FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Mircea Bornescu a numit omul decisiv al Rapidului: „El a câștigat derby-ul cu Dinamo!”

Mircea Bornescu (45 de ani), fostul portar de la Rapid/ Foto: Cristi Preda (GSP)
Mircea Bornescu (45 de ani), fostul portar de la Rapid/ Foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026 12:51 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 13:31

Mircea Bornescu (45 de ani), fostul portar de la Rapid, a analizat pentru Gazeta Sporturilor derby-ul câștigat de giuleșteni cu Dinamo, scor 2-1.

Bornescu consideră că artizanul victoriei Rapidului e antrenorul Costel Gâlcă. De asemenea, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul ofensiv transferat în iarnă de giuleșteni. Fostul portar de la Rapid s-a declarat impresionat și de Borza, dar și de Marian Aioani.

Mircea Bornescu, după Rapid - Dinamo: „Gâlcă și-a făcut foarte bine temele”

„A fost un meci foarte bine gândit de Gâlcă. Chiar dacă în prima repriză a cedat teren și posesia în favoarea celor de la Dinamo, a știut că îi poate surprinde pe contraatac. A știut că au probleme foarte mari pe pierderea balonului.

E adevărat că au avut parte și de puțină șansă prin golul anulat al adversarilor, dar cred că și-a făcut foarte bine temele Gâlcă la meciul ăsta. Din punctul meu de vedere, a fost un derby câștigat de antrenor. A abordat foarte bine partida, i-a așteptat pe cei de la Dinamo în jumătatea proprie, apoi jucătorii au plecat pe contraatacuri foarte rapide.

Este un semn bun foarte bun pentru play-off. Pentru că împotriva echipelor care anul acesta sunt mai bine cotate, mai puternice, Rapid a jucat bine. Și dă speranțe.

Dacă va trata meciurile din play-off ca pe acesta, cu dorință, cu ambiție, cu determinare, cu o strategie foarte bine gândită, are șanse să ia titlul”, a declarat Mircea Bornescu, pentru GSP.ro.

Se pare că CFR-ul vine tare din spate, are un joc foarte bun, a avut rezultate foarte bune. Totuși, Craiova are cel mai bun lot în momentul de față în campionat.

Pentru orice echipă din play-off ar fi un avantaj să nu se califice FCSB, pentru că totuși este o echipă puternică, cu experiență, cu mentalitate de învingător, și poate câștiga împotriva oricărei formații din primele 6.

- Mircea Bornescu, pentru GSP.ro

Mircea Bornescu: „Moruțan e ceea ce lipsea Rapidului”

Întrebat despre jucătorii care i-au plăcut sâmbătă seară, Mircea Bornescu a declarat:

„În primul rând echipa a fost factorul determinant aseară, însă au fost și jucători care au jucat foarte bine. Mie mi-a plăcut foarte mult Moruțan de când a venit.

Se pare că este ceea ce lipsea Rapidului, este un jucător foarte bun, cu experiență. Borza mi-a plăcut foarte mult, este într-o creștere extraordinară”.

Despre Daniel Paraschiv, care a marcat primul gol la Rapid chiar în fața rivalei, Mircea Bornescu a spus:

„Paraschiv chiar a făcut o partidă bună, a muncit foarte mult, a dat și gol și ușor-ușor se integrează și el. Și eu sper să o țină tot așa până la finalul campionatului, să intre în ritm, să marcheze meci de meci, pentru că de asta l-a adus Rapid. Poate va juca și Koljic, depinde și de forma lui Paraschiv. Însă sunt convins că el a fost adus ca să vină cu un plus”.

60 de meciuriare Mircea Bornescu la Rapid, în toate competițiile

Mircea Bornescu: „Apărarea, foarte sigură”

Mircea Bornescu a ținut să evidențieze și randamentul defensivei în derby, lăudându-l pe Marian Aioani, preferatul lui din Superliga.

Voiam să scot în evidență și faptul că au fost foarte siguri în apărare. Defensiva a fost sigură și în ansamblu, dar și jucătorii luați individual au arătat bine, începând de la Aioani, care mie îmi place foarte mult și crește de la meci la meci.

- Mircea Bornescu, pentru GSP

Citește și:
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
Superliga
În luna mai, polițiștii i-au ciuruit mașina și era exclus din națională » Acum e liderul revelației din Superliga!
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Campionate
„Sucul-minune” a ajuns și în Premier League: de ce a devenit atât de căutată băutura care se găsește și la supermarket
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
Liga Campionilor
Marco Materazzi, înainte de Real - Inter: „Eu și Chivu, țiganii, mereu ne-am înțeles fără vorbe cu Mourinho”
„Principalul vinovat!” » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Superliga
„Principalul vinovat!” » Șeful lui U Cluj, ferm după umilința de la Craiova: „Trebuie să găsesc soluții”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (6)
creeperno1388
creeperno1388  •  22 Februarie 2026, 22:41

Coltescu

Bazaconel
Bazaconel  •  22 Februarie 2026, 14:58

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Mario.86
Mario.86  •  22 Februarie 2026, 14:22

Ce mari teme si a facut Galca ? Aceleasi ca ale lui Neagoe cand Dinamo a remizat cu Petrolul ! Orice antrenor care joaca cu Dimamo isi face aceleasi teme, nu il mai ridicati atat pe Galca ! Ei au invatat lectia...joci cu Dinamo, te aperi pe doua linii...si astepti ! Ptr ca Dinamo ataca, paseaza...insa nu au varf si le este greu cu apararile supra aglomerate ! Si un copil de 5 ani stie asta si isi face tactica ca atare !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează