FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

EXCLUSIV Raul Rusescu a aflat ce se va întâmpla azi la Dinamo: „O, Doamne!”

Raul Rusescu, în studioul GSP Live
Raul Rusescu, în studioul GSP Live

Articol de , - Publicat duminica, 10 mai 2026 10:47 / Actualizat duminica, 10 mai 2026 10:51

Revoltați de noua siglă a clubului, ultrașii lui Dinamo au anunțat că nu vor intra pe stadion la meciul cu FC Argeș, contând pentru a 8-a etapă a play-off-ului. Raul Rusescu, fost golgheter la FCSB, înțelege nemulțumirea fanilor, nu și hotărârea acestora.

  • Galeriile lui Dinamo au solicitat ca oficialii clubului să anuleze noua stemă.
  • Dinamo a replicat printr-un comunicat contradictoriu, în care șefii au bătut în retragere, dar nu au anunțat o decizie concretă.
  • Astfel, ultrașii dinamoviști au comunicat că se vor prezenta diseară în perimetrul arenei „Arcul de Triumf”, dar nu vor intra în stadion și cel mai probabil vor protesta afară.

Scandal la Dinamo. Raul Rusescu: „De ce să sufere jucătorii?!”

Triplu campion al României, Rusescu evidențiază că Dinamo e încă în obiectiv, acela de a accesa o cupă europeană, și subliniază că jucătorii lui Kopic au mare nevoie acum de sprijinul suporterilor.

„O, Doamne! Nu pot să înțeleg lucrurile astea, pe cuvânt. De ce?! OK, sunt supărați din cauza stemei, dar trebuie să sufere acei 11 băieți pe teren, când tu ai o șansă să joci în cupele europene?

În România, protestele galeriei înseamnă ca băieții care intră pe teren să sufere. De ce? OK, nu le convine stema. Protestează, e dreptul tău, dar nu să aibă jucătorii de pierdut. Dinamo n-a mai jucat în Europa de aproape 10 ani, iar tu faci ceva ce n-ar trebui să faci niciodată!”, a declarat Raul Rusescu, la GSP Live.

  • Înaintea duelului cu FC Argeș, care începe azi, la 19:00, „câinii” ocupă locul 4 în play-off, fiind la 7 puncte distanță de poziția a 3-a, CFR Cluj, și în plină cursă pentru o calificare în cupele europene.

„Îți dai singur în genunchi?!”

Raul Rusescu a aflat ce se va întâmpla azi la Dinamo: „O, Doamne!”
Andrei Nicolescu a prezentat noua siglă a lui Dinamo luni, 4 mai

„Oricum, am înțeles că sunt anumite lucruri pe care nu le puteau lua din fosta stemă. Oamenii trebuie să ia în calcul și asta, e ușor doar să zici că e urâtă. De acord, protestează dacă vrei să protestezi, dar să nu sufere echipa! Te poți apropia de preliminariile Conference League, tu ce faci, îți dai singur în genunchi?!”, a adăugat Rusescu.

Am spus același lucru și despre galeria Rapidului, care se comportă la fel. Ei vor să protesteze când trebuie să încurajeze echipa. Protestează după, sub o altă formă, dar nu la meci!

- Raul Rusescu, la GSP Live

Meciul 100 pentru Kopic

Zeljko Kopic se află în fața meciului cu numărul 100 ca antrenor principal în SuperLiga, notează site-ul Ligii, o bornă atinsă de-a lungul timpului doar de alți 4 tehnicieni străini.

Dinamo și FC Argeș s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 96 de ori: de 55 de ori s-au impus bucureștenii, de 27 de ori au câștigat piteștenii, iar alte 14 partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă întâlnire directă din SuperLiga: 4 aprilie 2026, FC Argeș - Dinamo 1-1 (Ricardo Matos / Eddy Gnahore).

Citește și:
Un arbitru din Superliga a reușit o „dublă” pentru Sportul Studențesc, în primul meci oficial al echipei de la revenire! + Fostul portar al lui FCSB a jucat atacant
Diverse
Un arbitru din Superliga a reușit o „dublă” pentru Sportul Studențesc, în primul meci oficial al echipei de la revenire! + Fostul portar al lui FCSB a jucat atacant
Oțelul Galați - Rapid, meciul zilei în Superliga » Cartonaș roșu în minutul 78
Superliga
Oțelul Galați - Rapid, meciul zilei în Superliga » Cartonaș roșu în minutul 78
„Pleacă Tavi Popescu de la FCSB?” » Mihai Stoica a răspuns tranșant: „Și ei l-au ofertat, nu doar CFR”
Superliga
„Pleacă Tavi Popescu de la FCSB?” » Mihai Stoica a răspuns tranșant: „Și ei l-au ofertat, nu doar CFR”
Ce a făcut Daniel Bîrligea în Frosinone - Venezia, o nebunie de meci cu 5 goluri în Serie A
Stranieri
Ce a făcut Daniel Bîrligea în Frosinone - Venezia, o nebunie de meci cu 5 goluri în Serie A
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (9)
creeperno8142
creeperno8142  •  10 Mai 2026, 22:53

Corect

utilizator șters
utilizator șters  •  10 Mai 2026, 15:15

Are dreptate rusescu! Ai fost lângă echipă in b, si nu vii acum pentru un fonfleu!? Le faceți jocurile lui vassarass si burleanu!?? Chiar nu înțeleg!?

Dodel
Dodel  •  10 Mai 2026, 13:42
Postat de Gherasim39 pe 10 Mai 2026, 11:10

Au dreptate suporterii, s anu vina nici unul, sigla noua e o bataie de joc la adresa tuturor, trebuia s aramina sigla veche, nu sa foloseasca bataia de joc numita AI, nu ne-am nascut roboti, Dumnezeu ne-a facut oameni.

Pe tine ;)))))

Vezi toate comentariile (9)
Comentează