SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM 2025

CORESPONDENȚĂ DIN OLANDA Mai mult decât o arenă de handbal » Cum arată Rotterdam Ahoy, „labirintul” în care România joacă la CM de handbal: imagini impresionante din culise! + cât costă o bere la 350 ml

Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP) +50   FOTO
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Articol de , - Publicat joi, 27 noiembrie 2025 17:38 / Actualizat joi, 27 noiembrie 2025 17:39

Rotterdam Ahoy este arena unde România își va disputa meciurile la Campionatul Mondial de handbal feminin.

  • Reporterul Adrian Jitea și fotoreporterul Ionuț Iordache sunt la Rotterdam alături de naționala României și vor transmite toate informațiile și imaginile care contează

România debutează astăzi la Campionatul Mondial de handbal feminin. De la ora 19:00, în Rotterdam Ahoy, „tricolorele” vor da peste naționala Croația într-o arenă transformată peste noapte.

Rotterdam Ahoy, mai mult decât o arenă sportivă

Grandoarea locului reiese încă de la primii pași sau de la prima frână în parcarea cu peste 2.500 de locuri. Un complex inaugurat în 1971, care necesită pentru întreținere 200 de angajați permanenți și care produce anual venituri de 60 milioane de dolari.

Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+45 FOTO

Rotterdam Ahoy este o alăturare de construcții întinse pe 45.000 m², conform calculelor actualizate în 2024, după cea mai recentă renovare. Arena principală poate găzdui până la 16.500 spectatori. Pentru turneul final, a fost adaptată, cochetă, cu leduri, lumini și tot ce mai găsești prin NBA, competiția care stabilește trendul. Peste 9.000 de fani încap acum în tribunele ridicate pe o structură metalică.

În afara arenei de handbal, complexul deține și alte hale, adaptabile pentru concerte, piese de teatru, târguri și alte evenimente.

În pragul Mondialului, totul a prins viață. Holurile imense din jurul terenului sunt pline cu spații de divertisment. Arunci la poartă și câștigi premii, te lansezi pe un teren gonflabil. Nu te poți plictisi.

GALERIE FOTO. Imagini spectaculoase din interiorul Rotterdam Ahoy, în „buza” meciului România - Japonia

Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Imagini din sala Rotterdam Ahoy FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
+45 FOTO

Un adevărat mall cu magazine și restaurante, în capătul căruia se află zona dedicată presei. Un labirint prin care te-ai pierde fără voluntarii instalați în posturi cu mai bine de 3 ore înaintea meciului.

Încă se puneau la punct ultimele detalii, se tăiau ultimele panglici, se verificau frigiderele. Sau ceainicele. Afara, termometrele arată 8 grade Celsius. Dar ploaia agansată și vântul fac ca totul să se simtă crunt.

Prețurile, adaptate și ele evenimentului:

  • o bere la 350 ml - 5,25 euro
  • un pahar cu vin - 5,75 euro
  • un Pepsi la 0,5 l - 4,76 euro
  • un Red Bull - 5,75 euro
  • o porție de cartofi - 5,25 euro
  • o porție de Nachos - 9,50 euro
  • o porție de paste - 8,50 euro
  • un tricou original al naționalei Olandei - 55 euro
  • mingea oficială - 95 de euro
  • replica - 25 de euro.

Spațiul dedicat media are peste 50 de locuri pe scaune, toate condițiile pentru o interacțiune rapidă și precisă. Înaintea noastră, a românilor, ajunsese un singur alt jurnalist, reprezentant al presei nipone. De la ora 21:30, tot în grupa României, Japonia va înfrunta Danemarca.

Ce evenimente majore a găzduit Rotterdam Ahoy de-a lungul anilor:

  • turneul ATP de la Rotterdam
  • Campionatele Europene de atletism indoor în 1973
  • Campionatul Mondial de hochei în 1973
  • Campionatul Mondial de gimnastică în 1987
  • mai multe turnee final de tenis de masă
  • Campionatul Mondial de volei masculin în 2019
  • Campionatul Mondial de volei feminin în 2022
  • zeci de concerte anual

Ce meciuri se vor juca în Rotterdam Ahoy în prima fază a competiției

Grupa A:

  • 27 noiembrie, ora 19:00 » România – Croația
  • 27 noiembrie, ora 21:30 » Danemarca – Japonia
  • 29 noiembrie, ora 19:00 » România – Japonia
  • 29 noiembrie, ora 21:30 » Croația – Danemarca
  • 1 decembrie, ora 19:00 » Japonia – Croația
  • 1 decembrie, ora 21:30 » Danemarca - România

Grupa E:

  • 28 noiembrie, ora 19:00 » Austria – Egipt
  • 28 noiembrie, ora 21:30 » Olanda – Argentina
  • 30 noiembrie, ora 19:00 » Austria – Argentina
  • 30 noiembrie, ora 21:30 » Egipt – Olanda
  • 2 decembrie, ora 19:00 » Argentina – Egipt
  • 2 decembrie, ora 21:30 » Olanda - Austria
Citește și:
Nigeria redeschide un subiect dureros, după tragicul accident în care doi apropiați ai lui Anthony Joshua au murit
Box
Nigeria redeschide un subiect dureros, după tragicul accident în care doi apropiați ai lui Anthony Joshua au murit
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Superliga
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Campionate
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (5)
___Van__Basten___
___Van__Basten___  •  27 Noiembrie 2025, 18:29

Dar o portie de mici cu paine si mustar?!

bogat
bogat  •  27 Noiembrie 2025, 18:29

Acum ca ati dat preturile din sala de la Rotterdam se vor gasi romani sa spuna ca e mai iefting decat la noi. :))

___Van__Basten___
___Van__Basten___  •  27 Noiembrie 2025, 18:28

Cat costa o bere?!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează