FOTBAL  »  Superliga  »  A ÎNCEPUT RĂZBOIUL RAPID-DINAMO

"Le e frică de noi!"

Articol de - Publicat marti, 19 august 2008 00:00

Mircea Rednic spune că rapidiştii au recurs la gestul de a-l da afară de pe stadion la Galaţi deoarece se tem de Dinamo

Chiar dacă mai sînt 6 zile pînă la derbyul Rapid-Dinamo, războiul psihologic dintre cele două cluburi a început o dată cu evacuarea lui Mircea Rednic de pe arena din Galaţi, acesta fiind împiedicat să urmărească evoluţia viitorului său adversar. "A fost mîna lui Sichitiu şi a lui Zotta, ei nu-l au deloc la inimă pe Mircea de cînd antrena în Giuleşti! Copos nu a ştiut de acest lucru, altfel nu se întîmpla aşa ceva", a explicat unul dintre oficialii "cîinilor".

"S-au speriat de parcă venise Bin Laden"
Rednic a explicat ieri de ce a fost dat afară de pe stadion: "Nu am făcut nici un scandal, voiam doar să urmăresc partida. Dar simpla mea prezenţă i-a speriat, au uitat de meci, de tactică, de tot". "Alergau pe acolo de parcă era Bin Laden în tribună. Tică Dănilescu s-a dus la LPF şi a întrebat ce trebuie făcut ca să pot asista la meci, am cerut aprobare de la ei şi au zis că trebuie să fiu pe una din liste. L-am rugat pe Marius Stan să mă treacă la ei şi a zis că da, în rest nu am mai ştiut eu ce s-a întîmplat. Nu a vrut observatorul să mă lase, a primit un telefon de la Bucureşti, apoi am fost escortat pînă la ieşire ca să fie siguri că plec! Stan era într-o situaţie jenantă, iar eu nu am vrut să creez probleme, să piardă Oţelul cu 3-0, aşa că m-am ridicat şi am plecat la Bucureşti", a spus "Puriul" la Fanatik.

"Nu ştiu dacă Rapid va mai lua vreun titlu"
Antrenorul "cîinilor", care a pus serios umărul la palmaresul giuleştenilor, cucerind un titlu, două Cupe ale României şi o Supercupă, i-a înţepat pe vişinii: "După atîţia ani în care am făcut ceva pentru fotbal şi ca jucător, şi ca antrenor, am luat 2 Cupe, 2 campionate, astea n-or să le şteargă niciodată. Sînt antrenorul care a cîştigat titlul cu Rapid, poate n-or să mai cîştige ei niciodată vreun campionat! Or să mă pomenească toată viaţa. E clar că niciodată n-am să mă mai întorc la Rapid. Nu există respect acolo. Am luat decizia asta după ce mi-am dat demisia".

"Am făcut 500 de km, Cristi Borcea n-o să vrea să-mi deconteze bonurile de benzină. O să-mi zică. «N-ai fost la meci, n-ai văzut meciul, de ce să decontez»?"
Mircea Rednic, antrenor Dinamo

Citește și:
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Superliga
Tot mai aproape de transfer! Darius Olaru, așteptat la vizita medicală
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media

Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
Campionate
Cosmin Olăroiu, prezentat oficial la noua echipă
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay

Comentarii (19)
 •  20 August 2008, 10:20

sunt dinamovist de cand ma stiu(am 46 de ani)dar mi-e jena sa aud un antrenor la dinamo ca isi face probleme pentru decontul benzinei.

 •  19 August 2008, 23:30

da logic ca se tem de noi......

 •  19 August 2008, 15:52

Bah baieti cine a luat mah campionatul pentru Rapid si Dinamo in ultimii ani ?? un nimeni in fotbal.bah trezirea ca nu stiti pe ce lume sunteti. la Rapid tot timpul a existat lipsa respectului.Daca Lucescu a antrenat pe Rapid asta inseamna ca nu e Dinamovist ? E un profesionist si oriunde se duce isi face treaba !! Asa e Rapidului ii este frica de Dinamo si o sa le fie in continuare pt ca Dinamo este o forta in campionat,nu degeaba e pe primul loc ;) primul loc!!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează