FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

FOTO George Pușcaș a început să tureze motoarele! Care este programul noii vedete a „câinilor”

George Pușcaș a început antrenamentele la Săftica, prima poză în echipamentul „câinilor”
Facebook Dinamo
George Pușcaș a început antrenamentele la Săftica, prima poză în echipamentul „câinilor” Facebook Dinamo

Articol de - Publicat miercuri, 25 februarie 2026 17:27 / Actualizat miercuri, 25 februarie 2026 17:30

George Pușcaș, 29 de ani, a început deja antrenamentele sub comanda lui Zeljko Kopic. Mai întâi, individual, treptat, va face alături de noii coechipieri. Din aprilie, va juca în play-off

George Pușcaș, 29 de ani, a efectuat deja primele ședințe de pregătire cu Dinamo, este sub comanda lui Zeljko Kopic de ieri, marți, când a fost oficializat și angajamentul cu noua sa echipă. Un contract pe un an și jumătate pentru internaționalul ce n-a mai jucat într-un meci oficial de 8 luni.

George Pușcaș a început antrenamentele sub comanda lui Zeljko Kopic

Atacantul și-a început aventura la Dinamo prin declarații care le-au mers la suflet „câinilor”. Primul pas a fost făcut, suporterii au fost impresionați de mesaje, doar că nu pot fi duși de nas. Pușcaș, care a fost analizat dur și pentru prestațiile de la echipa națională, va avea parte de critici și în tricoul „câinilor”.

George Pușcaș a început să tureze motoarele! Care este programul noii vedete a „câinilor”
George Pușcaș, antrenându-se de zor la Săftica Foto: Facebook Dinamo

Fotbalistul s-a pregătit separat în ultima perioadă, a pus accentul pe antrenamentele fizice. Va continua și în această săptămână la Săftica să se pregătească individual, după care, treptat, va începe cu noii coechipieri. Oricum, Zeljko Kopic a transmis ferm că nu va forța revenirea lui George pe terenul de fotbal, estimând să-l aibă la parametrii optimi începând cu startul lunii aprilie. Cu etapa a 3-a din play-off.

Dinamo e o familie imensă. Am simțit chiar dinainte să semnez. Atunci când voi fi pregătit să joc, o să dau tot, indiferent unde mă aflu, sunt un "câine" adevărat, sunt la Dinamo București. Am foamea să revin, să mulțumesc echipei care îmi dă șansa să mă ridic înapoi

- George Pușcaș, atacant Dinamo, reacție pentru 48TV

Zeljko Kopic despre sosirea lui George Pușcaș: „Ar fi 8 meciuri în care să ne ajute. Dacă va fi în formă, va fi bine pentru noi"

„Am avut două zile libere după meciul cu Rapid, mai ales că urmează o perioadă intensă, iar de azi reîncepem munca la intensitate maximă. Va veni și George (n.r. - Pușcaș) alături de noi, îl așteptăm cu brațele deschise. Vom vedea care sunt parametrii lui, să vedem fizic ce și cât poate, vom studia toate datele oferite de teste. Abia apoi vom face planul când să poată juca și când va fi optim pentru el, pentru Dinamo.

Vom face un plan individual de pregătire pentru el, nu vom forța. Nu pot spune acum exact când va fi gata de joc. Trebuie să-l simt, să-l văd cum reacționează la antrenamentele individuale. Apoi, cu echipa.

8goluri a marcat George Pușcaș în sezonul trecut, pentru Bodrumspor, în prima ligă turcă

Oricum, prima săptămână, va face individual. Am putea emite estimări, dar ele nu sunt corelate, momentan, cu ceea ce este în realitate și ceea ce se poate întâmpla. În cel mai optimist mod posibil, cred că după pauza cauzată de meciurile naționalei României (n.r. barajul cu Turcia de pe 26 martie, apoi un eventual baraj pe 30 martie) ar putea fi o opțiune pentru echipă. Să vedem.

Poate din etapa a treia a play-off-ului. Ar însemna opt meciuri în lupta pentru titlu, ar fi ceva. Dacă va fi în formă, va fi foarte bine pentru noi și pentru el", a comentat Zeljko Kopic pentru GSP.ro.

I-am luat pulsul lui George. Este o persoană bună, are pedigree de fotbalist, mi-a plăcut de el. Mi-a zis că se gândește la echipa națională, că vrea să revină la nivelul cel mai important. Este foarte optimist și dispus la a face tot ca să ajungă în vârf. Poate să ne ajute în obiectivele noastre

- Zeljko Kopic, antrenor Dinamo

Citește și:
O campioană din Superliga SE SUFOCĂ în datorii, iar jucătorii pregătesc proteste radicale! „Vor să boicoteze antrenamentele!”
Superliga
O campioană din Superliga SE SUFOCĂ în datorii, iar jucătorii pregătesc proteste radicale! „Vor să boicoteze antrenamentele!”
„Camavinga este un prost! Știți ce ar fi trebuit să-i facă jucătorii?” » L-a făcut praf, după eliminarea lui Real Madrid
Liga Campionilor
„Camavinga este un prost! Știți ce ar fi trebuit să-i facă jucătorii?” » L-a făcut praf, după eliminarea lui Real Madrid
Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””
Liga Campionilor
Nu s-a văzut la TV! Carvajal s-a răstit la el și l-a arătat cu degetul, direct pe teren: „E din vina ta de c***t!””
Florentino Perez a năvălit furios în vestiarul Realului, a scos un jucător afară și și-a vărsat furia pe vedete: „Tu ieși, nu privi și nu asculta ce se va întâmpla acum”
Liga Campionilor
Florentino Perez a năvălit furios în vestiarul Realului, a scos un jucător afară și și-a vărsat furia pe vedete: „Tu ieși, nu privi și nu asculta ce se va întâmpla acum”
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Fabrică-emblemă a regimului comunist, gata să fie vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!