INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN

Micuțul Lennart Karl s-a făcut mare! Contract prelungit, permis auto și petrecere până-n zori

Lennart Karl e îmbrățișat părintește de antrenorul Vincent Kompany / Foto: Imago
Lennart Karl e îmbrățișat părintește de antrenorul Vincent Kompany / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 23 februarie 2026 12:26 / Actualizat luni, 23 februarie 2026 13:34

Extrema lui Bayern, Lennart Karl, a împlinit 18 ani și și-a sărbătorit majoratul în stil mare, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Surpriza plăcută a acestui sezon la Bayern, Lennart Karl își dorea pentru 2026 să termine anul școlar cu bine, să-și ia permis și să-și cumpere o mașină, ca să nu mai vină la antrenament cu transportul în comun: „Mi-ar ușura mult viața”.

Își poate cumpăra mașină și va putea vota pe 8 martie, la alegerile din Bavaria

Pe 22 februarie, duminică, extrema de buzunar (1,68 m înălțime) a împlinit 18 ani și viața lui s-a schimbat dintr-un foc! Devenind major, contractul său cu Bayern s-a prelungit automat până-n 2029. Salariul său, cifrat la o sumă situată undeva între 1 și 2 milioane de euro anual, va fi ajustat cât de curând - a aflat tabloidul Bild.

Iar veștile bune nu se opresc aici. A terminat școala de șoferi și a primit permisul mult visat, iar acum poate să-și cumpere și mașină. De asemenea, pe 8 martie va fi eligibil să voteze la alegerile locale din landul Bavaria pentru prima dată în viața sa.

Și-a serbat majoratul cu 20 de prieteni, la clubul munchenez „Bossy”

Ca orice tânăr, Lennart n-a ratat ocazia de a-și sărbători majoratul în stil mare. El a petrecut noaptea de sâmbătă spre duminică în centrul orașului München, la modernul club „Bossy”, situat „în umbra” celebrei Frauenkirche și chiar lângă legendarul „salon al jucătorilor Bayern”, H'ugo's.

Puștiul lui Bayern a chefuit până-n zori împreună cu 20 de prieteni, într-un salon rezervat spcecial. El a profitat astfel de faptul că antrenorul Vincent Kompany le-a dat liber jucătorilor a doua zi după meciul cu Eintracht Frankfurt (3-2).

Lennart Karl, 7 goluri și 4 pase decisive în 30 de partide

Karl s-a transferat de la Aschaffenburg la München în iulie 2022. Iar sezonul trecut s-a remarcat cu 34 de goluri și 11 pase decisive în 30 de meciuri disputate pentru echipele U17 și U19 ale lui Bayern.

În 2025 - 2026, el a impresionat la prima echipă sub conducerea antrenorului Vincent Kompany (39). Până acum, în această stagiune, Karl a marcat șapte goluri și a oferit patru pase decisive în 30 de apariții la prima echipă.

Citește și:
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Superliga
Florin Lovin desființează transferul verii în Superliga: „E Mesia?! Eu am ceva cu jucătorii ca el!”
Mărturii terifiante! Donnarumma și partenera sa, legați și bătuți: „Am spus că sunt însărcinată, dar au continuat”
Campionate
Mărturii terifiante! Donnarumma și partenera sa, legați și bătuți: „Am spus că sunt însărcinată, dar au continuat”
„Vom avea cel mai frumos stadion din România” » Imagini cu arena de 115 milioane de euro
Liga 2
„Vom avea cel mai frumos stadion din România” » Imagini cu arena de 115 milioane de euro
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
Superliga
A refuzat 800.000 de euro ca să rămână la CFR Cluj » Ce sumă ar fi încasat clubul: „Nu îl forțăm pe om”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează