FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA, CAMPIOANĂ

FOTO Planul oltenilor pentru ziua de astăzi, după o petrecere de pomină » Cum a arătat meniul campionilor

Articol de , , - Publicat luni, 18 mai 2026 09:24 / Actualizat luni, 18 mai 2026 10:56

Noua campioană a României, Universitatea Craiova, a încropit o petrecere ad-hoc după finala campionatului la un restaurant din apropierea orașului. GSP.ro îți prezintă ce s-a consumat la party, astăzi fiesta se mută în oraș, alături de întreaga suflare alb-albastră.

Universitatea Craiova a dat drumul la petrecere, a câștigat și campionatul, la patru zile după ce a cucerit Cupa României. Juveții au încropit primul party după câștigarea Superligii în locația la care s-au reunit și cu ocazia câștigării Cupei României din 2018. Undeva la câteva minute de Cetatea Băniei, la Preajba.

Nuntă oltenească pentru prima petrecere de titlu a Universității Craiova

Echipa a ajuns în jurul orei 1:00 și-au pătruns în restaurant pe acordurile melodiilor tradiționale ale Universității Craiova. "Hai mai repede că suntem flămânzi!", au strigat și oficialii, și jucătorii noii campioane.

+29 FOTO

Meniul a fost unul tradițional românesc din care n-au lipsit tot feluri de fripturi de porc și pui, sfârâiau grătarele ca la nuntă. Alexandru Crețu a purtat boxa și a dat tonul la petrecere încă de la stadion - "Ăștia sunt băieții mei / Și au inimă de lei!" -, dansând în fața autocarului alături de Ștefan Baiaram, dar și ei, și ceilalți jucători au uitat de muzică atunci când s-au văzut în fața bucatelor.

Au existat și diverse preparate din pește, salate de icre, de vinete, tot felul de cartofi făcuți la jar, diverse sortimente de legume la grătar, dar și pâinea în țest, oltenească. Jucătorii au mâncat și au cântat. Li s-au alăturat și patronul Mihai Rotaru, dar și fostul fotbalist al alb-albaștrilor, Valentin Mihăilă.

S-a băut bere, vin alb și Prosecco din plin, fiind puse la rece și câteva șampanii.

Sâmbăta începe fedeleșul, cu tineretul, cu familiile ce vin la nuntă, așa era la mine la Câmpu Mare, apoi duminica e nunta, iar luni facem acasă la mireasă. Se petrece trei zile și trei nopți în Oltenia

- Mihai Rotaru, patron Universitatea Craiova

Astăzi, fiesta se mută în oraș

Noua campioană a României va celebra astăzi câștigarea campionatului în oraș. Alături de suporteri. Care, la rândul lor, au petrecut imediat după meci în centrul urbei, cu cântece și cu bere din plin. Petrecerea suporterilor a fost și ea până spre primele ore ale dimineții.

Diseară, de la ora 19:30, reunirea se face în piața Mihai Viteazu din centrul Craiovei. Oficialii Universității Craiova au comandat un autocar deschis pentru noii campioni, singurul detaliu de titlu pregătit înaintea meciului cu U Cluj. Din superstiție nu s-a mai antamat nimic până la deznodământul partidei.

Dar craiovenii s-au mișcat repede și anunță astăzi o fiesta de zile mari în România. Echipa antrenată de Filipe Coelho aduce primul titlu în Bănie după 35 de ani. Sorin Cârțu, component de bază al Craiovei Maxima, a exersat acordurile melodiei "We are the Champions" încă de la decernarea medaliilor de campioni.

Citește și:
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!”
Superliga
Tănase și Crețu, out de la FCSB! Gigi Becali a intrat în direct și a spus totul: „Dacă îi dădea ăla o palmă, îl făcea una cu pământul!”
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Superliga
Lacrimi și torțe: Nae Ungureanu, înmormântat lângă Ilie Balaci, în cimitirul Sineasca » Imagini emoționante: fanii și-au condus legenda din Craiova Maxima pe ultimul drum
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Superliga
Detalii incendiare din haosul de la FCSB! » Vestiarul a „explodat”, jucătorii s-au săturat de Mihai Stoica: „Și Robert, șoferul, are tot atâtea meciuri prin Europa”
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Superliga
Nae Ungureanu a povestit cu patos oltenesc, în 2023, cine a fost cel mai tare adversar din viața lui: „Mă, dă-l în p... mă-sii! Bun rău!”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (1)
istet10.
istet10.  •  18 Mai 2026, 13:43

Meniu: praz cu zaibar, zaibar, praz, zaibar, praz cu zaibar, ceva peste (caras si rosioara prajiti) si iar ceva zaibar.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează