INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

Cristi Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A! » Cel mai bun jucător vine tot de la Inter

Cristi Chivu / FOTO: Imago
Cristi Chivu / FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2026 18:32 / Actualizat vineri, 22 mai 2026 18:49

Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter Milan, a primit premiul de cel mai bun tehnician al actualului sezon din Serie A.

Anunțul a fost făcut de către organizatorii Serie A. Aceștia au precizat că trofeul îi va fi înmânat românului înaintea meciului Bologna - Inter, care se va juca pe stadionul „Renato Dall’Ara”, sâmbătă, 23 mai, de la 19:00.

Cum a fost ales Cristi Chivu cel mai bun antrenor din Serie A

Conform comunicatului oficial, premiul a fost decis de un juriu format din directori ai publicațiilor sportive, care au evaluat fiecare antrenor pe baza unor criterii tehnico-sportive, a calității jocului prestat de echipele lor, dar și a comportamentului și fair-play-ului demonstrat în timpul meciurilor. Pentru calculul final au fost luate în considerare toate etapele din campionat, cu excepția ultimei runde, a 38-a.

Sezonul lui Cristian Chivu la conducerea lui Inter a fost pur și simplu extraordinar”, a declarat Luigi De Siervo, directorul executiv al Calcio Serie A, conform TMW. „Încă din primul său an pe banca unei echipe profesioniste de la începutul sezonului, Chivu a demonstrat imediat ADN-ul de învingător pe care îl avea și ca jucător.

Și-a condus echipa să practice un fotbal solid, dar în același timp ofensiv, ceea ce a dus la încheierea sezonului cu o medie de peste două goluri pe meci și cu o diferență de aproximativ 30 de goluri față de ocupanta locului doi.

Chivu a avut nevoie de doar 48 de etape ca antrenor în Serie A pentru a deveni campion al Italiei, fiind depășit doar de Mourinho în era celor trei puncte la victorie. Adăugând la Scudetto și câștigarea Cupei Italiei, el a devenit singurul tehnician care a realizat această dublă istorică în primul său sezon pe banca lui Inter. Sunt cifre și recorduri care confirmă pe deplin intrarea lui Cristian Chivu în rândul marilor antrenori din Serie A”, a mai punctat acesta.

Chivu îi succede lui Antonio Conte, premiat anul trecut după ce a câștigat campionatul cu Napoli. Distincția, instituită în sezonul 2021-2022, a fost câștigată de fiecare dată de antrenorul campion al Italiei: Pioli cu Milan în prima ediție, Spalletti cu Napoli în 2022-2023 și Inzaghi cu Inter în 2023-2024.

Federico Dimarco, cel mai bun fotbalist din Serie A

Federico Dimarco, fundașul stânga de la Inter, a fost votat cel mai bun jucător al sezonului. Înaintea ultimei etape, fundașul stânga al campionilor a contribuit la 24 de goluri – 8 reușite și 16 pase decisive.

Cristi Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A! » Cel mai bun jucător vine tot de la Inter
Federico Dimarco la sărbătorirea titlului cu numărului 21 cucerit de Inter. Foto: Getty Images

Lautaro Martinez a fost ales și el drept cel mai bun atacant al stagiunii.

Citește și:
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Stiri extrasport
Cum a ales Vinicius Junior să oficializeze despărțirea de iubita lui » Virginia posta fix în acel moment o fotografie provocatoare
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Superliga
Ratarea din Chindia - Farul va face înconjurul planetei! A scăpat singur spre poarta goală, dar nu a marcat
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Campionate
Istorie pe Wembley! Au promovat în Premier League cu un gol marcat în minutul 90+5
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Surpriza de la Cupa Mondială și-a prezentat echipamentul: design unic
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Profit.ro
FOTO Model legendar revine după 36 de ani ca mașină electrică și cu preț mai mic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (3)
Draconian
Draconian  •  22 Mai 2026, 20:33

ce e cu acest articol? citez ce scrie cu litere îngrosate : "Chivu a avut nevoie de doar 48 (?!?) de etape ca antrenor în Serie A pentru a deveni campion al Italiei"... doar 48 de etape.. zice domnu jurnalist.. 48...

Ninel2
Ninel2  •  22 Mai 2026, 19:06

antrenorul sezonului in șampion lig va fi desemnat antrenorul de la Bodo Glimt

Van_Basten88
Van_Basten88  •  22 Mai 2026, 18:54

Bravo, tata!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează