FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

VIDEO Mircea Lucescu a vorbit cu Jerry Gane și le-a transmis un mesaj „tricolorilor”: „M-a sunat de la spital”

Ionel Gane, înainte de Slovacia - România // FOTO: Facebook
Ionel Gane, înainte de Slovacia - România // FOTO: Facebook

Articol de - Publicat luni, 30 martie 2026 19:40 / Actualizat luni, 30 martie 2026 20:42

Ionel Gane (54 de ani), antrenorul secund al lui Mircea Lucescu la echipa națională, a vorbit în conferința de presă premergătoare duelului de marți seara de la Bratislava, în partida amicală împotriva Slovaciei. „Jerry” Gane îi ține locul selecționerului, după ce acesta a avut probleme medicale și continuă să fie internat în Spitalul Universitar de Urgență din București.

Ionel Gane a explicat situația echipei și modul în care stafful și jucătorii se pregătesc pentru meci. Antrenorul secund a subliniat că echipa este motivată și concentrată pentru amicalul de marți seara, că starea de spirit s-a îmbunătățit după momentele grele de ieri și că stafful se concentrează să mobilizeze jucătorii pentru a aduce o bucurie lui Mircea Lucescu.

Ionel Gane, înainte de Slovacia - România: „Ne gândim să-i aducem o bucurie lui nea Mircea”

Gane a explicat situația echipei și modul în care stafful și jucătorii se pregătesc pentru meci:

„Suntem bine pentru că și nea Mircea este bine, iar starea de spirit s-a schimbat în bine, pentru că ieri au fost momente destul de grele. Gândul meu este doar pentru meciul de mâine. Atât eu, cât și stafful meu trebuie să mobilizăm la maximum echipa. Chiar dacă este un meci amical, va trebui să-l tratăm foarte serios, pentru că ne gândim în primul rând să-i aducem o bucurie lui nea Mircea, iar după vom vedea.”

Întrebat dacă va continua și cu următorul selecționer, Gane a declarat:

„Eu am fost aici în 3 mandate, și cu Cosmin Contra, și cu Edi acum, și e o onoare să lucrez și cu Mircea Lucescu, iar pentru mine e o bucurie și o onoare că fac parte din stafful României.”

Gane a recunoscut că există emoții, dar normale, având în vedere circumstanțele:

„Da, sunt emoții, dar normale. Erau emoții și când eram jucător și făceam parte din echipa națională. E doar o conjunctură că prezența lui nea Mircea nu este aici, dar sunt emoții normale. Până la urmă jucăm un meci internațional, reprezentăm România și vom da totul la maximum.”

VIDEO. Ionel Gane: „Mircea Lucescu ne arată în continuare o lecție de viață”

Referitor la ratarea calificării la Mondial, Gane a spus:

Pe mine m-a afectat, pentru că pentru mine conta mult calificarea, dar nu s-a putut. Băieții au dat totul. Trebuie să mergem mai departe, viața și fotbalul nu se opresc aici. Mergem mai departe, pentru că vor veni alte bătălii pe care trebuie să le câștigăm. Băieții au învățat din toate aceste meciuri. Pentru mine, această necalificare la Mondial e ca o cicatrice care cu siguranță se va vindeca în timp, dar nu ne rămâne decât să mergem mai departe cu capul sus și să aducem mai multe victorii pentru România.

Mircea Lucescu ne-a arătat și ne arată în continuare o lecție de viață prin ce a transmis și transmite. Chiar și în această dimineață, pasiunea lui, ardoarea lui, fiecare moment pe care îl are cu noi și cu echipa, eu cred că e unic în felul lui și aparte. Este un om imens, cred că e un antrenor unic. Și, totodată, sper ca mâine să-i facem o bucurie, iar când ne revedem să fim mai liniștiți.”

În final, „Jerry” Gane a povestit despre modul în care selecționerul a reacționat după evenimentul neplăcut și cum i-a transmis încurajări de la spital:

Ieri, înainte de decolare, m-a sunat de la spital, se simțea bine, iar primul lucru pe care m-a întrebat a fost cum a fost antrenamentul. I-am spus că l-am anulat după evenimentul neplăcut și atunci a spus: «Spune-le băieților să stea liniștiți și să facă un meci bun mâine». Și în dimineața asta am vorbit cu dânsul și era mai bine. O să vorbim după antrenament, pentru că va trebui să ia o decizie pentru meciul de mâine. De asta spun că modul său de viață este un exemplu pentru noi toți, cum trăiește el pentru fotbal”, a spus Gane la conferința de presă premergătoare meciului cu Slovacia.

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Tenis
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
Special
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (3)
Ninel2
Ninel2  •  30 Martie 2026, 22:57

important e ca habemus allenatore, grande allenatore, Giovannito Tersinio

Mihahaita
Mihahaita  •  30 Martie 2026, 21:54

Odihnește-te în pace, nea Lucică! Joacă niște table, plimbă nepotul prin curtea spitalului, gata cu meciurile. Oricum nu îi pasă absolut nimănui dacă batem sau pierdem sau facem egal cu Slovacia. Cu Turcia era treaba.

GigiMarga
GigiMarga  •  30 Martie 2026, 20:58

Cincinalul in 4 ani si jumatate .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează