FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV Ce pedeapsă riscă Kader Keita » GSP a vorbit cu doi avocați: „Un lucru e mai grav decât accidentul în sine!”

Kader Keita, în cătușe, la audieri, foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)
Kader Keita, în cătușe, la audieri, foto: Andrei Furnigă (GSP.ro)

Articol de , , - Publicat miercuri, 04 martie 2026, 15:56 / Actualizat miercuri, 04 martie 2026 16:15

Gazeta Sporturilor a luat legătura cu doi avocați, Virgil Boglea și Ion Vărzaru, care au explicat ce pedeapsă riscă Kader Keita (25 de ani). Marți dimineață, mijlocașul de la Rapid a lovit o femeie pe trecerea de pietoni și a plecat de la locul accidentului.

  • Rapid a jucat contra celor de la Unirea Slobozia (2-1) luni, 2 martie, de la 19:30. Kader Keita a făcut deplasarea cu echipa, iar ulterior s-a întors în București. Marți dimineața, ivorianul, în contextul Ramadanului, a mers la moscheea Frații Islamici pentru rugăciunea de dinainte de răsărit, iar la întoarcerea spre casă s-a produs accidentul.

  • Gazeta Sporturilor a intrat în posesia imaginilor de pe camerele de supraveghere, unde se vede clar impactul. Mașina condusă de Keita a izbit-o din plin pe femeia de 67 de ani, pe trecerea de pietoni, care părea nesemaforizată. Ulterior, jucătorul a fugit de la fața locului accidentului. Mai târziu a mers la antrenament, iar sursele GSP au explicat că acolo nu i-a spus nimănui ce s-a întâmplat.

  • Ulterior, poliția l-a identificat pe Kader Keita și l-a reținut pentru 24 de ore. Azi, a fost prezent la Tribunalul București pentru audieri.

Doi avocați au explicat pentru GSP ce urmează pentru Kader Keita: „Există posibilitatea să fie arestat 30 de zile”

Avocatul Virgil Boglea a intrat în direct la GSP Live și a punctat că fapta cea mai gravă comisă de către Keita este că a plecat de la locul accidentului. Din spusele lui Boglea, Keita ar putea primi o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

„Din ce am văzut eu, principalele acuzații care ar putea fi îndreptate împotriva lui ar fi vătămare corporală din culpă - dacă ar fi fost băut sau sub influența unor substanțe, sau dacă victima are nevoie de îngrijiri medicale, dar și părăsirea locului accidentului.

Pentru vătămare corporală din culpă nu avem toate detaliile. Nu știu dacă poate fi acuzat, pentru că, pe lângă faptă, chiar dacă a fost pe trecere sau pe trotuar, nu prea contează împrejurarea asta în condițiile de față ca să reții infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Mai mult contează dacă era băut sau sub influența altor substanțe sau dacă victima necesită îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile.

+5 FOTO

Pentru părăsirea locului accidentului, unde am înțeles că există probe solide, acolo este o situație gravă! Infracțiune surprinzător mai gravă din perspectiva pedepsei, pentru că vătămarea corporală din culpă are limită de pedeapsă mai mică, iar la părăsirea locului accidentului pedeapsa este de la 2 la 7 ani. În condițiile acestea se poate trezi cu o propunere de arestare. Am citit că astăzi o să se prezinte la audieri. Există și posibilitatea să fie arestat 30 de zile.

Dacă nu ar fi plecat de la fața locului, situația ar fi fost mult mai simplă pentru el. Depindea de numărul de zile de îngrijiri medicale ale victimei. Asta doar din perspectivă penală, din perspectivă civilă se ocupă asigurările. Dar nu era o situație atât de gravă dacă nu părăsea locul accidentului.

Asta dacă se dovedește că jucătorul a plecat de la locul accidentului. Poliția de multe ori comunică ceva și își asumă în mod oficial, ca la finalul dosarului să se trezească cu o achitare. Adică să se constate că inculpații nu erau vinovați de ceea ce îi acuza inițial poliția.

Trebuie tratate cu responsabilitate aceste acuzații, mai ales că este o persoană care suscită interes public. Este un jucător care se află la o echipă din fruntea clasamentului din Superliga. Trebuie prudență în comunicările publice.

În comunicatul poliției se spune că femeia ar fi spus inițial echipajului de ambulanță că ar fi căzut, acum nu știu. Există cazuri în care victimele se înțelegeau cu conducătorii auto, ca mai apoi să se consulte cu alte persoane și să considere că ar putea obține ceva de acolo, în principiu bani, iar apoi să își schimbe poziția.

Cel puțin pentru starea de prevenție, astăzi va lua o decizie procurorul, dacă trimite la arestare sau poate îi dă un control judiciar, pentru a continua cariera”, a spus Virgil Boglea, la GSP Live.

Nu văd de ce clubul Rapid s-ar îndrepta împotriva jucătorului. Nu este un comportament de indisciplină în cadrul clubului. E un accident, i se poate întâmpla oricui

- Virgil Boglea, avocat, la GSP Live

„Nu este exclus să primească închisoare cu suspendare și în cazul în care victima ar muri”

Gazeta Sporturilor a discutat și cu avocatul Ion Vărzaru, care a susținut că jucătorul Rapidului poate primi inclusiv închisoare cu suspendare.

„Acum totul depinde de judecător, dar în esență va fi o pedeapsă, pentru că a săvârșit două acțiuni. Cu privire la prima, care este vătămarea corporală, se va vedea. Vătămarea corporală din culpă este infracțiune doar dacă victima a suferit una dintre următoarele consecințe. Să fi necesitat mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, care nu sunt sinonime cu zilele petrecute în spital sau în convalescență, sunt aprecieri ale medicinei legale care are în vedere vârsta și posibilitățile de recuperare.

Dacă este îndeplinită condiția aceasta sau cea că i-a fost pusă viața în pericol - aici iar este o paranteză, viața pusă în pericol nu înseamnă că te-a lovit mașina și trebuia să mori; viața pusă în pericol din punctul de vedere al medicinei legale este atunci când victima a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență în urma unei hemoragii și dacă nu era corectată la timp murea sau dacă a suferit o infirmitate sau un prejudiciu estetic permanent. Dacă una dintre aceste condiții este atinsă, vorbim și despre vătămare corporală din culpă.

Dacă nu este atinsă, atunci se va clasa dosarul și rămâne doar fapta de părăsire a locului accidentului. Tu, ca vinovat, trebuie să demonstrezi că în momentul în care s-a produs accidentul nu ai conștientizat că ai produs o vătămare. Dacă tu ai plecat și ai conștientizat că victima a pățit ceva, chiar dacă ți-a spus și victima să pleci, aveai obligația legală de a chema poliția.

Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu are istoric infracțional, instanța nu ar trebui să îi dea pedeapsă cu executare, dar asta este atribuția judecătorului. Au fost și situații în care eu am reprezentat victime unde, deși inculpatul nu avea istoric, a primit pedeapsă cu executare.

Ce pedeapsă riscă Kader Keita » GSP a vorbit cu doi avocați: „Un lucru e mai grav decât accidentul în sine!”
Kader Keita, fotbalistul Rapidului, foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Sunt multe aspecte la mijloc. Nu prea s-a întâmplat să fie dictate pedepse cu executare în aceste cazuri, dar nu este exclus. Dacă doamna moare, se schimbă încadrarea. Dacă, Doamne, ferește!, se întâmplă să moară și medicina legală constată că este din cauza accidentului, se transformă în faptă de ucidere din culpă, iar atunci cresc șansele de pedeapsă cu executare. Sunt limite minime și maxime ale pedepsei, nu m-aș hazarda să spun o anumită pedeapsă în ani, dar nici atunci nu este exclus să primească cu suspendare”, a declarat avocatul Ion Vărzaru pentru Gazeta Sporturilor.

VIDEO | Atenție, imagini șocante: filmul accidentului cumplit produs de Kader Keita, fotbalistul Rapidului

Citește și:
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Superliga
Decizia instanței în cazul lui Kader Keita » Vești groaznice de la spital
Dramatism în Cupa României Betano! Știm prima semifinală, după ce Argeș - Bistrița s-a decis în prelungiri
Cupa Romaniei
Dramatism în Cupa României Betano! Știm prima semifinală, după ce Argeș - Bistrița s-a decis în prelungiri
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Stiri extrasport
Formau cel mai frumos cuplu din fotbal, dar s-au despărțit » Viktoria, apariție de senzație după divorț: „Picioarele tale par fără sfârșit!”
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Superliga
Acționarul echipei din Superliga aruncă bomba: „Riscăm să nu luăm licența!” + Explicațiile prăbușirii: „Ne-am rupt gâtul!”
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Profit.ro
Surpriza de la pompă: prețul benzinei din România crește considerabil de azi
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (8)
chaos.in.society
chaos.in.society  •  04 Martie 2026, 17:51
Postat de CC69 pe 04 Martie 2026, 17:15

Imi cer scuze dar care este legatura cu tara ?

Cazurile Teo Peter, Mario Iorgulescu, Șerban Huidu, Carmen Paunescu(soția lui Adrian Păunescu) și a multor staruri care au profitat de relații și de o justiție preferențială. Iar ăsta este un caz care se aplică pe situații de accidente rutiere, să vezi în fiecare domeniu cum e putregaiul în țara asta. Păcat, potențial există, reguli ba!

MarianFlorin44
MarianFlorin44  •  04 Martie 2026, 17:43

Lege de 2 lei...daca parasesti locul accdentului ar trebui sa fii incadrat la tentativa de omor sau omor in cazul in care victima decedeaza...deci tu pleci si lasi un om sa moara efectiv...nu conteaza ca te-ai speriat ca .... nu suntem copii mici, suntem oameni in toata firea cu responsabilitati.

bogdangeorge84
bogdangeorge84  •  04 Martie 2026, 17:39
Postat de bibishor pe 04 Martie 2026, 16:17

E clar, in 2-3 zile vom afla ca victima e vinovata, ca nu avea ce sa caute la ora aia pe strada.

Vina este a tuturor, conducem când prindem drumul liber ca niște mizerabili, nu respectăm pietonii pe trecere , stopuri , intersecții, mașini puternice care uită că limita în oraș este 50 km/h și maxim 30 km/h în zona trecerilor de pietoni , dar cine respectă. De ce să respecți dacă nu există un mijloc de sancțiune în zona ? Gropile da , poate, dar unul care are mașină de firma , nici de gropi nu ține cont. Unde sunt camerele video și iluminarea trecerilor de pietoni ? Unde sunt? Au fost acoperite cu sarea d lui Ciucu sau piperul intelectualului Nicușor Dan? Sau nu au semnal de la cartelele cumpărate fără buletin ale lui Arafat? E vina românilor, în primul rând.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează