Articol de Marian Ursescu, Cătălin Tolontan, Cristi Preda (foto) - Publicat duminica, 10 august 2008 00:00
"Doamnelor şi domnilor, închideţi-vă telefoanele mobile!", spune chinezul în costum care face oficiile de gazdă ale conferinţei de presă. S-a terminat premierea categoriei 48 de kilograme. Sportivele au ajuns în sală.
Sînt peste 50 de jurnalişti chinezi, cam 10 români şi toţi atîţia argentinieni. Dar din zecile de oameni înalţi sau scunzi, veseli sau încrîncenaţi, ziarişti sau militanţi, unul singur este campion: fata din mijlocul mesei, fata transpirată, fata desculţă. Alina Dumitru.
Mai repede, mai repede!
Ziua a început cu 13 ore mai devreme, cînd Alina s-a sculat. "E momentul tău", i-a spus antrenorul Bercean. "Bine, maestre", a zîmbit Piţi.
Să dăm pe repede înainte! Cîntar, micul dejun, acelaşi ceai cu miere şi lămîie, bagaj, perie... Mai repede!, vă grăbiţi, uite, o mutăm pe Alina în sală.
Discretul domn Vizer
Primul adversar: unguroaica Csernoviczki. Blondă, puternică şi optimistă după ce o pulverizase prin ippon pe brazilianca Menezes. "A fost un meci greu, mai greu decît ne-am aşteptat. Dar trebuia să-l cîştigăm", a spus cineva din delegaţia României. Nu, sursa nu e Marius Vizer. Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo stătea încordat cu ochii la tatami. Încordarea îi boţise sacoul de cinci stele. Venise şi ziua lui.
Tragere la sorţi suspectă
Stop! Să lămurim ceva. Alina a avut parte de cea mai proastă tragere la sorţi posibilă. Cu excepţia cubanezei Bermoy, toate pretendentele la medalie au fost pe tabloul 1, cel al româncei. Vizer n-a avut ce face. Dar influenţa lui a lubrifiat, mai apoi, discret, traseul Alinei. "E şi victoria lui", spune aceeaşi sursă.
"Mă repar eu"
Dar nimic nu era posibil fără lupta sălbatică a Alinei şi fără calmul de urs al antrenorului Bercean. Csernoviczki a cedat secundă cu secundă. Ea a reuşit un Yuko, dar Alina a răspuns cu un Waza-ari şi un Koka.
Nu ştim exact ce înseamnă :-) , numai că Waza-ari e mai valoros. După cinci minute grele, "se slăbeşte şi un kilogram pe meci", arbitrul a indicat-o pe Alina şi ea a ridicat mîinile în sus. Iese de pe tatami concentrată şi niţel mai surdă decît venise. Din imprudenţă, unguroaica a lovit-o în urechea stîngă, "cea cu care aude mai greu", zice antrenorul.
Prima lovitură şi prima victorie. "Mă repar eu", zîmbeşte sec Alina în drum spre vestiar.
Din nou lovită
Meciul al doilea e tot istoria unei dureri. Pe coreeanca Youngran o învinsese în ambele dăţi cînd se întîlniseră. Dar după 60 de secunde publicul oftează pentru că o vede pe Alina cum se lasă în jos, chircită ca un melc. "A trosnit ceva în mine".
Urmează secunde de suspans. Arbitrul se uită întrebător. Continuă? Luptătoarea se răsuceşte de la şold, îşi lasă mîinile spre podea, vai de fundul nostru!, poate că totul se termină acum, aici.
Ippon
Dar Alina îşi trage poalele chimonoului cu gestul unei fetiţe şi reia dintr-o dată meciul. Coreeanca dă înapoi. A noastră atacă. Îşi fereşte puţin partea lovită, dar atacă turbat, atacă nesocotit, atacă pînă cînd în minutul 2:20 reuşeşte un ippon.
- De ce ai atacat aşa?
- Nu mai puteam.
- Cum nu mai puteai?
- Îmi era teamă că nu voi termina meciul de durere. Şi am încercat să-l termin cu orice preţ.
Intră în scenă Tani Ryoko
Urmează o pauză de două ore. Şi cea mai lungă aşteptare din viaţa ei.
În semifinală vine Tani Ryoko, care nu e o sportivă, ci un Calatrava, o arhitectă care a modificat nu doar oasele adversarelor, ci şi percepţia publicului din întreaga lume despre judo.
4 Olimpiade are la activ, pînă la Beijing, Tani Ryoko: 2 medalii de aur, 2 medalii de argint
"Cel mai bun lucru la care mă aştept este aurul, iar cel mai rău este aurul"
Expresia preferată a lui Tani Ryoko
În mod normal, orice om sănătos ar lua-o la fugă din faţa acestui monstru sportiv înalt de 1,46 şi cu o forţă fizică şi mentală fără precedent.
În mod normal, nimeni nu s-ar putea gîndi că poţi bate o judoka în faţa căreia, de 16 ani, nici o adversară nu are palmares pozitiv.
În mod normal. Dar Alina Dumitru nu e un om normal. Ea e un om care intră pe tatami şi o domină psihic pe japoneză. "Am stat tot timpul cu priza pe ea", explică. Secundele trec.
Arbitrul le penalizează pe amîndouă pentru că se anulează în căutări. E o negociere a breşei care nu face meciul spectaculos, dar creşte tensiunea pînă la demenţă.
"Vă mulţumesc, v-am auzit strigîndu-mi numele din tribună!"
Expresia favorită a Alinei
Fruntea samurailor
Cu 20 de secunde înainte de final, cînd toată lumea se gîndea la Golden Time, adică la încă 5 minute de încrîncenare, vine şocul. Arbitrul o penalizează pe Ryoko! Japoneza de 33 de ani înţepeneşte. Întoarce privirea. "Niciodată nu şi-a pierdut cumpătul", spun ziariştii niponi. Samuraiul se pierde cu firea! SE PIERDE! ŞI ALINA CÎŞTIGĂ IN-CRE-DI-BIL.
Românca sare ca o gimnastă la sol, cu braţele în sus, sala arhiplină de japonezi lasă fruntea în jos şi antrenorul Bercean primeşte cea mai grea povară din viaţa sa. Pe fata care a învins-o pe Nemuritoarea Ryoko.
Pînă la capăt?
Ziariştii se aruncă la terminalele de Intranet. Imprimantele scîrţîie. Toată lumea printează biografia româncei acesteia frumoase, zîmbăreţe şi turbate. La vestiare, învingătoarea plînge de fericire şi-şi strînge pumnii.
"Gata, m-am descătuşat! Nu mai simt nici o presiune". Alina, Alina, cărţile nu reţin decît campionii! Ia mai duceţi-vă încolo cu înţelepciunile voastre fumate! După 20 de minute, din care doar 10 le-a petrecut la odihnă, se întoarce pentru finală.
Pe bune, Alina, doar cei care merg pînă la capăt au loc în cărţile de istorie!
Dacă ar fi jucat tenis, vă daţi seama ce păţea Federer?
Cubaneza Bermoy e cu 4 centimetri mai scundă ca Alina, cu 5 ani mai tînără şi cu mult, cu mult mai elastică. Ştiţi, genul de mulatră perfectă.
În 20 de secunde, diferenţele dispar. Şi rămîn doar sălbăticia şi inteligenţa Alinei. Ratează de puţin un ippon. Reuşeşte doar un waza-ari. Finala se transformă într-o luptă de urmărire. Alina o urmăreşte pe Alina. Alina îşi urmăreşte visul pe care l-a ţesut atunci cînd ai ei n-au avut bani să o ţină la tenis şi a ajuns la judo.
Povestea lor
În minutul 1:20 o trînteşte pe Bermoy. Salteaua alb-crem ţipă de durere, cei 3.000 de japonezi din tribună aclamă, "Ryoko nu a fost învinsă de orişicine", şi din acel moment totul se amestecă în mintea românilor din sala Gymnasium, din ţară, din faţa televizoarelor şi din Satul Olimpic, acolo unde se clatină geamurile blocului A12.
Culorile se amestecă, se lasă liniştea, unde a dispărut lumea?, şi ce caută, doamnelor şi domnilor, această fată cu medalia la gît, mergînd desculţă cu un urs de bărbat lîngă ea, urmaţi de un moşneag medic formidabil?! Parcă sînt personajele unei poveşti, jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop au învins Zmeul Zmeilor, închideţi telefoanele şi lăsaţi-ne să le ascultăm istoria!
"Doamnelor şi domnilor, închideţi-vă telefoanele mobile!", spune chinezul în costum care face oficiile de gazdă ale conferinţei de presă. S-a terminat premierea categoriei 48 de kilograme. Sportivele au ajuns în sală.
Sînt peste 50 de jurnalişti chinezi, cam 10 români şi toţi atîţia argentinieni. Dar din zecile de oameni înalţi sau scunzi, veseli sau încrîncenaţi, ziarişti sau militanţi, unul singur este campion: fata din mijlocul mesei, fata transpirată, fata desculţă. Alina Dumitru.
Mai repede, mai repede!
Ziua a început cu 13 ore mai devreme, cînd Alina s-a sculat. "E momentul tău", i-a spus antrenorul Bercean. "Bine, maestre", a zîmbit Piţi.
Să dăm pe repede înainte! Cîntar, micul dejun, acelaşi ceai cu miere şi lămîie, bagaj, perie... Mai repede!, vă grăbiţi, uite, o mutăm pe Alina în sală.
Discretul domn Vizer
Primul adversar: unguroaica Csernoviczki. Blondă, puternică şi optimistă după ce o pulverizase prin ippon pe brazilianca Menezes. "A fost un meci greu, mai greu decît ne-am aşteptat. Dar trebuia să-l cîştigăm", a spus cineva din delegaţia României. Nu, sursa nu e Marius Vizer. Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo stătea încordat cu ochii la tatami. Încordarea îi boţise sacoul de cinci stele. Venise şi ziua lui.
Tragere la sorţi suspectă
Stop! Să lămurim ceva. Alina a avut parte de cea mai proastă tragere la sorţi posibilă. Cu excepţia cubanezei Bermoy, toate pretendentele la medalie au fost pe tabloul 1, cel al româncei. Vizer n-a avut ce face. Dar influenţa lui a lubrifiat, mai apoi, discret, traseul Alinei. "E şi victoria lui", spune aceeaşi sursă.
"Mă repar eu"
Dar nimic nu era posibil fără lupta sălbatică a Alinei şi fără calmul de urs al antrenorului Bercean. Csernoviczki a cedat secundă cu secundă. Ea a reuşit un Yuko, dar Alina a răspuns cu un Waza-ari şi un Koka.
Nu ştim exact ce înseamnă :-) , numai că Waza-ari e mai valoros. După cinci minute grele, "se slăbeşte şi un kilogram pe meci", arbitrul a indicat-o pe Alina şi ea a ridicat mîinile în sus. Iese de pe tatami concentrată şi niţel mai surdă decît venise. Din imprudenţă, unguroaica a lovit-o în urechea stîngă, "cea cu care aude mai greu", zice antrenorul.
Prima lovitură şi prima victorie. "Mă repar eu", zîmbeşte sec Alina în drum spre vestiar.
Din nou lovită
Meciul al doilea e tot istoria unei dureri. Pe coreeanca Youngran o învinsese în ambele dăţi cînd se întîlniseră. Dar după 60 de secunde publicul oftează pentru că o vede pe Alina cum se lasă în jos, chircită ca un melc. "A trosnit ceva în mine".
Urmează secunde de suspans. Arbitrul se uită întrebător. Continuă? Luptătoarea se răsuceşte de la şold, îşi lasă mîinile spre podea, vai de fundul nostru!, poate că totul se termină acum, aici.
Ippon
Dar Alina îşi trage poalele chimonoului cu gestul unei fetiţe şi reia dintr-o dată meciul. Coreeanca dă înapoi. A noastră atacă. Îşi fereşte puţin partea lovită, dar atacă turbat, atacă nesocotit, atacă pînă cînd în minutul 2:20 reuşeşte un ippon.
- De ce ai atacat aşa?
- Nu mai puteam.
- Cum nu mai puteai?
- Îmi era teamă că nu voi termina meciul de durere. Şi am încercat să-l termin cu orice preţ.
Intră în scenă Tani Ryoko
Urmează o pauză de două ore. Şi cea mai lungă aşteptare din viaţa ei.
În semifinală vine Tani Ryoko, care nu e o sportivă, ci un Calatrava, o arhitectă care a modificat nu doar oasele adversarelor, ci şi percepţia publicului din întreaga lume despre judo.
4 Olimpiade are la activ, pînă la Beijing, Tani Ryoko: 2 medalii de aur, 2 medalii de argint
"Cel mai bun lucru la care mă aştept este aurul, iar cel mai rău este aurul"
Expresia preferată a lui Tani Ryoko
În mod normal, orice om sănătos ar lua-o la fugă din faţa acestui monstru sportiv înalt de 1,46 şi cu o forţă fizică şi mentală fără precedent.
În mod normal, nimeni nu s-ar putea gîndi că poţi bate o judoka în faţa căreia, de 16 ani, nici o adversară nu are palmares pozitiv.
În mod normal. Dar Alina Dumitru nu e un om normal. Ea e un om care intră pe tatami şi o domină psihic pe japoneză. "Am stat tot timpul cu priza pe ea", explică. Secundele trec.
Arbitrul le penalizează pe amîndouă pentru că se anulează în căutări. E o negociere a breşei care nu face meciul spectaculos, dar creşte tensiunea pînă la demenţă.
"Vă mulţumesc, v-am auzit strigîndu-mi numele din tribună!"
Expresia favorită a Alinei
Fruntea samurailor
Cu 20 de secunde înainte de final, cînd toată lumea se gîndea la Golden Time, adică la încă 5 minute de încrîncenare, vine şocul. Arbitrul o penalizează pe Ryoko! Japoneza de 33 de ani înţepeneşte. Întoarce privirea. "Niciodată nu şi-a pierdut cumpătul", spun ziariştii niponi. Samuraiul se pierde cu firea! SE PIERDE! ŞI ALINA CÎŞTIGĂ IN-CRE-DI-BIL.
Românca sare ca o gimnastă la sol, cu braţele în sus, sala arhiplină de japonezi lasă fruntea în jos şi antrenorul Bercean primeşte cea mai grea povară din viaţa sa. Pe fata care a învins-o pe Nemuritoarea Ryoko.
Pînă la capăt?
Ziariştii se aruncă la terminalele de Intranet. Imprimantele scîrţîie. Toată lumea printează biografia româncei acesteia frumoase, zîmbăreţe şi turbate. La vestiare, învingătoarea plînge de fericire şi-şi strînge pumnii.
"Gata, m-am descătuşat! Nu mai simt nici o presiune". Alina, Alina, cărţile nu reţin decît campionii! Ia mai duceţi-vă încolo cu înţelepciunile voastre fumate! După 20 de minute, din care doar 10 le-a petrecut la odihnă, se întoarce pentru finală.
Pe bune, Alina, doar cei care merg pînă la capăt au loc în cărţile de istorie!
Dacă ar fi jucat tenis, vă daţi seama ce păţea Federer?
Cubaneza Bermoy e cu 4 centimetri mai scundă ca Alina, cu 5 ani mai tînără şi cu mult, cu mult mai elastică. Ştiţi, genul de mulatră perfectă.
În 20 de secunde, diferenţele dispar. Şi rămîn doar sălbăticia şi inteligenţa Alinei. Ratează de puţin un ippon. Reuşeşte doar un waza-ari. Finala se transformă într-o luptă de urmărire. Alina o urmăreşte pe Alina. Alina îşi urmăreşte visul pe care l-a ţesut atunci cînd ai ei n-au avut bani să o ţină la tenis şi a ajuns la judo.
Povestea lor
În minutul 1:20 o trînteşte pe Bermoy. Salteaua alb-crem ţipă de durere, cei 3.000 de japonezi din tribună aclamă, "Ryoko nu a fost învinsă de orişicine", şi din acel moment totul se amestecă în mintea românilor din sala Gymnasium, din ţară, din faţa televizoarelor şi din Satul Olimpic, acolo unde se clatină geamurile blocului A12.
Culorile se amestecă, se lasă liniştea, unde a dispărut lumea?, şi ce caută, doamnelor şi domnilor, această fată cu medalia la gît, mergînd desculţă cu un urs de bărbat lîngă ea, urmaţi de un moşneag medic formidabil?! Parcă sînt personajele unei poveşti, jumătate de om călare pe jumătate de iepure şchiop au învins Zmeul Zmeilor, închideţi telefoanele şi lăsaţi-ne să le ascultăm istoria!
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
