FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

Bogdan Andone a reacționat după ce a demolat-o pe CFR Cluj: „E departe play-off-ul. Mai sunt multe puncte”

Bogdan Andone. FOTO: Imago Images
Bogdan Andone. FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 29 noiembrie 2025 19:47 / Actualizat sambata, 29 noiembrie 2025 22:09

Bogdan Andone, antrenorul celor de la FC Argeș, a vorbit după ce echipa sa a învins-o pe CFR Cluj, scor 3-0, într-un meci din etapa #18.

Tehnicianul și-a lăudat jucătorii, în special pe Ricardo Matos, marcator la primul gol și pasator decisiv la celelalte două reușite, și pe Borța, cel care a înscris un gol superb în minutul 45+1. De asemenea, Bogdan Andone a vorbit și despre lupta la play-off, în condițiile în care piteștenii sunt pe locul 5, cu 30 de puncte acumulate.

Bogdan Andone a reacționat după FC Argeș - CFR Cluj 3-0: „Noi suntem o echipă nou-promovată, avem mult de muncă”

„E greu de vorbit despre scor. 3-0 e un rezultat mare împotriva unei echipe foarte valoroase. Vreau să-i felicit pe jucători pentru determinare, atitudine. Vreau să le mulțumesc din inimă suporterilor, care au venit să ne susțină pe o astfel de vreme. Mă bucur că au plecat fericiți acasă.

Matos s-a schimbat în ultimele săptămâni. Fotbal știe, a făcut academia la Benfica, deci nu se pune problema. Borța a marcat același gol cu CFR în Cupă anul trecut. A recidivat. Chiar am vorbit cu el și cu Oancea. Părerea mea e că Borța ar trebui să joace în stânga, iar Oancea în dreapta, dar dacă nu se simt confortabili, e în regulă. E important că ei își asumă și au responsabilitate.

E departe play-off-ul. Mai sunt multe puncte. Fiecare joc contează. Indiferent de scor, noi suntem o echipă nou-promovată, avem mult de muncă. Mă bucură atitudinea băieților. Și-au dorit mult victoria, la fel și cu Universitatea Craiova, doar că nu am luat atunci cele mai bune decizii în atac. Rapid e o echipă foarte bună, liderul din acest campionat și va fi, cu siguranță, un meci interesant”, a transmis Bogdan Andone, conform digisport.ro.

Piteștenii sunt pe locul 5 în acest moment în Superliga, cu 30 de puncte acumulate. Pentru echipa lui Bogdan Andone urmează un duel cu Rapid în Cupa României, programat pe 2 decembrie la ora 19:30.

VIDEO. Golul FABULOS marcat de Florin Borța în FC Argeș - CFR Cluj

Clasamentul la zi în Superliga

Citește și:
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Altele
Trend ȘOCANT în Coreea de Sud! Ce au remarcat privitorii la femeile din tribune
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
Superliga
Craiova continuă sărbătoarea » Ce se întâmplă în centrul orașului
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
Superliga
Doar ei au fost alături de olteni! Cine sunt cei doi fotbaliști de la U Cluj care au rămas la sărbătoarea Universității Craiova
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Superliga
A coborât pe gazon și a sărbătorit titlul alături de Baiaram
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Profit.ro
Cum știe telefonul unde ești: GPS-ul explicat simplu
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (1)
tavictor1952
tavictor1952  •  29 Noiembrie 2025, 21:18

Argesul a jucat foarte bine.Cfr a inceput bine meciul ca o echipa care batuse cu 3-0 Rapidul.Au avut ocazii mari nefructificate.Argesul a iesit la joc si a iesit acel hent.Apoi la cateva minute un gol de generic,Borza.Apoi totul parca sa terminat pentru Cfr la un contraatac fulger.A fost totul despre daruire,determinare si putin noroc.Deocamdata locurile de play-off sunt disputate de 10-12 echipe.Sigur Craiova si Rapid vor fi acolo.Mai sunt totusi 36 de puncte de disputat.Argesul este pe un drum bun dar finalul este departe.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează