Selecționerul și-a anunțat plecarea după Campionatul Mondial: „Voi fi etern recunoscător”

Marcelo Bielsa (stânga), foto: Guliver/gettyimages
Marcelo Bielsa (stânga), foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2026 11:29 / Actualizat vineri, 22 mai 2026 13:53

Marcelo Bielsa (70 de ani) a confirmat că mandatul său de selecționer al Uruguayului se va încheia după Campionatul Mondial din această vară. Anunțul a fost făcut joi seară, în timpul unei conferințe organizate de Asociația Uruguayană de Fotbal.

Plecarea sa marchează sfârșitul unui ciclu început în mai 2023. De când a preluat conducerea selecționatei Celeste, Bielsa a antrenat echipa în 35 de meciuri, înregistrând 15 victorii, 13 egaluri și 7 înfrângeri.

Marcelo Bielsa părăsește naționala Uruguayului după Campionatul Mondial

„Munca noastră se va încheia odată cu Mondialul. Este un miracol în cariera sportivă a oricărui profesionist să participe la un Campionat Mondial”, a declarat antrenorul, al cărui contract expiră după competiție.

Sub conducerea sa, Uruguayul și-a asigurat calificarea la Mondial, terminând faza preliminară pe locul 4, cu aceleași număr de puncte, 28, ca și Brazilia.

„Voi fi etern recunoscător Uruguayului pentru că mi-a permis să mă bucur de o competiție ca aceasta”, a afirmat Bielsa, potrivit abola.pt.

La Campionatul Mondial, selecționata uruguayană este repartizată în Grupa H, alături de Spania, Arabia Saudită și Capul Verde. Debutul echipei lui Bielsa în competiție este programat pentru 15 iunie, la Miami, împotriva selecționatei saudite.

În timpul intervenției sale, Bielsa a reflectat și asupra identității fotbalului uruguayan, citând o analiză a lui Hugo de Leon, o figură istorică a fotbalului din țară.

„Am auzit un comentariu pe care Hugo de Leon l-a făcut despre cum am interpretat eu sau ce am propus și cum este fotbalul uruguayan. Mi s-a părut foarte înțelept când a spus că «Uruguayul nu propune, răspunde».

Mi-a plăcut mult acest mod de a descrie fotbalul și, mai ales, pentru că, exercitând această profesie într-o țară care nu este a mea, este întotdeauna bine să ai foarte prezent ceea ce constituie sufletul unui sport într-o țară care a realizat lucruri enorme”, a concluzionat „El Loco”.

Citește și:
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Superliga
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Campionate
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează