exclusiv Dintr-un sat de pe malul Nistrului, o moldoveancă a ajuns căpitanul Benficăi și are amintiri senzaționale: „Bunica făcea ursuleți de mămăligă în brânză”

După 3 victorii clare, România și-a adjudecat Trofeul Carpați și a plecat la Campionatul Mondial cu un moral ridicat, însă locul al 2-lea a fost obținut de Portugalia, care le-a învins la scor pe Cehia și Austria.

Mihaela Minciună, o primă lecție de la mama ei: „A spus foarte frumos că, la dânsa în casă, numai limba română”

Una din cele mai bune jucătoare ale lusitanelor a fost moldoveanca Mihaela Minciună, născută în Republica Moldova, dar mutată încă din copilărie în Portugalia, acolo unde părinții ei plecaseră cu speranța unei vieți mai bune.

„Mica” a crescut în Corjova, un sat din raionul Criuleni, situat în apropierea râului Nistru, fiind încredințată în grija bunicilor, la fel ca Dima, fratele ei. A petrecut câțiva ani în casa părinților mamei ei, în timp ce fratele său a locuit cu părinții tatălui lor.

După mai bine de două decenii, care au purtat-o din Alcanena, un oraș situat la nord de Lisabona, până în Maia, la periferia orașului Porto, și apoi pe insula Madeira și în Alcobendas, o suburbie a Madridului, Mihaela s-a stabilit în Lisabona, devenind căpitanul echipei Benfica.

La 20 de ani după ce conducea o mașină electrică de jucărie pe drumurile de pământ ale satului natal, handbalista din naționala Portugaliei a absolvit management-ul la Universitatea din Lisabona și, în prima parte a zilei, profitând de timpul liber, lucrează într-o bancă din capitala țării care a adoptat-o.

Care e povestea Mihaelei Minciună? Foarte sociabilă, cu zâmbetul pe buze în permanență și cu o energie care a înlocuit oboseala acumulată pe drum, sportiva de 26 de ani a oferit un interviu exclusiv pentru GSP.ro, dovedindu-și talentul de oratoare și vorbind cu un accent minunat și cu o intonație foarte bună.

„Cu școala, cu handbalul, eu cu fratele am început să învățăm limba portugheză și, când într-o zi mama ajunge acasă, eu cu fratele mai mare vorbim amândoi în portugheză. Și, normal, mama, ca o mamă de la Moldova, de la România, din țările noastre, a apucat mătura și a spus foarte frumos că la dânsa în casă numai limba română. Și așa o fost. Deja de 20 de ani trăiesc în Portugalia dar acasă vorbim în continuare limba română”, a povestit Mihaela. „Mama tot timpul ne-a spus că noi suntem de la Moldova, noi vorbim limba română și de-asta nu putem să uităm niciodată de unde am venit.”

+11 FOTO

Amintiri din copilărie de la bunicul Mihaelei: „Ai început să strigi că ai să-i tai gâtul la doctorul ‘cela”

Născută în 17 aprilie 1999, ea a preluat numele bunicilor, Mihail și Ion, și a fost numită Mihaela Oana. Când avea doar un an, tatăl ei a plecat peste hotare și, când avea 2 ani, a plecat și mama ei.

Prin urmare, Mica a fost crescută de bunici, care au ajuns ca niște părinți pentru ea. „Eu eram păpușica, eram fata, eram unica nepoată. Să-ți spun drept, eu, când ajungeam acolo, eram totul pentru dânșii. M-au învățat curățenie, să fac curat, trebuia. Dar ei făceau tot, eu eram mândria lor. Și încă azi e așa. Când îi sun, e bucuria din ziua lor”, a explicat Mihaela și în ochii ei mari s-a citit dragostea pe care le-o poartă „buneilor” ei, dintre care doi nu mai sunt.

În Corjova, a avut o copilărie frumoasă, cum nu mai au copiii din ziua de azi. „Să te duci afară, să fugi, să te ridici pe copaci, să pici, să te pălești”, a spus Mihaela, după care și-a pus mâna la frunte și a arătat „o linie mare, mare, mare”. I-a rămas de când avea 5 ani și, fugind după „un băiet”, a dat cu capul de un leagăn.

A mers la spital, unde s-au adunat vreo 5-6 medici în jurul ei și unul dintre ei i-a cusut fruntea, în timp ce fetița își striga bunicul. „Încă azi ne râdem. După ce m-au cusut, eu ies prin coridor și el îmi spune tot timpul «Doamne ferește, tu ai ieșit prin coridor și ai început să strigi că ai să-i tai gâtul la doctorul ‘cela».

Mihaela și-a amintit și de mâncarea gustoasă pe care i-o făcea bunica. „Ah, plăcintele lui bunica. Cu brânză, cu cartoafe. Făcea ursuleți de mămăligă în brânză. Și pe urmă era carnea aceea în friptura aceea, în grăsimea de la porc. Îmi făcea ursuleții aceia în brânză și-i înmuia oleacă în carne. Era bun. Da așa, făcut de bunica”, a descris, foarte vizual, mâncarea bunicii.

+11 FOTO

Mutarea în Portugalia, o schimbare majoră: „Mă gândeam «dă, Doamne, să nu se întâmple nimic»”

Între timp, părinții ei, tatăl camionagiu și mama care lucra la supermarket, le trimiteau cadouri frumoase în țară și mai reveneau din când în când. Mihaela și-a amintit că, odată, când a venit tatăl ei să o vadă, s-a ascuns în spatele bunelului și a întrebat „cine e omul acela?”.

„Am o poză, eu în mașină, când părinții trebuiau să mă ia în Portugalia. Așa de supărată eram. Nu voiam să ies de-acolo deloc. Dar astăzi mă uit și totul a fost pentru ceva. Cine știe ce viață aveam dacă rămâneam numai în Moldova?”, a spus handbalista, lăsând să se vadă o întrebare la care probabil că s-a gândit de nenumărate ori.

Mica avea 6 ani când a părăsit Moldova și s-a mutat definitiv în vestul Europei. Drumul spre Portugalia l-au făcut cu mașina și Mihaela și fratele ei dormeau în mașină, iar părinții afară. „Eu numai mă gândeam «dă, Doamne, să nu se întâmple nimic». Din drumul tăt, doar asta îmi aduc aminte”.

Chiar dacă nu a fost ușor, lucrurile s-au așezat foarte bine în Portugalia, unde a fost bine primită. În plus, ea a avut în clasă încă 3 fete din Republica Moldova și au format o comunitate mică.

Până când a învățat limba portugheză a fost o perioadă dificilă, pentru că profesoara nu voia să o lase să treacă clasa. Având în vedere că bunica ei a fost profesoară de matematică și directoare, Mihaela nu a avut probleme la această materie, însă nu voia să vorbească în portugheză pentru că simțea că nu stăpânește limba destul de bine.

„Mama i-a zis «hai, lăsați-o că, ați vedea, când ea a să înceapă a vorbi, n-o să mai tacă». Și-i drept”, a spus jucătoarea, cu auto-ironia care o caracterizează. „O mers tot bine, am trecut, am terminat școala. Cred că mi-o mers că am avut 3 moldoveni în clasă”.

+11 FOTO

Spiritul antreprenorial al Mihaelei Minciună: „Am pus jucărelele și ne-am pus la vânzare ca la piață”

În același timp, copilei i-a luat ceva timp să se adapteze la cultura diferită în care a ajuns. Într-o zi, văzând că are acasă multe jucării de la mama ei și obișnuită să meargă la piață cu bunica ei, să vândă „pătlăjele, pepini”, a luat-o pe cea mai bună prietenă a ei și a așezat jucăriile pe o pătură, în fața supermarket-ului în care lucra mama ei, și a început să le vândă.

„În Portugalia e tare normal... Deloc. Am pus jucărelele și ne-am pus la vânzare ca la piață, înainte de supermarket-ul la care mama lucra. Apăi eu numa țin minte că mama a ieșit că cineva i-a spus că fiica ei e la intrare și vinde jucării. Vine mama și, normal, ca mamă de la Moldova, a zis că vorbim acasă”, și-a amintit Mihaela, râzând, una din primele experiențe trăite în Portugalia.

Tot împreună cu cea mai bună prietenă a început să practice handbalul, părinții ei dorindu-și să aibă o activitate după școală, să cunoască alte persoane și să nu stea la computer sau la televizor. După 2 ani, când prietena ei a renunțat la handbal, mama Mihaelei nu a lăsat-o să ia aceeași decizie:

„Și din cauza lui mama, iaca, eu azi stau aici și vorbesc cu tine. Pentru că ea niciodată nu mi-a dat voie să leapăd sportul. După ce am făcut 18 ani, tot timpul mi-a spus că alegerea e a mea. «Tu faci cum vrei. Eu te-am adus până la 18 ani. Acum tu faci cu viața ce vrei».”

Mica a continuat să practice handbalul, a devenit din ce în ce mai bună și a fost convocată la lotul național de juniori al Portugaliei. Chiar dacă acest lucru a însemnat că nu mai putea să petreacă verile acasă, în Moldova, cu „buneii” ei, recunoașterea Federației Portugheze de Handbal a fost un pas înainte.

„Eu joc pentru Portugalia pentru că Portugalia mi-a dat viața pe care o am astăzi. Mi-a dat oportunitatea să joc pentru selecționată. Mi-a dat oportunitatea ca eu să învăț, să îmi fac viața mea și să trăiesc din handbal”, a explicat Mihaela.

În timpul liber, Mihaela Minciună e angajată la bancă: „Nu-mi place să stau o zi întreagă acasă”

Odată cu maturizarea, ea a înțeles ce presupune o carieră de sportivă, faptul că sunt momente grele și că viitorul nu îi este asigurat, având în vedere că handbalul nu e prea dezvoltat în Portugalia.

În 2017, a plecat din Alcanena în Maia, la periferia orașului Porto, după care s-a transferat la Madeira Andebol, într-una din cele mai râvnite destinații turistice. În 2019, Mihaela a semnat cu CB Alcobendas, o echipă din zona metropolitană a Madridului și acela a fost locul care i-a schimbat mentalitatea.

Ajunsă într-un campionat în care contează fiecare antrenament, fiecare meci și în care fiecare minge e tratată ca fiind decisivă, handbalista a înțeles ce înseamnă să lupți pentru minutele tale pe teren.

„Au trecut 2-3 luni și am ajuns să încep meciurile. Îmi place competiția, dar niciodată să nu calc pe nimeni. Dacă eu ajung acolo e pentru că eu am lucrat, eu am făcut. E o competiție cu mine însămi”, a subliniat Mihaela.

În 2020, ea a revenit în Portugalia, la Benfica, acolo unde, în prezent, e căpitanul echipei, asumându-și un rol semnificativ în dezvoltarea coechipierelor mai tinere.

„Eu tot timpul le spun: «Tu ai să câștigi numai când echipa a să câștige. Poți să fii cea mai bună, dacă noi nu câștigăm, nimeni n-a să te vadă. Dar dacă noi câștigăm ca echipă, apăi lumea a să vie și a să te vadă. Și atunci, da, poți să le arăți ce tu ești»”, a zis Mihaela, lovind cu palma în masă, un semn al faptului că vorbea despre ceva ce o pasionează.

Handbalul i-a oferit Mihaelei și oportunitatea de a-și plăti studiile în management la Universitatea din Lisabona. Ea lucrează într-o bancă în prima parte a zilei și seara merge la antrenamente.

„Nu-mi place să stau o zi întreagă acasă și pe urmă să ies două sau trei ore să mă antrenez. Eu trebuie să fac ceva, să mă mișc. Lucrez cu publicul. E interesant că de multe ori vin persoane din România, Moldova și se uită la mine «da tu tot?». «Ia, eu tot, tot de-acolo». Vorbesc cu ei, îi ajut cu problemele pe care le au. E interesant. În loc să șed acasă, pe sofa, să privesc Netflix... E mai productiv.”

+11 FOTO

„După ce am pierdut buneii, cred că am început să pun preț pe momentele cu familia”

În vara anului 2026, contractul Mihaelei Minciună cu Benfica se va încheia și sportiva nu a luat încă nicio decizie legată de viitor. Pare tentată să mai încerce o experiență în străinătate și să joace într-un campionat mai puternic.

Între timp, încearcă să ajute naționala de handbal feminin a Portugaliei să se califice la Campionatul European de la anul. Aflate în grupă cu Muntenegru, Insulele Feroe și Islanda, lusitanele au un bilanț de o victorie și o înfrângere.

Următoarea fereastră va fi în luna martie a anului 2026, când Portugalia va juca, în dublă manșă, cu Insulele Feroe.

În finalul interviului, Mihaela Minciună a răspuns, cu răbdare și calm, la încă 5 întrebări legate de viața ei, de lecțiile învățate de la părinți și de handbalul portughez.

-  Care sunt pasiunile tale?
- Eu sunt o persoană de casă. Nu sunt o persoană de plimbare, de cafea, de bar, de discotecă. Pe vremuri eram așa. Acum îmi place timpul acasă, timpul cu familie. Mai tare și mai mult după ce am pierdut buneii, cred că am început să pun pret pe momentele cu familia.

- Ce au spus bunicii că ai venit în România?
- Ultima dată când am venit aici am jucat cu România pentru play-off. O fost mai aproape de Moldova și bunelul a venit cu țaca, cu mătușă-mea. El, bucuros, stătea, privea joaca și lângă dânsul era o femeie. Mi-a zis că i-a spus că el e de la Moldova, dar ține cu Portugalia pentru că nepoata lui joacă acolo. Dacă jucam acum în România, apăi sigur că, săptămână de săptămână, erau aici și priveau meciurile. Chiar dacă nu înțeleg nimic din handbal.

Mihaela Minciună: „Portugalia mi-a deschis uși. Dar caracterul meu e 100% moldovenesc”

- Care e o lecție învățată de la părinți?
- Ai, atâtea... Ne-au învățat să fim independenți. Mama ne-a spus că poate a greșit multe lucruri în viață, poate nu a fost tare prezentă din cauza lucrului, că stătea de zi până noaptea și de noaptea până ziua. Dar cea mai mare bucurie a ei e că ne-au crescut, ne-au făcut independeți și luptători. Și știe că dacă rămânem singuri, o să facem în viață că așa ne-au învățat părinții.

- Uitându-te la viața ta, care crezi că e rezultatul trăsăturilor moldovenești și care e partea portugheză?
- Eu cred că partea luptătoare, să fac, să mă mișc, să lupt, asta e din Moldova. 100%. E din țările noastre. Ei nu-s așa. Ei îs oleacă mai... Dacă pot să mai dorm oleacă, mai dorm, dacă pot să fac oleacă mai puțin, mai fac. Asta e diferența dintre țările noastre.
Legat de partea portugheză, cred că sunt ușile pe care mi le-a deschis. Cu cetățenia moldovenească nu puteam să ajung unde pot să ajung cu cetățenia portugheză. Am ajuns unde am ajuns pentru că trăiesc în Portugalia și am cetățenia portugheză. Dar caracterul meu e tot 100% moldovenesc.

- Care sunt dorințele tale pentru handbalul feminin din Portugalia?
- Ca să crească trebuie să începem cu primul pas. Sporting, Porto, celelalte două mari echipe, trebuie să aibă secții feminine. Dacă astea două cluburi fac echipe feminine, cu Benfica împreună, handbalul a să crească în Portugalia tare, foarte tare. Așa a fost la masculin.
Eu știu că într-o zi a să aibă. Nu știu dacă am să joc în timpul acela sau nu, dar a să aibă. Și, crede-mă, când aiestea trei echipe o să aibă secții feminine, Portugalia a să fie la un alt nivel. Complet.