de la Petrolul – Steaua, când un suporter ploieștean a sărit din tribună ca să-l atace pe Galamaz? Am intervenit atunci în incident, presa m-a acuzat că i-am scos un box de pe mână fanului respectiv, dar era vorba despre o brichetă.
- Ce s-a întâmplat mai exact?
- Am văzut o brichetă pe gazon, m-am făcut că-mi leg șireturile, un fotograf a prins episodul când îi dădeam obiectul unui masor de la Petrolul, m-a văzut și Bourceanu. De acolo s-a format impresia că ascunsesem un box de pe mâna suporterului, m-am trezit convocat la audieri și pe la FRF. Bine, n-am pățit nimic finalmente, dar a fost o săptămână destul de grea pentru mine. Mă uitam la televizor, titluri cu „Sipovic criminal”. M-am speriat puțin, fiindcă eram un copil de 20 de ani, printre străini, nu vorbeam așa de bine româna. Dar m-a ajutat enorm Vivi Răchită.
- În ce sens?
- Am învățat multe lucruri de la el. Îmi spunea: „Sipo, închide televizorul, nu citești nimic, vezi-ți doar de treaba ta!”. Și avea dreptate! Îmi pare rău că acum nu mai are loc la Petrolul. A avut mare încredere în mine: să mergi pe mâna unui fundaș central de 20 de ani, meci de meci, nu e ușor pentru un antrenor.
„O grenadă a explodat lângă casa noastră, geamul s-a prăbușit peste tata”
- Războiul din urmă cu trei decenii te-a prins la o vârstă fragedă, între 2 și 5 ani. Îți mai amintești, totuși, ceva din acea perioadă tulburătoare?
- Mi-aduc foarte bine aminte câteva imagini. Sunt și acum în capul meu, nu mi le-au povestit părinții. De exemplu, parcă văd ziua în care a început războiul, linia frontului era undeva la 5 kilometri de casa noastră, pe un munte, iar tata ne-a îmbrățișat, ne-a sărutat și a plecat. Mama a început să plângă. Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar scena asta mi-a rămas în minte și am tradus-o mai târziu. Și mai e încă un episod.
- Te-ascult!
- Tata s-a întors acasă într-o zi să se odihnească, iar o grenadă a explodat chiar lângă casa noastră. Geamul s-a desprins și a căzut peste el. A ieșit repede și ne-am refugiat cu toții în baie, unde cada era plină cu apă, fiindcă mama făcea rezerve. Nu aveam apă, lumină, cu hrana era greu. Și toată apa aceea s-a colorat imediat în roșu de la rănile alor mei.
Nu doresc nimănui să treacă prin clipele groaznice ale unui război. Politicienii fac ce vor ei, nu ne întreabă nimic. Am pierdut patru ani de copilărie. Nu pot să uit cum priveam uneori noaptea pe geam și vedeam destul de aproape dârele luminoase lăsate de gloanțele și rachetele care zburau împrejur
- Enes Sipovic, fost fundaș Liga 1
„Am fost surprins că Rădoi a renunțat la Craiova”
- Mai ții legătura cu foștii tăi colegi din România?
- Cu băieții de la Oțelul, în special. Din păcate, vara asta n-am reușit să ajung la Galați, unde am fost invitați toți ca să sărbătorim 14 ani de la cucerirea titlului. A trebuit să fiu în Bosnia cu treburi care nu sufereau amânare. Sper să-mi fac timp anul viitor, dacă se va organiza un eveniment similar.
- Campionatul din România cum se vede de la Sarajevo?
- Se vede că Botoșaniul e marea revelație a campionatului și mă bucur pentru puștiul bosniac de acolo. Riad Suta a fost coleg cu mine la Gabela, ultimul meu club din carieră. E un băiat cu mare potențial și va face treabă bună în România. Am fost surprins că Rădoi a renunțat la Craiova. Am discutat puțin cu el când au jucat aici cu FK Sarajevo, e o legendă, echipa începuse să arate bine, n-am înțeles de ce a plecat. Mă mai uit după Graovac de la FCSB, unde parcă nu mai e echipa care cucerise titlul sezonul trecut.
- Oțelul?
- Oțelul meu e acolo la mijlocul clasamentului, se zbate să obțină o poziție liniștitoare. La fel Petrolul, unde înțeleg că sunt mari probleme financiare. Sper să se rezolve, fiindcă ar fi mare păcat să dispară astfel de cluburi frumoase, cu tradiție, cu galerii superbe, unde se crează mereu o atmosferă specială. Îți face plăcere să joci fotbal în locuri precum la Ploiești, chiar și în calitate de adversar, cu stadionul plin și publicul cântând împotriva ta.
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
