Articol de David Istrate - Publicat joi, 26 februarie 2026, 15:19 / Actualizat joi, 26 februarie 2026 15:23
Organizatorii turneului de la Austin (21 februarie – 1 martie) au anunțat că au pregătit o „cameră a furiei”, în care jucătoarele pot să își manifeste frustrarea fără să se teamă că vor fi filmate și că imaginile se vor răspândi pe internet.
La Australian Open, după ce a pierdut în sferturile de finală, Coco Gauff a fost filmată în incinta complexului din Melbourne în timp ce lovea, nervoasă, racheta de pământ. Imaginile s-au răspândit rapid la internet și, dincolo de reacțiile pe care le-a provocat, a declanșat o dezbatere legată de intimitatea jucătoarelor și de cât de mult e în regulă să fie filmate.
Iga Swiatek, exasperată la Australian Open: „Suntem jucători de tenis sau animale de la zoo?”
Gauff s-a plâns de acest aspect la conferința de presă și apoi alte jucătoare, precum Iga Swiatek sau Jessica Pegula, i-au luat apărarea și au criticat tendința televiziunilor de a surprinde fiecare moment.
„Întrebarea este: suntem jucători de tenis sau animale de la grădina zoologică, observate și atunci când își fac nevoile? OK, am exagerat, dar ar fi drăguț să avem ceva intimitate. Ar fi drăguț și să ai parte de propriile ritualuri, nu să fii mereu filmat”, a întrebat Swiatek.
„Sincer, vorbeam despre camere de filmat cu ani în urmă. Îmi amintesc că atunci când Maddie Keys era în consiliu, prioritatea ei numărul unu era să renunțăm la aceste camere. E o nebunie.
Cred că au pus până la urmă semne ca oamenii să știe că sunt camere, dar anul acesta pare și mai rău. Adică, văd că sunt în sala de sport și există un videoclip cu mine intrând în incintă. Am văzut oameni despre care nici nu știam că sunt acolo, în zone în care nu te aștepți să te urmărească cineva. Sunt în fiecare hol”, a completat-o Pegula.

Organizatorii turneului de la Austin au pregătit o „cameră a furiei”: „Fără camere de filmat”
În acest context, organizatorii turneului de la Austin au anunțat că au pregătit o „cameră a furiei”, unde jucătoarele pot să se lase pradă emoțiilor fără să le fie teamă că vor fi filmate.
„Introducem «camera furiei» de la ATX Open – prima de acest gen – unde jucătoarele pot să își exprime frustrarea sau emoția în privat, într-un mediu sigur și fără camere de filmat”, a transmis turneul din Texas, prin intermediul contului oficial.
De asemenea, organizatorii turneului din Austin au postat o fotografie cu o rachetă ruptă în jurul căreia erau următoarele mesaje: „Nu zâmbi”, „Numără până la 3”, „Poți să o faci”, „Cred în tine”, „Fă-o să conteze”.