FOTBAL  »  Superliga  »  UTA - FARUL

Adrian Mihalcea dezvăluie cum își va motiva jucătorii, acum că UTA este ca salvată: „Cred că este de ajuns”

Adrian Mihalcea, antrenorul lui UTA Arad
Adrian Mihalcea, antrenorul lui UTA Arad

Articol de - Publicat duminica, 26 aprilie 2026 16:37 / Actualizat duminica, 26 aprilie 2026 16:38

Adrian Mihalcea (49 de ani), antrenorul celor de la UTA, caută o nouă sursă de motivație pentru jucătorii lui, după egalul care îi asigură pe arădeni că vor rămâne în Superligă.

În etapa 6 a play-out-ului, UTA a „dat-o la pace” cu Farul, 0-0. Cu acest punct, arădenii aproape că au scăpat de grijile retrogradării. Le mai trebuie unul singur în restul de 3 etape pentru a se desprinde decisiv de Petrolul Ploiești, chiar următoarea lor adversară în campionat.

Întrebat cum își va motiva în continuare echipa, având în vedere că UTA nu poate disputa barajul pentru Conference League, Mihalcea a dezvăluit că va miza pe bonusurile de rezultat și pe mândria de a încheia play-out-ul sus, imediat sub FCSB.

Cum va încerca Adrian Mihalcea să-și motiveze jucătorii în ultimele etape

„Acum trebuie să îi «mint» și să privim în sus. În momentul în care suntem într-o proporție destul de mare salvați, trebuie să găsim altă motivație și o vom găsi.

Până la urmă, putem să marșăm pe bonusurile pe care le avem, cred că este de ajuns. În plus, plăcerea. Acasă stadionul aproape plin, atmosfera destul de plăcută. Vom merge la Petrolul, unde va fi și acolo atmosferă frumoasă.

Trebuie să avem puțină răbdare în aceste două săptămâni și să terminăm bine pentru viitorul nostru, al fiecăruia.

Obiectivul clubului a fost, de la început, de a ne salva de la retrogradare. Au fost momente în care am dorit și am sperat la mai mult. Acum suntem într-o poziție care ne face să ne dorim acest lucru. Să terminăm imediat după FCSB în play-out ar face să fie un sezon și mai reușit”, a afirmat Mihalcea la flash-interviu.

Patru puncte le despart pe FCSB și UTA.

Citește și:
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Liga Campionilor
„Îți omor copiii în Portugalia!” » Scandal-MONSTRU după Craiova - Levski: la un pas de bătaie!
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Liga Campionilor
Nu s-a văzut la TV! Ședința de urgență pe care a avut-o Mihai Rotaru după eliminarea din Liga Campionilor
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Superliga
Soția lui Juan Bauza l-a dat de gol: „Să sperăm că va juca acolo!”
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
Stiri extrasport
Nunta anului în sport?! A cerut-o în căsătorie pe celebra cântăreață
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Profit.ro
FOTO Dacia Hipster, gata de producția de serie. Brevet înregistrat pentru design
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează