INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Dezvăluiri în ancheta în care e acuzată Inter » Codul secret din camera VAR

Gianluca Rocchi // FOTO Imago Images
Gianluca Rocchi // FOTO Imago Images

Articol de - Publicat luni, 27 aprilie 2026 15:16 / Actualizat luni, 27 aprilie 2026 15:16

Inter, echipa pregătită de Cristi Chivu (45 de ani), se află în prim-planul scandalului de corupție din Serie A în care Gianluca Rocchi, șeful Comisiei de Arbitri din Italia, este anchetat pentru „complicitate la fraudă sportivă”.

Rocchi este acuzat că ar fi făcut mai multe delegări favorabile lui Inter în precedentele două sezoane, dar și că ar fi exercitat presiuni asupra oficialilor din camera VAR. Cum? Cotidianul La Reppublica a dezvăluit că acesta ar fi folosit semnale și gesturi pentru a da arbitrilor instrucțiuni despre cum să se comporte în anumite situații.

Conform publicației amintite, exista un cod secret cu ajutorul căruia șeful Comisiei de Arbitri controla ceea ce se întâmpla în cabina VAR în cursul unor meciuri. Astfel, o mână ridicată însemna „nu interveniți”, în timp ce un pumn închis însemna „trebuie să interveniți”.

Gianluca Rocchi gestiona camera VAR, chiar dacă, potrivit regulamentului, nu avea voie să facă așa ceva întrucât era un „extern”. Acest lucru reiese dintr-una dintre cele trei acuzații legate de un meci Udinese - Parma, când el însuși l-ar fi influențat pe arbitrul VAR, Daniele Paterna, care s-a răzgândit cu privire la un penalty acordat ulterior friulanilor.

În ceea ce o privește pe Inter,  dacă se dovedește că a fost direct implicat în delegarea unor arbitri favorabili în precedentele două sezoane, clubul riscă o depunctare, ba chiar retrogradarea, după cum a explicat Mattia Grassani, un cunoscut avocat în drept sportiv.

Inter riscă chiar retrogradarea dacă se dovedește implicarea clubului în scandalul VAR

„În momentul de față, ancheta îi vizează pe Rocchi și Gervasoni. Nu există persoane afiliate cluburilor sau echipelor care să răspundă în mod direct. Este prematur să facem ipoteze, dar dacă în plan sportiv s-ar constata responsabilități, sancțiunile prevăzute sunt foarte severe: pentru cei vinovați, minimum patru ani de suspendare, iar pentru cluburi, penalizări de cel puțin 3 puncte sau, dacă se dovedește că aceștia au acționat în numele cluburilor, retrogradarea.

Având în vedere că suntem la final de aprilie, dacă un club ar fi găsit vinovat, cred că există timp ca sancțiunea să fie aplicată în acest sezon, cel târziu în cel viitor. Procedurile penale și sportive se desfășoară în paralel. În prezent, Parchetul Federal a solicitat documentele de la Parchetul din Milano și cred că, din punctul de vedere al termenelor, nu va întârzia în analizarea acestora.

Audierile pentru Rocchi și Gervasoni sunt programate în zilele următoare. Procedura sportivă trebuie finalizată în termen de 60 de zile de la deschidere, cu posibilitatea unei prelungiri de încă 60 de zile”, a declarat avocatul Mattia Grassani pentru DAZN, citat de fcinter1908.it.

Clasamentul în Serie A

Citește și:
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
Superliga
Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Tenis
După US Open, noua senzație a tenisului feminin a defilat în trei ținute diferite la Săptămâna Modei de la New York
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Tenis
Alexander Zverev, gluma serii cu iubita lui Ben Shelton, după finala US Open: „Nu aveai meci?”
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Fitness
Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Secretul lui Cristiano Ronaldo, dezvăluit de nutriționist: „Un singur ingredient pe care 90% dintre oameni nu îl folosesc”

Ioan Becali îl jignește pe Tavi Popescu: „IQ zero, crescut în junglă. N-a avut o femeie până la 16-17 ani, probabil greșeala alor mei”


Comentarii (1)
opinez
opinez  •  27 Aprilie 2026, 16:17

Greu de priceput pentru unii ca toti granzii din Italia cel putin faceau si fac tot ceea ce i s-a inputat pana acum doar lui Juventus.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează