Articol de Cosmin Nistor - Publicat duminica, 24 mai 2026, 11:54 / Actualizat duminica, 24 mai 2026 11:58
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit că a discutat cu Gigi Becali înaintea duelului direct dintre FCSB și formația moldoveană, din semifinala barajului pentru Conference League.
FCSB și FC Botoșani se întâlnesc în această seară, pe stadionul „Steaua”, într-o singură manșă, pentru un loc în finala barajului european. Câștigătoarea va evolua pe 29 mai, în deplasare, împotriva lui Dinamo, în meciul decisiv pentru calificarea în Conference League.
Valeriu Iftime, înainte de FCSB - Botoșani: „Am discutat ieri cu domnul Becali”
Patronul moldovenilor a declarat că Gigi Becali l-a apelat înaintea confruntării, însă discuția nu a avut legătură cu vreun posibil transfer.
„Voi veni la meci. Am discutat puțin ieri cu domnul Becali. Întotdeauna bem o șampanie. Nu mi-a făcut nicio ofertă pentru vreun jucător, nici vorbă. Am vorbit de alte chestiuni, nu are legătură doar cu meciul de astăzi. Era binedispus”, a declarat Valeriu Iftime pentru fanatik.ro.
Finanțatorul celor de la FC Botoșani a vorbit și despre bonusurile promise jucătorilor în cazul unei calificări istorice în cupele europene.
„Sunt niște prime interesante, dar nu pentru meciul acesta, ci pentru următorul. Pentru calificare e o primă importantă, specială. Sunt bani de acolo, UEFA dă bani, nu rămân la mine. Dacă ne calificăm, după ce vom acoperi cheltuielile, suma primită de la UEFA va ajunge la jucători”, a mai spus Iftime.
FCSB - Botoșani, semifinala barajului de calificare în Conference League
FCSB va disputa semifinala cu FC Botoșani după ce UTA, ocupanta primului loc din play-out, nu a primit licența pentru participarea în cupele europene din cauza concordatului preventiv.
Ultimul meci european disputat de FCSB a avut loc pe 29 ianuarie 2026, în grupa unică din UEFA Europa League, scor 1-1 cu Fenerbahce.
De cealaltă parte, FC Botoșani nu a mai evoluat într-o competiție europeană din 17 septembrie 2020, când a fost eliminată de Shkendija, scor 0-1, în preliminariile UEFA Europa League.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.